UPDATE: Europa votează. Primele rezultate în câteva dintre țările-cheie

113
7 minute de lectură

UPDATE:

MAREA BRITANIE: Partidul Brexit, condus de Nigel Farage, se situează pe primul loc în cadrul scrutinului europarlamentar din Marea Britanie, cu 31,8% dintre voturi, conform rezultatelor preliminare.

După numărarea a aproximativ jumătate dintre voturile exprimate, al doilea loc este ocupat de Liberal Democrați, cu un procent de 20,40%.

Pe locul trei se situează Partidul Laburist, condus de Jeremy Corbyn, cu 14,05% dintre voturi, iar locul al patrulea este ocupat de Partidul Verde, cu 11,09% dintre voturi.

Partidul condus de prim-ministrul Theresa May s-a clasat pe locul cinci, cu un procent de 9,1%, ceea ce înseamnă că nu vor mai obține niciun loc în Parlamentul European.

Nigel Farage a transmis că partidul său se îndreaptă spre victorie și a anunțat că dorește un rol în negocierile pentru Brexit. De asemenea, liderul Partidului Brexit a transmis că se pregătește pentru alegeri generale.

FRANȚA: Partidul eurosceptic Adunarea Naţională, condus de Marine Le Pen, s-a situat pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Franța, depășind cu 2,3 procente formaţiunea Republica în Mişcare, a președintelui Emmanuel Macron, a transmis Ministerul de Interne francez, conform Le Figaro.

După numărarea a 89% dintre voturi, Partidul Adunarea Națională a obținut 24,2 procente, în timp ce partidul Republica în Mișcare se situează pe locul doi, cu 21,9% dintre voturile exprimate.

Poziția a treia este ocupată de Partidul Europa Ecologică, cu 13,1% dintre voturi

Uniunea Dreptei şi Centrului, condusă de François-Xavier Bellamy, este creditată cu 8,4%.

Conform rezultatelor emise de Parlamentul European, prezența la vot în Franța a fost de 50,97%, cu nouă procente peste nivelul atins în cadrul alegerilor europarlamentare din 2014.

ITALIA: Partidul de extremă-dreaptă Liga, condus de vicepremierul Matteo Salvini, s-a clasat pe primul loc în cadrul alegerilor europarlamentare din Italia, după ce a obținut 27-31% dintre voturi.

Conform sondajelor realizate la ieșirea de la urne, Partidul Democrat se situează pe locul doi, fiind creditat cu 21-25% din voturi.

Mișcarea Cinci Stele (M5S), care formează împreună cu formațiunea Liga coaliția de guvernare, a obținut 18,5-22,5% din voturile exprimate, clasându-se abia pe locul trei. M5S este condusă de vicepremierul Luigi Di Maio.

Dacă rezultatele actuale vor fi confirmate, balanța de putere din cadrul coaliției de guvernare ar putea fi alterată, oferindu-i autoritate mai mare vicepremierului Matteo Salvini.

GERMANIA: Uniunea Creştin-Democrată (CDU) și filiala sa bavareză, Uniunea Social-Democrată (CSU), s-au clasat pe primul loc în alegerile europarlamentare din Germania, conform rezultatelor provizorii.

Alianța CDU-CSU (dreapta) au obținut 28,70% dintre voturi, cu 6,7% mai puțin decât la alegerile europene precedente, desfășurate în anul 2014.

Social-democrații (SPD), partenerii de coaliție ai CDU/CSU, s-au clasat pe locul al treilea, cu 15,60%, fiind surclasați de Verzi, care au primit 20,70% din voturi.

Alternativa pentru Germania (AfD, extrema-dreapta) s-a poziționat pe locul patru, cu 10,80%.

GRECIA: Premierul grec, Alexis Tsipras, a anunțat că va convoca alegeri anticipate în Grecia, în urma rezultatelor slabe obținute de Partidul Syriza în cadrul alegerilor europarlamentare, relatează Mediafax.

Conform rezultatelor parțiale, partidul condus de prim-ministru se situează la nouă procente distanță de formațiunea Noua Democraţie, situat pe primul loc în cadrul alegerilor europarlamentare.

Mandatul premierului Tsipras ar fi urmat să se încheie în luna octombrie.

„Rezultatele nu se ridică la așteptările noastre. Nu voi ignora acest lucru“, a declarat Tsipras.

Premierul a anunțat că se va întâlni cu președintele grec, Prokopis Pavlopoulos, pentru a discuta despre organizarea alegerilor anticipate. Acestea ar urma să aibă loc după alegerile locale și regionale din Grecia, ce vor avea loc la 2 iunie.

Știrea inițială:

Alegerile europarlamentare se încheie pe tot cuprinsul UE. Cum stau lucrurile în câteva dintre statele membre, în condițiile în care rezultatele finale încă nu au fost anunțate.

MALTA. Partidul Muncii, o formaţiune de stânga, se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Malta, arată sondaje efectuate la ieşirea de la urne, informează cotidianul Le Figaro, preluat de Mediafax.

Potrivit estimărilor, Partidul Muncii (stânga) a obţinut 55% din voturi. Pe locul al doilea se situează Partidul Naţional (conservator), cu 37% din sufragii.

CIPRU. Formaţiunea conservatoare Adunarea Democrată se situează pe primul loc în Republica Cipru, în scrutinul europarlamentar, arată sondaje efectuate la ieşirea de la urne, conform Le Figaro.

Partidul Adunarea Democrată este creditat cu 31,8% din voturi, fiind urmat de Partidul Progresist al Muncitorilor (stânga), cu 26%. Partidul Democrat, o formaţiune de centru, este creditat cu 11,9% în scrutinul europarlamentar din Republica Cipru.

GRECIA. Partidul de centru-dreapta Noua Democraţie se situează pe primul loc în Grecia în scrutinul europarlamentar, conform sondajelor la ieşirea de la urne, informează EUObserver, preluat de Mediafax.

Formaţiunea Noua Democraţie este creditată cu 32-36% din voturi, fiind urmată de partidul de stânga Syriza, al premierului Alexis Tsipras, cu 25-29%. Partidul Syriza se află la putere în Grecia din 2015. În Grecia sunt programate alegeri parlamentare în octombrie.

IRLANDA. Partidul de centru-dreapta Fine Gael se situează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Irlanda, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Partidul Fine Gael este creditat cu 29% din voturi, fiind urmat de formaţiunea de centru Fianna Fail, cu 15%.

GERMANIA. Uniunea Creştin-Democrată (CDU) și filiala sa bavareză, Uniunea Social-Democrată (CSU), s-au clasat pe primul loc la alegerile europarlamentare din Germania, dar cu 7,4% mai puțin decât la alegerile europene precedente, desfășurate în anul 2014, potrivit unei proiecții.

CDU/CSU a obținut 28% din voturi, în timp ce social-democrații (SPD), partenerii de coaliție ai CDU/CSU, s-au clasat pe locul al treilea, cu 15,5%, fiind surclasați de Verzi, care au primit 22% din voturi, cu 11,3% față de 2014, informează postul Deutsche Welle.

AUSTRIA. Partidul Popular (ÖVP), condus de cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, se clasează pe primul loc în urma scrutinului europarlamentar, cu aproximativ 7,5% față de rezultatul înregistrat la alegerile precedente, desfășurate în 2014, potrivit unei proiecții, informează site-ul Politico Europe.

Partidul Popular (centru-dreapta) a obținut 34,5% din voturi, rezultat în urma căruia formațiunea lui Kurz ar obține șapte din cele 18 locuri ale Austriei în Parlamentul European.

UNGARIA. Formaţiunea de dreapta Fidesz, condusă de premierul Viktor Orban, se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar în Ungaria, arată sondaje efectuate la ieşirea de la urne.

Potrivit estimărilor, partidul Fidesz a obţinut 56% din voturi. Partidul Socialist (stânga) este creditat cu 10%, iar Coaliţia Democratică are un scor similar. Formaţiunea naţionalistă Jobbik a obţinut 9%.

OLANDA. Partidul Muncii din Olanda, condus de Frans Timmermans, se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar, conform proiecţiilor postului public NOS, preluate de Mediafax.

Partidul Muncii (PvdA, social-democrat) este creditat cu obţinerea a cinci locuri în Parlamentul European. Pe locul următor se clasează Partidul Libertăţii şi Democraţiei (VVD, liberal), creditat cu patru locuri.

Pe locul al treilea se clasează Apelul Creştin-Democrat (CDA, centru-dreapta), care va obţine trei sau patru mandate în Parlamentul UE. Partidul Libertăţii (populist, extremă-dreapta) probabil va obţine un singur mandat.

Olanda va avea în total 26 de locuri în Parlamentul European, din totalul de 751.

MAREA BRITANIE. Partidul Brexit, condus de politicianul britanic Nigel Farage, ar putea primi cele mai multe în alegerile pentru Parlamentul European, care au fost organizate joi în Marea Britanie și al căror rezultat vor fi publicate duminică, au arătat ultimele sondaje, relatează The Thelegraph, preluat de MEdiafax.

Olanda și Marea Britanie au organizat joi alegeri pentru Parlamentul European, urmate de Irlanda și Cehia, unde scrutinul a avut loc vineri, în Cehia continuând sâmbătă.


LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele