Ediția tipărită | Europa

29 noiembrie 2018

„TREBUIE SĂ îi belim pe nenorociți, mama lor… se pare că președintele controlează toată chestia asta”, îi spunea un comandant rus căpitanului de vas care tocmai izbise un remorcher militar ucrainean în Strâmtoarea Kerci, în timp ca altă navă folosise muniție de război împotriva unei nave de luptă ucrainene. Conversația interceptată, publicată pe YouTube, ne dă o idee despre ce s-a întâmplat între Marea Azov și Marea Neagră, pe 25 noiembrie. Imaginile provin de la bordul uneia dintre navele rusești.

Totul pare mai mult un act de piraterie, decât autoapărare. Gărzile de coastă rusești, aparținând FSB sau serviciilor de securitate, au capturat navele ucrainene și au luat prizonieri 23 de marinari, rănindu-i pe șase dintre ei. I-au dus în Crimeea, o parte din Ucraina care a fost capturată de Rusia acum patru ani. În 2014, Rusia și-a ascuns urmele, trimițând „omuleți verzi”, în uniforme militare nemarcate, în Crimeea. De data asta, forțele sale au acționat la vedere, sub steagul Rusiei.

Criza nu a apărut din neant. Ea reprezintă punctul culminant a șase luni de presiuni crescânde ale Rusiei asupra Ucrainei. După ce a anexat Crimeea în 2014, Rusia restrânge acum accesul porturilor din estul Ucrainei la Marea Neagră și, de acolo, la Mediterana și restul lumii.

Ca să ajungă la Marea Neagră, navele trebuie să treacă prin Strâmtoarea Kerci (vezi harta). Pe 16 mai, Rusia a deschis un pod peste strâmtoare, care este prea jos pentru navele mari. A mutat și cinci nave din Marea Caspică, în Marea Azov. De atunci, paza de coastă a Rusiei a interceptat zeci de nave ucrainene și nave comerciale străine – mai bine de 140, între mai și august – ținându-le ore și chiar zile la rând, în ceea ce reprezintă o blocadă nedeclarată.

Nave ucrainene capturate de FSB rus

Un acord dintre Rusia și Ucraina din 2003, înainte ca Ucraina să încerce să iasă din sfera de influență a Rusiei, stabilea un control în comun al Mării Azov. Acum, Rusia deține ambele maluri ale strâmtorii care controlează accesul. Imediat după ultima confruntare, Rusia a pus o navă petrolieră, pentru scurt timp, de-a curmezișul strâmtorii, pentru a le reaminti ucrainenilor cât valorează promisiunile lui Vladimir Putin. Ucrainenii se tem că viitoarea sa mișcare va fi să preia controlul total asupra Mării Azov – un premiu strategic uriaș – și să pună și mai mult în pericol portul Mariupol, al treilea port ca mărime din Ucraina.

Reținerile de nave, întârzierile și nesiguranța au sugrumat deja porturile din estul Ucrainei, ca Mariupol și Berdyansk. Noul pod a blocat 144 de nave ucrainene, care sunt prea înalte ca să treacă pe sub structura sa de 33 de metri. Traficul naval, spre și din Mariupol, a scăzut cu un sfert.

Ucraina nu poate să riposteze. Ea și-a pierdut până la 80% din marina militară la anexarea Crimeei, deoarece navele sale erau ancorate acolo, iar rușii le-au capturat. Acum, cel mai redutabil vas deținut de paza de coastă din Mariupol este un vechi vas de pescari, confiscat de la braconierii turci.

Faptul că vase mici militare au navigat de la Odessa prin Strâmtoarea Kerci, săptămâna trecută, a fost o „provocare” pusă la cale de Petro Poroșenko, președintele Ucrainei, a declarat Kremlinul, adăugând că acesta din urmă dorește să creeze o criză, ca să amâne alegerile prezidențiale care sunt programate pentru anul viitor. Ca orice propagandă șireată, ea conținea și un element de adevăr. Poroșenko, care este mult în urma rivalilor săi, conform sondajelor de opinie, probabil că a vrut să strângă mai mult sprijin popular în jurul steagului și să mai câștige timp. Când Rusia a escaladat situația, el a cerut instituirea legii marțiale în Ucraina – o mișcare despre care criticii săi spun că este un truc politic.

Confruntarea poate că l-a ajutat și pe Putin. Conform sondajelor de opinie, popularitatea omului forte de la Moscova a scăzut sub niveluri nemaivăzute dinaintea anexării Crimeei. Portavocile sale din mass media rusești au acum un material folositor pentru a-i acuza pe perfizii ucraineni și a-l lăuda pe protectorul Rusiei. Momentul ales pentru confruntare – aproape de aniversarea „revoluției demnității” de la Maidan, care a răsturnat guvernul din Ucraina al lui Viktor Yanukovici, sprijinit de Moscova, în 2014 – a oferit un motiv perfect pentru a reîncălzi teoriile conspiraționiste despre modul în care Occidentul încearcă să se amestece în curtea Rusiei.

Cum Poroșenko a rostit un discurs înălțător în Rada (parlament), pe 26 noiembrie, cerând instituirea legii marțiale, mulți parlamentari s-au întrebat: „De ce acum?”. Ucraina nu a instituit legea marțială în momentul în care forțele ruse au ocupat Crimeea. Nici când au înconjurat și au ucis soldați ucraineni care încercau să re-captureze Donbasul (o parte din estul Ucrainei, capturată de separatiștii sprijiniți de ruși în 2014). Nici când o rachetă furnizată de ruși a doborât un avion malaiezian deasupra Estului Ucrainei. Întrebarea era retorică. Cele două luni de lege marțială pe care le-a cerut președintele ucrainean probabil că ar fi dus la amânarea alegerilor prezidențiale, care sunt programate pentru finele lunii martie, și i-ar fi permis lui Poroșenko să își lege numele de forțele armate, una dintre puținele instituții din Ucraina pe care oamenii le respectă. Poate din acest motiv, într-o manifestare neobișnuită de putere, parlamentul i-a dat mult mai puțin decât dorea el. Legea marțială a fost decretată, dar doar pentru o singură lună și numai în zonele de graniță cu Rusia.

Nici Putin poate că nu va primi tot ce dorește. Anexarea Crimeei a împins temporar rata sa de popularitate la aproape 90%. De data aceasta însă, aventurismul său poate să aibă efect de bumerang. Denis Volkov, un sociolog de la Centrul independent Levada, scria recent: „Poate că ei vor considera în continuare că noua mărire a Rusiei pe scena internațională este principala realizare a lui Putin, dar publicul este din ce în ce mai deziluzionat de izolarea Rusiei, de conflictul ei nerezolvat cu Occidentul și de faptul că țara îi „ajută pe alții” constant, în detrimentul propriilor cetățeni”.

Reacția Occidentului a fost amestecată, până acum. Oficialii americani au condamnat acțiunile agresive ale Rusiei. Totuși, Donald Trump, care a spus odinioară că anexarea Crimeei nu s-ar fi putut produce sub președinția sa, nu a zis nimic timp de 24 de ore. Când a vorbit, în cele din urmă, el nu a menționat Rusia anume, spunând doar că nu îi place situația „oricum”.

Și reacția Germaniei a fost temperată. Cancelarul Angela Merkel, care este cea mai puternică voce europeană împotriva Kremlinului, a avut o conversație telefonică cu Putin, dar nu a condamnat public acțiunile Rusiei. Criticii lui Merkel spun că poziția ei este slăbită de interesul Germaniei în proiectul Nord Stream 2, gazoductul care trece prin Germania. Alții sugerează că este prea preocupată de alegerile la conducerea propriului ei partid, ca să mai fie cu ochii și pe Rusia. Merkel consideră poate că diplomația tăcută funcționează mai bine decât denunțurile publice. Din păcate, nu sunt prea multe semne că oricare dintre cele două abordări ar funcționa.

Acest articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Mare tulburată”