Fabuloasa grafică de mână stângă a lui Tudor Jebeleanu

164
8 minute de lectură

Jurnal cultural

Punctul de vârf emoţional al primei jumătăţi a anului 2019 în artele vizuale româneşti a fost extraordinara expoziţie de grafică a lui Tudor Jebeleanu de la Galeria Simeza (vernisaj: 3 aprilie).

Preţioasă – în primul rând – ca desfăşurare în sine de lucrări ale unuia dintre artiştii noştri de vârf, de o excepţională prolificitate, totuşi foarte „avar” de-a lungul carierei sale: a desenat abundent, cu excepţională expresivitate, acumulând şi o imensă operă fotografică, între portretistică şi ceea ce am numit cândva, comentând maniera, „grafică foto”, a compus coperţile şi ilustraţiile unui mare număr de cărţi, ieşind în public şi prin instantanee sau cadre „înscenate” cu scriitori apărute în presa culturală sau plasate pe spatele opurilor acelora, însă n-a vrut să iasă în galerii. Va mai fi arătat câte ceva – poate – măcar în „colective”, eventual în spaţiile Fundaţiei Culturale Române şi ale Institutului Cultural Român, al căror angajat a fost în primele două decenii postcomuniste, însă… nu-mi amintesc nimic, deşi i-am urmărit traseul cu atenţie şi cu toată căldura prieteniei. Am mai încercat să-l „descifrez” în două rânduri, în articole-portret (într-o secvenţă din Pe când eram cinci şi cu Tudor şase, apărut în Almanahul literar ’90, editat de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, 1989, reluat în cărţile mele Puzzle cu „noul val”. Addenda la falsul tratat de poezie Flashback 1985 şi-n Prietenii din povestea literaturii, ambele la Editura Paralela 45, Piteşti, 2005, respectiv 2013, apoi în Despre grafica lui Tudor Jebeleanu, apărut în Contrapunct, 1992, reluat în aceiaşi Prieteni…). Prezenţă ataşantă, imediat sesizabil, mereu vesel, pus pe şotii, improvizator dexter de jocuri de cuvinte, n-a fost şi n-a pozat în timid, retractil, „neînţeles”. Nu l-a mânat orgoliul, deşi a ştiut foarte bine la ce nivel, foarte înalt, evoluează, cu – în plus – un impecabil profesionalism. Firescul vieţii în mediile artistice îl deprinsese crescând alături de părinţii săi, personalităţi notorii: graficiana Florica Cordescu şi poetul Eugen Jebeleanu. Format între scriitori şi plasticieni, li s-a alăturat fără să facă un efort de adaptare psihologică, fără să ţină morţiş să se integreze unei lumi căreia-i aparţinea deja. De ce să se mai „zbată”, asemeni altora, ca să şi expună, de vreme ce aveam oricum acces la ce face, pe coperţile cărţilor şi-n paginile desenate dinăuntru?! încât nu e deloc exclus ca, la 70 de ani, Tudor Jebeleanu să fi… debutat expoziţional la Simeza!

Cu – în al doilea rând – un colosal ciclu de desene-acuarele-picturi, după cum se va „vedea” din descrierea care urmează.

Nu înainte de-a explica de ce, în orizontul artelor noastre vizuale, „personala” lui Tudor Jebeleanu a fost – cum am spus de la bun început – vârful emoţional al perioadei. Căci artistul a trecut printr-un moment de cumpănă în 2012, când a suferit un accident vascular cerebral sever, cu paralizie pe partea dreaptă, fiindu-i blocată şi vorbirea. Imobilizat la pat, apoi într-un scaun rulant, deprivat de principalele sale căi de exprimare, desenul (era dreptaci!) şi replica alertă, hâtră! Teribilă dramă! Şi-au urmat lungile, nesfârşitele eforturi de recuperare, exerciţiile de logopedie şi de kinetoterapie, sub veghea devotatei soţii, pianista Delia Pavlovici-Jebeleanu. După câţiva ani, a putut fi adus la evenimente publice de felul Târgului Gaudeamus, unde s-au lasat – bunăoară – cărţi ilustrate cu desene ale sale mai vechi, de a căror punere în pagină s-au ocupat fiul, Luca Jebeleanu, tot grafician, dar de orientări mai „aplicate”, şi Maria-Elena Negoescu şi Horia Pop, redactori la Editura Casa Radio, a Societăţii Române de Radiodifuziune (organizatoarea Gaudeamus-ului). Bucuros, zâmbind larg, în scaunul atât de nemeritatului său supliciu, înconjurat de prieteni, comunicând cu ei fără cuvinte, prin mobilitatea afectuoasă a feţei, strângându-le mâinile şi chiar rostind câte un enunţ monosilabic, radios, fericit. Anul trecut – surpriză!: o nouă carte-CD, Undeva deasupra. Poeme rostite la Radio (1990-2018) de Ileana Mălăncioiu (aceeaşi editură, 2018), cu ilustraţii de Tudor Jebeleanu – noi! Puternice, personale, minunate! Cu mâna dreapta inertă, graficianul reînvăţase să deseneze cu stânga! Exersase, perseverase până când – de necrezut! – îşi regăsise stilistica aşa-zicând „în oglindă”. Şi nu s-a oprit: a continuat să lucreze în reprize, în funcţie de graficul recuperării, în ultimele luni din 2018 şi-n 2019, până-n primăvară adunându-se un fond consistent, din care colega sa, pictoriţa Nadia Ioan, a făcut o selecţie curatorială. Pentru Simeza!

Sub titlul generic Expoziţie de grafică au fost reunite în cele 3 săli de pe Bulevardul Magheru 75 de desene de dimensiunile aproximative ale hârtiei de scris: 64 de 29 x 20 cm şi 11 un pic mai mari, de 39 x 29 cm. Cu contururi nu de tot subţiri, ca de pensulă fină sau de cărbune mişcat cu delicateţe, probabil de creioane tip „carioca”, cu aşternere umedă pe suprafeţe, de unde şi sugestia de acuarelă sau de pictură evanescentă. De obicei negre, uneori, mai rar, şi cu câteva culori.

Împrejurările nu-i vor mai fi permis să alterneze cele două registre tehnice principale, al liniilor ferme cultivate de Florica Cordescu şi al firelor multiple, tip haşură sau multiplicitate de iţe încâlcite, marcă Vasile Kazar, între care-şi trasase teritoriul propriu. Zigzag-urile rapide şi revenirile migăloase nu-i vor mai fi fiind lui Tudor Jebeleanu la îndemână, aşa că foloseşte acum doar tuşele continui, puţintel îngroşate, nu foarte. Şi cu ele îşi desenează din nou personajele dintotdeauna: siluete fantomatice, fără chip, în atitudini grave, creionate din rotunjimi, ori cu expresii limpezite pe chipurile colţuroase, comice, sarcastic compuse. Acum – mai ales grupuri, corpuri aglomerate, suprapuse, încolăcite, sugerând mulţimi în mişcare, vârtejuri umane, cohorte bezmetice, „căţărându-se” pe hârtie, către muchiile de sus, într-o aspiraţie spre Salvare, de-acolo venind în câteva cazuri alţii, cu capetele-n jos, prăbuşindu-se, poate că-n Iad: vizionarism misterios, explorare a unei umanităţi colcăitoare, tăcute, în mare măsură nedesluşită, ascunzătoare de taine, poate şi de revelaţii, căci atmosfera adeseori apăsătoare, câteodată coşmarescă, se mai şi destinde în cadre senine sau cu tendinţe caricaturale, cu personaje puţine şi cu mai largi zone libere în fundalurile mereu albe. Ici-colo – protagonişti desenaţi fantast, oameni-lighioane, spiriduşi, mici demoni.

Şi: aluzii livreşti, mitologice. Isus – parcă – întins pe-o targă, înconjurat de câteva îngrijitoare. Un tandem de bărbaţi ţine în braţe un peşte – unul dintre cei doi cu care Mântuitorul i-a hrănit pe cei ce-l urmau? Un Rege şi-o Regină. Alte figuri aristocratice, poate prinţese şi nobili scăpătaţi. Pământul-barcă-peşte, purtându-i pe oameni, salvându-i. Figuri feminine privite cu seninătate, transmiţând iubire sau sentimentul ocrotirii materne. Câte o levitaţie. Glisări între real şi fantastic. Câteva desene cu cai, doar ei sau călăriţi de oameni. Câte-o sugestie – parcă – de autoportret, cu privirea îndreptată către noi, pişicher-mustrătoare, de sub borul larg al unei pălării aşezate şmechereşte, într-o parte. Deschideri simbolice, efluvii sentimentale, o nostalgie sfâşietoare.

Cel mai uimitor lucru pe care-l etalează acest ciclu de desene de mari expresivităţi şi de-o teribilă intensitate rămâne continuitatea cu opera sa de mână dreaptă. Cum de e posibil aşa ceva, cum să reuşeşti să desenezi la fel cu stânga, în stilul tău, de parcă nu mişcarea pe hârtie, intermediată, ci direct viziunea, direct personalitatea, direct forma mentis s-ar aşterne pe hârtie?!

De-aceea Expoziţia de grafică a lui Tudor Jebeleanu a fost vârful emoţional al jumătăţii secunde de „stagiune” vizuală: fiindcă i-am putut vedea fabuloasa grafică de mână stângă, creată în situaţia-limită pe care-a sfidat-o şi-a biruit-o, regăsindu-se în ciuda obstacolelor teoretic insurmontabile. Soartă amară, răsturnată într-o victorie ca puţine altele: desenează din nou, la fel ca-nainte, de fapt şi mai impresionant! Triumful de artist adevărat, profund, învingător al lui Tudor Jebeleanu…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele