
Facebook renunţă la planurile sale de a furniza conexiuni la internet prin intermediul unor drone.
Proiectul “Acvila”, anunţat prima oară în 2014, nu s-a ridicat la nivelul altor proiecte similare, cum ar fi cel iniţiat de rivalul Google.
La o lansare test, prototipului dronei Facebook i s-a rupt o aripă şi s-a prăbuşit.
Marţi, Facebook anunţat că în loc de drone proprii, va face parteneriate cu alte companii, cum ar fi Airbus, în acelaşi scop de a oferi mai multor oameni posibilitatea de a se conecta la internet.
BBC News comentează că decizia presupune închiderea faciltăţii de la Bridgewater, Marea Britanie, unde noua tehnologie era construită şi testată.
“Este extraordinar să vezi companiile de top din industria spaţială investind în aceeaşi tehnologie, inclusive în conceperea şi construirea unor drone de mare altitudine”, a declarant directorul de proiectare de la Facebook Yael Maguire.
“Dat fiind ultimele evoluţii, am decis să nu mai construim propriile drone”, a mai afirmat el.
Drona proiectului Acvila avea o anvergură a aripilor ca şi un Boeing 737 şi cântărea cam cât o maşină de familie. Ea era alimentată de energia solară în timpul zilei şi la testări a reuşit să reziste în aer 90 de minute.