
În timp ce la Paris s-a consumat un episod halucinant, aproape sângeros, dintr-o bătălie purtată pe altarul taxării combustibililor, premierul Marii Britanii se confruntă cu un parlament aproape ostil, iar președintele Trump semnează un armistițiu cu China în războiul deja declanșat al comerțului global, iar la București se testează forța opoziției. În paralel însă, nemulțumirile pot provoca probleme politicienilor. Economia noastră și viața noastră socială depind masiv de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, chiar dacă uneori ni se pare că ne-am distanța liniștitor de restul lumii. O spune deschis Mugur Isărescu, guvernatorul băncii centrale, nu suntem imuni, importăm inflație și accentuăm deficitul contului curent, adică din țară zboară valuta. „Șocurile pe partea ofertei din străinătate se reflectă mult mai repede în inflația noastră în ambele sensuri. S-a văzut, de exemplu, pe piața untului și pe piața grâului. Atunci când au fost probleme în Franța la unt sau pe piața europeană a grâului, prețurile din România au crescut. La rândul ei, piața europeană a grâului este corelată cu cea de la Chicago”, a spus Isărescu într-un discurs despre inflație.
Dar inflația nu este doar expresia unui consum exuberant al produselor din import, ea apare și ca rezultat al politicilor interne, cum ar fi evoluția, imprevizibilă, se pare, a tarifelor pentru energie. „Ceea ce observăm este că s-a schimbat un fel de incertitudine cu un alt fel de incertitudine”, a spus guvernatorul. În esență, inflația este o boală extrem de perfidă, a concluzionat Isărescu, lăsând astfel să se înțeleagă că am putea suferi și în viitor din cauza puseelor inflaționiste. Guvernatorul avertizează și asupra efectelor pe care politica fiscală relaxată a ultimilor ani le-a avut asupra inflației și adâncirii deficitului de cont curent. „Atunci când s-au redus unele impozite indirecte, am avut o inflație negativă concomitent cu creșterea cererii interne, ceea ce este de obicei dificil de explicat”, a spus Isărescu.
Pe un alt continent, Christine Lagard, șefa Fondului Monetar Internațional (FMI), face un apel la colaborarea între liderii lumii pentru a face față riscurilor și provocărilor viitorului. Lagarde lansează un mesaj subtil președintelui Donald Trump, căruia îi reamintește de roadele excepționale ale colaborării internaționale. „Această țară a provocat ordinea economică internațională atunci când era nevoie de provocări. A mimat un compromis, atunci când un compromis a fost necesar. De ce? Deoarece o lume mai puternică și mai stabilă a plătit dividende pentru SUA. Acest fapt a permis SUA să se bucure de unele dintre cele mai lungi perioade de creștere economică susținută pe care a cunoscut-o lumea modernă vreodată”, a mai spus Lagarde. Dar, în perspectivă vom intra în era ingeniozității, fundamentată pe creativitate și pe cooperare.
Atât Mugur Isărescu, cât și Christine Lagard sunt dominați de o perspectivă aproape exclusiv economică a realităților lumii. Ei văd viitorul prin lentilele inflației, ale cursurilor valutare, ale reglementărilor și ale piețelor financiare. Chiar dacă nu o spun deschis, ci aluziv, ambii atenționează asupra pericolelor politicilor hazardante, de esență populistă. Până la urmă, toate evenimentele săptămânii, de la revolta Vestelor galbene, până la Brexitul care-i răvășește pe britanici, sunt reflexe ale populismului. Și noi trăim efectele politicilor populiste. Majorarea succesivă a salariului minim fără a avea analize punctuale privind efectele gestului poate crea mari probleme atât afacerilor private, cât și unor primării. Până la urmă, primarii cu probleme de finanțare trebuie să aleagă între banii de salarii și cei pentru investițiile esențiale necesare urbei. O alegere dificilă. Din politici hazardante se poate crea haosul, care nu poate fi corectat fără alte traume. Afacerile mici sunt afectate, iar pe lanțul trofic al unei decizii eronate se pot produce accidente neașteptate. Iată un motiv de îngrijorare: Consiliul Concurenței aruncă peste piața asigurărilor a doua cea mai mare amendă din istoria sa. Însă piața RCA, acea asigurare obligatorie de accidente auto, riscă să devină o afacere ineficientă, abandonată de toată lumea. Și atunci ce facem, vreo firmă de stat, care să se joace nonșalant pe banii contribuabililor? Sperăm, pentru binele bunăstării noastre aflate încă în stadiu embrionar, că vom rămâne fideli modelului european. Pe măsură ce analizăm elementele intime ale economiei, ne dăm seama că era ingeniozității nu exclude inflația, dar, pentru a se manifesta, o vrea temperată.