Eurostat: România a înregistrat în iulie cea mai mare scădere a producției industriale din UE

19
2 minute de lectură
SALZGITTER, GERMANY - MARCH 05: A worker watches as a ladle recedes after pouring molten iron into a converter for creating steel at the Salzgitter AG steelworks on March 05, 2019 in Salzgitter, Germany. Salzgitter produces a wide variety of steel products, including galvanized flat steel used for cars and appliances. (Photo by Sean Gallup/Getty Images)

România a înregistrat în iulie cea mai mare scădere a producției industriale din UE, cu 3,3% față de luna precedentă și a treia scădere din uniune, de 5,2% în comparație cu iulie 2018, arată datele Eurostat, citate de Mediafax.

În comparație cu iunie producția industrială a scăzut în iulie cu 0,4% în zona euro și cu 0,1% în UE 28.

În comparație cu iulie 2018, producția industrială a scăzut cu 2% în zona euro și cu 1,2% în UE 28.

În zona euro, în iulie 2019, în comparație cu iunie 2019, producția de bunuri de consum non-durabile a scăzut cu 0,8%, energia cu 0,7%, iar bunurile intermediare cu 0,3%, în timp ce producția de bunuri de consum durabile a crescut cu 1,2% și bunurile de capital cu 1,8%.

În UE28, producția de energie a scăzut cu 1,1%, în timp ce producția de bunuri de capital a crescut cu 1,5%, bunurile de consum durabile cu 1,2%, bunurile de consum nedurabile cu 0,1% și bunurile intermediare au rămas stabile.

Cele mai mari scăderi ale producției industriale au avut loc în România (-3,3%), Estonia (-2,9%) și Letonia (-2,1%). Cele mai mari creșteri au fost observate în Croația (+ 4,9%), Portugalia (+ 3,6%) și Danemarca (+ 3,5%).

În comparație cu iulie 2018, în zona euro producția de bunuri de capital a scăzut cu 3,4%, cea de bunuri intermediare cu 3, 0% și energia cu 1,4%, în timp ce producția de bunuri de consum ne-durabile a crescut cu 1,5% cele durabile cu 1,8%.

În UE28, producția de bunuri de capital a scăzut cu 2,6%, bunurile intermediare cu 2,2% și energia cu 1,7%, în timp ce producția de bunuri de consum durabile a crescut cu 1,8%, iar bunurile de consum ne-durabile cu 2,3%.

Printre statele membre pentru care sunt disponibile date, au fost înregistrate cele mai mari scăderi ale producției industriale în Estonia (-5,4%), Germania (-5,3%) și România (-5,2%). Cele mai mari creșteri au fost observate în Ungaria (+ 8,7%), Danemarca și Lituania (ambele + 5,1%).

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele