Experimentul Fondului Suveran

România s-a ambiționat să își facă și ea un fond suveran, într-o economie globală în care toată lumea are un fond de investiții de stat.

115
15 minute de lectură

Fondul suveran de investiții a apărut ca o idee generoasă. Dar neclară față de întrebarea simplă: de fapt, la ce va folosi viitorul fond suveran? Cert este că România s-a ambiționat să își facă și ea un fond suveran, într-o economie globală în care toată lumea are un fond de investiții de stat. Și Norvegia, și Canada, și Azerbaidjan și multe țări africane. Guvernul instalat după alegeri și-a dorit să aibă un fond suveran de dezvoltare și investiții și iată că acum îl are, sau mai exact are o lege de înființare a unui astfel de fond.

de Constantin Rudniţchi

România, însă, este țara în care marile proiecte nu sunt duse până la capăt. De aceea, odată cu legea de înființare a fondului suveran apar și îndoielile. Fondul va fi format din acțiunile deținute de stat la 33 de mari companii și va fi capitalizat cu 9 miliarde de lei în următorii cinci ani de la constituire și cu 200 de milioane de lei la momentul constituirii. Sursa banilor pentru capitalizarea fondului sunt veniturile din privatizare disponibile la trezorerie. Cu siguranță, este vorba despre vechile privatizări ale companiilor de stat, pentru că, în ultimii ani, statul nu a mai privatizat nimic substanțial. Nici pe bursă, nici prin negociere directă. Și atunci, putem bănui că la capitalizarea fondului suveran este vorba despre utilizarea a ceea ce a mai rămas din banii obținuți din privatizări în ultimele decenii, bani care constituiau un „buffer” pe care Ministerul Finanțelor îl folosea atunci când avea nevoie de fonduri. Este însă neclar care sunt sumele existente în acest moment în așa-numitul fond din privatizare.

De ce s-ar strânge într-un singur fond acțiunile de la mari companii cu capital de stat și de ce te-ai angaja, tu, stat român, ca în următorii cinci ani să muți de la buget (care este și așa destul de fragil prin prisma deficitului) 9 miliarde de lei? Optimistul ar spune că noul fond suveran va putea să schimbe managementul companiilor aflate în portofoliu și în special al companiilor cu pierderi financiare. Pesimistul va privi către modul în care s-a făcut, în ultimii ani, managementul companiilor cu capital de stat. Astfel, ideea aplicării principiilor guvernanței corporative la companiile de stat a fost aruncată în derizoriu. În anul 2016, temele guvernanței corporative erau intens promovate, inclusiv prin selecția managerilor profesioniști. Anul acesta, guvernanța corporativă a fost abandonată. Rând pe rând, tot mai multe companii cu capital de stat au fost excluse de la regulile ordonanței 109/2011 cu privire la guvernanța corporativă, iar la altele principiile au ajuns să fie doar mimate.

Este important felul în care se aplică guvernanța corporativă la companiile de stat, pentru că tema este esențială pentru fondul suveran. De ce? Pentru că principiile guvernanței corporative legitimează fondul pe plan mondial și îi pot oferi accesul în organizația internațională a fondurilor suverane.

Mai exact, există o „lume bună” a fondurilor suverane, forumul internațional al fondurilor suverane de dezvoltare, în care se aplică principiile de funcționare, numite principiile Santiago, care în esență sunt bune practici de funcționare, de transparență și de investiții. Dacă nu ești acolo, nu exiști. Dacă nu respecți regulile de bază ale lumii fondurilor suverane ești exclus din ea, în sensul că investitorii nu vor veni alături de tine, agențiile de rating nu te vor băga în seamă, iar piețele te vor ignora. Vrea fondul suveran din România, cu o lege recentă de înființare, să respecte regulile? Deocamdată, există multe îndoieli în acest sens.

Concret, fondul suveran are câteva hibe. Prima este cea a felului în care se vor aplica principiile guvernanței corporative. În pofida faptului că actul constitutiv al fondului prevede ca acesta să fie administrat în sistem dualist, cu un consiliu de supraveghere și directorat, experiența recentă a administrării companiilor de stat nu este deloc încurajatoare. Arhitectura legală de administrare nu face doi bani atunci când vine vorba de punerea în practică. Adică nu există nicio garanție că persoanele care vor fi numite în conducerea fondului vor fi profesioniste și rupte de influența partidului.

În al doilea rând, obiectivele și indicatorii de performanță ai fondului suveran din România nu seamănă deloc cu cele ale fondurilor suverane de anvergură pe plan mondial. Astfel, în lume, există câteva tipuri de fonduri suverane care își pliază politica investițională în funcție de obiectivele fondului. Există fonduri de economii care au ca scop o așa-numită echilibrare între generații, în sensul că, de exemplu, de resursele naturale de astăzi să poată beneficia și generațiile viitoare. Pentru acest lucru, fondurile de acest tip fac investiții pe termen lung și nu utilizează activul, ci se dezvoltă. Poate cel mai cunoscut fond de acest tip este cel norvegian, care a reușit să ajungă la active financiare de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari.

Un alt tip de fonduri suverane sunt cele de stabilizare, care realizează investiții pe termen mediu și scurt și care au ca obiectiv să utilizeze banii în momentele în care economia va intra în recesiune. În fine, există și o a treia categorie de fonduri, care sunt alimentate din surplusul de resurse financiare sau valutare. De exemplu, fondul suveran chinez s-a constituit ca urmare a rezervelor valutare mari, în dolari, pe care le deține China.

Din păcate, fondul din România nu seamănă deloc cu niciunul dintre tipurile clasice de fonduri internaționale. Poate doar dacă s-ar considera că rezervele financiare obținute din vechile privatizări sunt un excedent pe care îl are bugetul și nu îl utilizează. S-ar putea spune că Guvernul a dorit să pună banii din privatizare la lucru.

Dar fondul românesc nu este racordat la bunele practici mondiale. Cea mai clară dovadă în acest sens este aceea că strategia investițională are următoarele obiective: dezvoltarea infrastructurii în România, crearea de locuri de muncă, stimularea inovației și a tehnologiei, creșterea capitalului uman pe termen lung, creșterea competitivității economiei românești. Sunt indicatori de performanță prea vagi, prea generali și care, în esență, conduc la cheltuirea banilor, și nu la înmulțirea lor. De altfel, din indicatorii de performanță ai fondului lipsește exact ceea ce au marile instituții de acest fel, adică maximizarea valorii activelor fondului. Din acest punct de vedere, fondul nu se adresează nici generațiilor viitoare, nici stabilizării financiare în cazul unei recesiuni, ci unor obiective de investiții care ar trebui făcute din banii bugetului sau din bani europeni.

În fine, politica de investiții a fondului ar trebui să fie transparentă și independentă față de Guvern. Motivul acestei condiționări este acela că Guvernul nu trebuie să își asume obiectivele fondului. Dacă există o relație de subordonare între fond și Guvern, între strategia investițională a fondului și impunerile guvernamentale, toată lumea se va întreba de ce a fost nevoie de înființarea fondului, dacă banii sunt dirijați tot de Executiv. Ca atare, investițiile fondului au toate șansele să fie incluse în deficitul bugetar. În România, se întâmplă exact acest lucru, adică prin legea de înființare, prin actul constitutiv și prin principiile de guvernanță, strategia de investiții a fondului și indicatorii de performanță sunt supuși aprobării Guvernului. O ingerință mai clară de atât nici că se putea.

Riscul politic asociat Fondului

Va fi fondul suveran o jucărie de partid? Sunt câțiva indicatori „de turnesol” care vor arăta dacă orientarea fondului este către piață sau către interesele de partid. În primul rând, oamenii. Teoretic, legea și actul constitutiv au creat un sistem bazat pe principiile guvernanței corporative. Există un consiliu de supraveghere, un directorat și câteva criterii de alegere a managerilor, printre care: expertiză în domeniul financiar-bancar, experiență în administrarea de societăți, integritate profesională și bună reputație, cunoștințe, aptitudini și experiență.

Să fim serioși! Guvernanța corporativă pentru companiile de stat a ajuns o glumă. O spun oamenii care lucrează în domeniu și care, fără a dori să fie citați, explică felul în care se aleg managerii profesioniști la companiile de stat: lista cu oameni se lungește până când sunt mulțumiți cei de la partid.

La fel se poate întâmpla și cu alegerea administratorilor la fondul suveran. În aceste condiții, ar putea Darius Vâlcov, artizanul programului economic de guvernare, să ajungă președintele fondului suveran? De ce nu! Pentru că Darius Vâlcov are „cunoștințe, aptitudini și experiență”, iar reputația se repară.

În orice caz, oamenii care vor conduce fondul vor fi esențiali. La fel cum esențiale vor fi cât de strânse sunt firele lor cu zona politică.

În al doilea rând, investițiile. Programul de guvernare arată că fondul va investi în infrastructură rutieră sau medicală, adică în autostrăzi sau în spitale. Marea dilemă este de ce ar reuși fondul să investească în aceste obiective după ce statul, ministerele, companiile de specialitate au ratat toate țintele de-a lungul anilor.

Bani au existat totdeauna, de la buget, din fonduri europene sau de la finanțatori internaționali; altceva a lipsit, adică proiectele și execuția lor.

În plus, investițiile în spitale sau autostrăzi sunt din punctul de vedere al fondului suveran o cheltuială care nu aduce randament, care nu înmulțește banii. În aceste condiții, fondul își va reduce seva financiară, nu o va acumula.

În al treilea rând, vor fi dezbateri interminabile pe tema administrării portofoliului. Fondul va putea vinde pachete de acțiuni la companiile pe care le deține, ceea ce ar echivala cu o privatizare netransparentă a unor firme de stat. În loc ca vânzarea, chiar și a unor participații minoritare, să se facă transparent, pe piața de capital, fondul suveran va putea vinde, „ca pe vremuri”, prin negociere directă.

Să mai adăugăm și temerile că administratorii fondului vor influența și deciziile companiilor de stat din portofoliu. Și nu totdeauna în favoarea acestora și în logica economică.

În final, putem constata că avem o nouă pușculiță cu bani și influență. Trebuie să dăm la o parte poleiala numită guvernanță corporativă, transparență, principii de guvernanță, strategie investițională sau indicatori de performanță. După ce răzuim pojghița de principii vom vedea ce mai rămâne din fondul suveran. Există riscul să constatăm că, în loc să fie un vehicul pentru viitor, este un instrument util banilor de azi ai politicienilor. Nu ar fi nici prima, nici ultima dată când se întâmplă acest lucru.

Comentariul lui Remus Borza

Deputatul Remus Borza a analizat, în stilul caracteristic, înființarea fondului suveran. Iată câteva dintre opiniile lui Borza. Orice fond, fie suveran sau de dezvoltare, are nevoie de capital la momentul constituirii lui pentru a putea să funcționeze eficient și să investească în businessuri, obligațiuni, certificate de trezorerie, acțiuni sau valute, pentru a obține profit. Guvernul României pune într-o singură oală companii ce activează în același sector, fiind într-o strânsă competiție. De exemplu, Hidroelectrica, Nuclearelectrica sau Complexul Energetic Oltenia sunt societăți producătoare de energie cu o cotă de piață cumulată de aproape 75%. Vor fi greu de gestionat probleme ce țin de concentrare economică și concurență, pe acest subiect urmând a se pronunța și Comisia Europeană.

Inițial, proiectul de lege avea 23 de companii profitabile. Plenul Camerei Deputaților a mai adăugat 10. Dacă Guvernul își propune ca din profitul celor 23 de companii viabile să acopere pierderile și datoriile celorlalte 10, atunci practic anulează orice șansă a fondului de a genera profit, scopul pentru care se înființează un astfel de vehicul. Dacă fondul va fi obligat să investească în construcția de spitale, școli sau drumuri, iarăși dezideratul de a aduce bani la buget nu va fi atins. Într-o atare logică investițională, FSDI va mări și mai mult deficitul bugetar.

Azi, statul ia de la cele 33 de companii ce urmează să fie transferate fondului dividende de peste 2,5 miliarde de euro anual. De la momentul constituirii fondului, aceste dividende nu se vor mai duce la buget, ci vor finanța proiectele sociale și implicit păguboase ale acestuia.

Fondul, odată lansat la apă, va fi devorat de rechini. Haita rechinilor din ograda partidelor guvernamentale își va subordona managementul fondului și, implicit, al celor 26 de companii din portofoliu la care statul este acționar majoritar și va căpușa și decapitaliza fondul și companiile din subordine prin încheierea unor contracte detrimentale acestor entități.

Scoaterea fondului de sub incidența Legii 297/2004 privind piața de capital, a Legii 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, a OG 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile cu capital de stat, a OUG 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale și a OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă vor face din FSDI o pradă ușoară atât pentru firmele de casă și băieții deștepți ai alianței PSD-ALDE, cât și pentru marii rechini internaționali, care vor avea, în sfârșit, ocazia ca, în baza unor proceduri netransparente și a unor prețuri derizorii, să pună mâna pe ultimele companii ale statului.

Fonduri suverane – exemple și studii de caz

Fondurile suverane din lume sunt în principiu destul de diverse, dar, în același timp, sunt unite de principiile de la Santiago. Iată câteva exemple.

Fondul suveran australian a fost creat pentru a reduce presiunea care va apărea în viitor asupra plăților bugetare pentru viitoarele pensii.

SOFAZ, fondul suveran azer, funcționează separat de Guvern și de banca centrală, dar modul de funcționare se supune Constituției, legilor speciale și decretelor prezidențiale. Scopul fondului este de a valorifica veniturile statului din exploatarea de țiței și gaze naturale. Obiectivul fondului este de a ajuta la stabilitatea economică, respectiv să neutralizeze fluctuațiile de prețuri care apar la materiile prime energetice. Regulile privind retragerea de bani din fond sunt clar definite în cadrul statutului.

Fondul suveran din Botswana a fost înființat în anul 1993 și s-a afiliat la organizația internațională a fondurilor suverane în anul 2008. Fondul este finanțat din resursele obținute din exploatarea diamantelor și administrat de banca centrală, iar activele sunt investite pe termen lung prin consultare cu Ministerul Finanțelor.

Fondul canadian Alberta este unul subsuveran al provinciei Alberta. Fondul este capitalizat din veniturile obținute din resurse neregenerabile. Legislația prevede ca la fond să fie vărsate 5% din încasările de până la 10 miliarde de dolari, 25% pentru următoarele 5 miliarde de dolari.

Fondul de stabilitate economică și socială din Chile investește exclusiv în valute străine și în active străine. Ministerul Finanțelor ia decizia de a cheltui din resursele fondului.

Fondul din Iran este independent, iar funcționarea sa este stabilită prin planul cincinal de dezvoltare. Fondul este capitalizat printr-o cotă parte din vânzarea de gaz și țiței.

Fondul coreean este administrat de Guvern, banca centrală și alte câteva alte fonduri publice, iar investițiile sunt realizate exclusiv pe piețele internaționale de capital.

Celebrul fond suveran norvegian funcționează pe baza unei legi speciale. Fondul este administrat de Ministerul Finanțelor. Obiectivul fondului este de a maximiza activele, dar în condițiile unor plasamente cu risc moderat. Directoratul fondului este independent de Ministerul Finanțelor și aplică o strategie investițională aprobată de minister.

După cum se poate vedea, există tipuri diferite de fonduri și moduri diferite de administrare a acestora. Esențiale sunt însă principiile după care funcționează, așa-numitele principii Santiago, și, mai ales, felul în care se pun în practică. Rezultatele financiare vorbesc despre performanțele fondurilor. Din acest punct de vedere, iată primele zece cele mai mari fonduri din lume:

  1. Fondul norvegian – 1.035 de miliarde de dolari
  2. China Investment Corporation – 900 miliarde dolari
  3. Abu Dhabi Investment Authority – 828 miliarde dolari
  4. Kuwait Investment Authority – 524 miliarde dolari
  5. SAMA Foreign Holdings (Arabia Saudită) – 494 miliarde dolari
  6. Hong Kong Monetary Authority – 456 miliarde dolari
  7. SAFE Investment Company (China) – 441 miliarde dolari
  8. Government of Singapore Investment Corporation – 390 miliarde dolari
  9. Temasek Holdings (Singapore) – 320 miliarde dolari
  10. Qatar Investment Authority – 320 miliarde dolari.

 

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele