Evident, toate estimările indică o încetinire a economiei, atât în acest an, cât și în 2019. Această creștere mai lentă va oscila undeva în jur de potențialui de 4%, iar evitarea riscurilor stă în arta compromisului între angajamentul de a limita deficitul la 3% din produsul intern brut (PIB) și costul politic pentru măsurile pe care trebuie să le iei ca să te încadrezi în acest 3%.
de Ciprian Dascălu
Un compromis delicat, pentru atingerea căruia politicile economice pot folosi măsuri pentru creșterea veniturilor, pentru o mai bună colectare, sau majorări de taxe, de accize, impunerea unor noi taxe sau tăieri de cheltuieli. Problema pe care o vedem noi este faptul că acele cheltuieli rigide care reprezintă salarii plus asigurări sociale reprezintă acum cam 80% din veniturile permanente, care sunt veniturile fiscale plus contribuțiile sociale, ceea ce limitează foarte mult spațiul de manevră al arhitecturii bugetare. Având în vedere că 2019 este an electoral, este de așteptat ca aceste cheltuieli rigide să fie menținute. Însă deficitul bugetar nu se amplifică pentru că economia s-ar prăbuși, nu este cazul. Atât timp cât economia rulează într-un ritm aproape de potențialul ei de creștere, orice guvern are flexibilitatea de a decide asupra măsurilor pe care le ia, astfel încât să țină într-o anumită limită deficitul bugetar.
Există totuși un risc aproape evident în 2019, anume ca deficitul bugetar să fie mai mare decât a fost în ultimii ani. Nu s-a schimbat foarte mult structura veniturilor. Colectăm aproape cele mai mici venituri, raportate la PIB, din Uniunea Europeană. Nu se observă progrese remarcabile la colectare, așa cum am văzut, de pildă, în Polonia, unde un nou sistem de colectare a TVA a reușit să mărească încasările din această sursă de venit cu 25%.
Apare desigur riscul intrării României în procedura de deficit excesiv, ceea ce este atât un cost de imagine, cât și un cost de flexibilitate, dacă ne angajăm la măsuri ca să reducem deficitul structural. Pentru a înțelege mecanismul, avem în aceste zile un tablou european foarte interesant, în care Italia forțează nota. În plus, anul viitor avem alegeri europarlamentare și vom vedea cum va arăta noua structură a Parlamentului European, cum va arăta conducerea Comisiei Europene, cât timp va lua până se va forma o nouă conducere. Pe de altă parte, procedura deficitului excesiv este complicată, pașii sunt foarte lungi până ajungi la aplicarea penalităților. Până la amenda de 2% din PIB sunt aproximativ 16 pași de parcurs. Nu e clar cât ușor de aplicat sunt aceste reguli bugetare europene. Această conjunctură lasă oarecare spațiu de manevră politicilor bugetare din România. Însă România nu va intra în criză de una singură. Este singura țară care până în 2015 a fost extrem de disciplinată, a adus deficitul structural aproape la zero. În acest moment însă este fragilă din perspectiva deficitului bugetar, care se amplifică. Tensiunile actuale din piețele financiare nu exclud scenariul unei eventuale recesiuni, dar următoarea recesiune probabil că nu va fi de magnitudinea celei trecute.
Economia României este sensibilizată și de plasarea ratingului în imediata apropiere a grupului de state nerecomandate pentru investiții. Riscul unei tăieri a ratingului de țară, cu plasarea în categoria economiilor nerecomandate investitorilor, nu este exclusiv efectul imediat al amplificării deficitului bugetar peste limita de 3% din PIB. Agenția de evaluare financiară Standard & Poor’s este cea mai atentă la calitatea instituțiilor, la soliditatea statului de drept și a menționat un avertisment în acest sens în ultimul raport. Dacă ne uităm mai atent, în ianuarie 2016 au downgradat Polonia pe considerente de check & balances, adică pe îngrijorarea privind deteriorarea raporturilor instituționale.
Piețele financiare sunt însă mai sensibile la semnalele date de dezechilibrele fiscale și penalizează deja România prin majorarea costurilor la care se împrumută statul. Totuși, în ultimii ani, gestionarea datoriei publice a devenit mai eficientă, s-a reușit să se facă un scadențar mai relaxat, să se mărească destul de mult durata împrumuturilor. Costurile de finanțare depind foarte mult și de oferta care este creată: când ai deficit foarte mare, ai foarte mult de împrumutat. În al treilea an de deficit de 3% din PIB, e clar că vii cu o ofertă suplimentară relativ mare să ceri împrumuturi. Ținta de deficit fiscal pentru anul viitor prezentată Comisiei Europene este totuși prudentă, de 2,6% din PIB, susținută de creșterea așteptată a PIB-ului nominal. Bugetul anului viitor va fi un exercițiu dificil de acomodare a cheltuielilor rigide, a celor pentru stimularea economiei, a nevoilor statului în general, cu încasările relativ modeste, greu de crescut agresiv în an electoral.