Extinderea Uniunii Europene în Balcanii de Vest, indecizie sau boicot?

116
9 minute de lectură
Foto: Getty Images / Guliver

Anul 2018 a fost considerat de mulți anul reangajării ferme a Uniunii Europene în Balcanii de Vest. Astfel, în februarie 2018, Comisia Europeană a publicat „Strategia pentru Balcanii de Vest”, care garanta statelor din fosta Iugoslavie și Albaniei continuarea procesului de extindere a Uniunii Europene spre această zonă, și „O perspectivă credibilă de aderare pentru Balcanii de Vest și un angajament sporit al UE în regiune”. În acest context, cel mai așteptat eveniment al anului 2019 a fost deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord. După amânarea deciziei de la Consiliul din iunie pentru cel din octombrie – ne aflăm în acest moment în fața uneia din cele mai mari crize de credibilitate a procesului de extindere, după ce săptămâna trecută deschiderea negocierilor cu cele două state a fost din nou amânată. E procesul de extindere al UE în Balcanii de Vest boicotat de anumite state membre care se opun fervent continuării procesului? Care sunt consecințele?

Vara schimbărilor politice din 2019 a continuat într-un climat de incertitudine și în această toamnă, cu desemnarea Ursulei von de Leyen ca președintă a viitoarei Comisii Europene. Cum audierea în Parlamentul European a lui Laszlo Troscanyi (comisarul desemnat pentru Extindere din partea Ungariei) nu a decurs conform așteptărilor, candidatul maghiar neprimind aprobarea Comitetului LIBE pentru afaceri juridice, liderii principalelor instituții ale UE au emis o scrisoare comună prin care au cerut liderilor statelor membre să aprobe deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, după cum s-a convenit în reuniunea Consiliului European din iunie. Subliniind faptul că această decizie „este un test al capacității Uniunii de a-și îndeplini promisiunile și de a privi spre viitor”, cei patru lideri au recunoscut că o decizie pozitivă ar reprezenta doar începutul unui proces lung și că succesul implică o cooperare mai profundă între UE și statele candidate, „să continue cu expansiunea, în interesul reciproc al cetățenilor din țările europene și din țările candidate”.

Deși perspectiva instituțională era clară, Consiliul European din 17-18 octombrie nu a decurs așa cum era planificat, întrucât Franța, Olanda și Danemarca s-au opus începerii negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, generând noi îndoieli cu privire la capacitatea UE de a-și „îndeplini promisiunile” și subminând încă o dată credibilitatea UE în Balcanii de Vest.

În timp ce președintele francez, Emmanuel Macron, a condus opoziția cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu ambele țări, liderii danezi și olandezi au fost ușor ambivalenți, exprimându-și intenția de a aproba începerea negocierilor doar cu Macedonia de Nord – și astfel, decuplarea celor doi candidați în procesul lor de aderare. Liderul francez a continuat să facă presiuni asupra liderilor UE, insistând încă o dată că orice viitoare extindere a UE trebuie să fie precedată de o revizuire a procesului în sine. Decizia a fost descrisă drept „o greșeală istorică majoră” de către președintele CE, Jean-Claude Juncker, în timp ce liderii din cele două țări interesate și-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul deciziei asupra dinamicii politicii locale.

Puternicul lobby anti-extindere din UE (practicat mai ales în spatele ușilor închise, în cadrul întâlnirilor diplomatice) a câștigat săptămâna trecută un alt meci, probabil unul decisiv. Există multe motive de îngrijorare cu privire la anularea tuturor rezultatelor pozitive din ultimii ani de eforturi de integrare în regiune. Toate statele din Balcanii de Vest au primit decizia cu ostilitate, după ani de zile de eforturi și speranțe, dar și de reforme neterminate.

Foto: Agerpres / EPA

Ce urmează?

În 2020, va avea loc cea de-a 20-a aniversare a Summitului din Zagreb, din 2000 – dedicat Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, când Procesul de Stabilizare și Asociere a fost adresat țărilor din Balcanii de Vest. Întâmplător sau nu, în mai 2020, același oraș va găzdui o nouă rundă de discuții interguvernamentale (Summitul UE-Balcanii de Vest), Croația deținând de această dată președinția rotativă a Consiliului UE. Aceasta va fi o nouă (și relativ îndoielnică) șansă pentru Consiliul European de a discuta despre perspectivele de extindere atât pentru Albania, cât și pentru Macedonia de Nord. Dar, întrucât legitimitatea UE ca agent al schimbărilor democratice scade în Balcani, viitoarea reuniune a Consiliului European este de așteptat să aducă mai multă incertitudine decât răspunsuri – nu prea există speranță că viziunea lui Emmanuel Macron asupra procesului se va schimba, în timp ce Germania, Olanda și Danemarca se vor confrunta cu noi presiuni interne pentru a amâna o decizie. 

Un alt aspect care trebuie luat în considerare este conflictul etern între instituțiile UE – conflictul intern dintre Consiliu și Comisie este, de asemenea, o parte a problemei. De ani buni, Comisia spune „da”, publicând rapoarte pozitive în legătură cu progresul, în special pentru Macedonia de Nord, iar Consiliul spune „nu”. Aceasta este propria problemă a sistemului decizional fragmentat al UE, care afectează nu numai credibilitatea, ci și propriul rol de jucător în geopolitica Balcanilor de Vest (în special atunci când se confruntă cu provocări venite din Rusia, China, Turcia sau Iran).

Pe de altă parte, trebuie să analizăm cum arată regiunea la 20 de ani de la lansarea Procesului de stabilizare și asociere. În timp ce se află pe drumul instituțional spre aderare, toate țările din Balcanii de Vest se confruntă cu provocări majore. În primul rând, la nivel intern, toate cele șase țări (în proporții diferite) experimentează o presiune socială ridicată pentru schimbare, ultimele proteste de stradă având loc în primăvara acestui an, în Albania, Serbia și Muntenegru. Protestele din cele trei țări au vizat eliminarea de la putere a partidelor conduse de președintele Aleksandar Vučić, prim-ministrul Edi Rama și, respectiv, președintele Milo Đukanović. Regimurile sunt acuzate de corupție, de reprimarea democrației și libertății mass-media, precum și de situația economică nesatisfăcătoare. 

În al doilea rând, fiind expuse unui climat de incertitudine politică, instituțiile naționale se abțin să acționeze în mod responsabil atunci când vine vorba de implementarea reformelor atât de necesare, solicitate de UE. Acest lucru pune conducerea din toate țările în fața unei alegeri dificile: să continue să pună presiune asupra instituțiilor naționale, să întârzie reformele și să facă față demonstrațiilor (în cele din urmă, o pierdere de putere) sau să „elibereze” de sub presiunea politică instituțiile naționale și să fie de acord cu regulile democratice care pot duce la înlocuirea lor în funcție la alegerile viitoare. În al treilea rând, moștenirea anilor ’90 nu poate fi exclusă atunci când vine vorba despre interacțiunile regionale – în timp ce Croația susține demersurile statelor din Balcanii de Vest în drumul lor către aderarea la UE, nu se poate spune același lucru atunci când ne referim la Serbia și Kosovo, două entități, care sunt departe de a-și normaliza relația (așa cum este prevăzut în Acordul de la Bruxelles din 2014). Decizia Kosovo de a majora tarifele vamale la mărfurile sârbe și bosniace de la 10 la 100%, după ce Serbia a blocat fosta sa provincie de a adera la Interpol, se adaugă tensiunii regionale. Se pare că, atunci când discutăm despre Balcani, trebuie să analizăm mai întâi un proces de dezintegrare, înainte de a ne concentra pe integrarea lor în UE.

Foto: Agerpres / EPA

Concluzii

Cum rămâne cu agenda de extindere a UE pentru următorii ani? 

Cu UE blocată în sfera priorităților sale față de regiune, va dura ceva timp pentru toate cele 27 de state să își alinieze viziunile asupra viitorului regiunii, ca parte a UE. Situația pe teren în cele șase țări implicate în proces nu favorizează nici progresul lor, întrucât și voința politică, și încrederea cetățenilor scad, odată cu amânarea și reînnoirea promisiunilor venite de la Bruxelles.

În acest moment, există o foarte mică predictibilitate în procesul de aderare. Mai mult, este de așteptat ca ieșirea Marii Britanii din UE să aibă un impact asupra redefinirii rolului global al UE și asupra implicării sale în Balcanii de Vest, deoarece este una dintre modalitățile de a demonstra disponibilitatea Bruxelles-ului de a rămâne un actor global relevant. Mai multe țări membre au transformat întregul proces de extindere într-un joc pur tranzacțional, nu unul bazat pe valori și solidaritate.

A devenit clar că acum ne confruntăm cu o criză semnificativă de credibilitate a politicii de extindere a UE, ca urmare a acestei ciocniri între tendințele supranaționale și interguvernamentale. Este de dorit ca noua Comisie și noul comisar desemnat să facă din integrarea regiunii în UE din nou o prioritate. 

lector la Departamental de Relații Internaționale și Integrare Europeană, SNSPA, București, membră a rețelei academice pe teme europene OpenEUDebate.eu

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele