Pentru rafinăria RAFO din Onești, una dintre cele mai mari companii din domeniul petrolier din România, a fost pronunțat falimentul de către Tribunalul Bacău, la sfârșitul săptămânii trecute.
„Falimentul RAFO survine ca o consecință firească a faptului că intențiile investitorilor nu s-au concretizat într-o tranzacție, coroborată cu expirarea, pe 22 august a.c., a planului de reorganizare a companiei, de 18 luni. Este de notat faptul că RAFO nu funcționează de o perioadă lungă de timp, activitatea sa de producție fiind oprită în 2008, cu mult înainte de intrarea în insolvență”, se arată într-un comunicat de presă al CITR (liderul pieței de insolvență din România), desemnată lichidatorul judiciar al RAFO. CITR Filiala București a fost desemnat lichidatorul judiciar al societății RAFO în aceeași ședință din 19 septembrie 2019, urmând să fie confirmat la prima adunare generală a creditorilor.
Primul pas din procedura de faliment a Rafo Onești va fi reluarea procesului de inventariere și evaluare a rafinăriei, urmat de întocmirea unei noi strategii de valorificare, menită să acopere recuperarea creanțelor și cheltuielile de conservare. Judecătorul sindic va stabili un termen până la care toți creditorii care au înregistrat creanțe după deschiderea procedurii de insolvență vor înregistra cereri de înscriere la masa credală.
„Și în această fază, intenția noastră va fi să valorificăm rafinăria ca ansamblu funcțional. De asemenea, suntem preocupați de conservarea activului, păstrându-l în stare corespunzătoare. În cazul în care nu vor exista investitori interesați pentru tot ansamblul, vom lua în considerare și vânzarea segmentată, pe procese tehnologice” – explică Vasile Pop, Country Sales Manager al CITR. Activele companiei sunt într-o stare fizică bună, într-un context în care nu funcționează din 2008, iar lucrările de întreținere și conservare au fost minime și au vizat evitarea deteriorării accelerate.
„RAFO Onești are o valoare simbolică pentru piața locală și regională a prelucrării țițeiului și petrochimiei. Pentru români, este o companie cu valoare emoțională, pe care ne-o amintim cu toții cu nostalgie. Dincolo de aceasta, trebuie să fim realiști și să remarcăm faptul că RAFO este un proiect complex, de nișă, cu Return on Investment pe termen lung și cu implicații pe mai multe ramuri. Achiziția RAFO ar fi însemnat doar un prim pas pe un drum cu potențial, compania necesitând apoi și investiții susținute atât în modernizarea infrastructurii rafinăriei, dezvoltarea echipei de specialiști, cât și în ceea ce privește asigurarea unei materii prime de calitate. Toate aceste criterii ne indică faptul că este nevoie de un investitor de forță și calibru, agil într-o piață incertă, un jucător cel mai probabil la nivel internațional”, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR.
„Nașul“ Rafo Onești
Rafinăria era cunoscută în urmă cu 20 de ani ca „perlă a coroanei” industriei petroliere românești, dar ulterior și ca „Jafo Onești”, nume inventat și consacrat de „prezidențiabilul”, la acea vreme (2004), Traian Băsescu. „Noul nume corespunde foarte bine situației în care s-a aflat societatea comercială în ultimii ani. E vorba de oameni din politică care au jefuit această rafinărie, periclitând locurile de muncă ale oamenilor. Nu vom închide RAFO, dar îi vom închide pe alții, pe cei care au furat”, acuza Băsescu pe 18 noiembrie 2004, în cadrul unui miting electoral desfășurat în fieful PSD-ist de la Bacău al lui Viorel Hrebenciuc. Viitorul președinte îl acuza pe Iacubov (fost vicepreședinte al PSD Bacău și patron al rafinăriei RAFO la acea vreme, fost șef al FPP Moldova în timpul guvernării Văcăroiu – 1992-1996), precum și „clica de la RAFO” că au furat bani din contribuțiile sociale ale angajaților și din accizele pe carburanți. „Pierderile de la RAFO pot fi recuperate prin confiscarea și scoaterea la licitație a averii celor implicați, fie că e vorba de Corneliu Iacubov, de Viorel Hrebenciuc sau de Adrian Năstase, care a legalizat furtul, preluând la bugetul de stat datoriile rafinăriei”, adăuga Traian Băsescu. La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu, viitorul premier al Alianței DA, declara la acel miting electoral, în fața a aproximativ 5.000 de oameni, că „locul lui Iacubov nu e la RAFO, ci undeva la răcoare. RAFO nu poate să fie pușculița PSD și o sursă de îmbogățire a unor nenorociți”. De altfel, în martie 2005 Corneliu Iacubov a fost arestat în calitate de învinuit, împreună cu Toader Găureanu, pentru complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani, înșelăciune și delapidare. Conform acuzațiilor, Iacobov, împreună cu Tender și cu frații Iancu, a realizat scheme prin care se drenau banii de la RAFO Onești, prejudiciul fiind evaluat la 700 de miliarde de lei vechi. Pe 28 iunie 2012, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât definitiv condamnarea lui Corneliu Iacobov la șapte ani de închisoare în dosarul falimentării Rafo Onești, dosar în care au mai fost condamnați Toader Găureanu – la șase ani de închisoare și Marin Marin – la șapte ani de închisoare. De asemenea, la 27 noiembrie 2011, omul de afaceri Marian Iancu a fost condamnat la zece ani de închisoare în dosarul Rafo de către Tribunalul București. În dosarul RAFO a fost implicat și omul de afaceri Valeriu Damian, proprietarul lanțului de benzinării Helios, omorât în august 2011 în condiții dubioase (în urma unei „grave neglijențe” din partea a șase tâlhari care pătrunseseră în locuința acestuia pentru a-i lua banii și nu pentru a-l omorî, conform anchetei care a costat Statul Român 5,6 milioane de lei, anchetă coordonată de actualul șef DIICOT Felix Bănilă, pe atunci prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău).
Unul dintre cele mai mari eșecuri în privatizare din România postcomunistă
Rafo Onești a făcut și obiectul atenției FBI și a Departamentului de Stat al SUA, una dintre cablogramele clasificate din seria Wikileaks fiind emisă de șefa misiunii Ambasadei SUA din București, Jeniffer Bonner, și trimisă pe 7 noiembrie 2006 către Departamentul de Stat al Statelor Unite, conform Newsweek România. În respectiva cablogramă se arăta că „Privatizarea din 2001 a RAFO este privită drept unul dintre cele mai mari eșecuri în privatizare din România post-comunistă. Până în acest moment (2006 – n.r.), RAFO a adunat datorii fiscale și către contractori privați în valoare de aproximativ 500.000.000 de dolari. În 2001, Guvernul PSD de la acea dată a privatizat compania într-o afacere de notorietate care i-a inclus pe controversatul om de afaceri Corneliu Iacubov și compania portugheză Canyon Servicos. Iacubov, în acest moment investigat pentru crimă organizată, evaziune fiscală și spălare de bani, a fost conectat în trecut la scheme de fraudă care aveau de-a face cu vânzarea de bonduri și acțiuni. Preluarea rafinăriei RAFO a fost ajutată de legătura apropiată cu conducerea PSD, inclusiv cu Ion Iliescu“.
Profil RAFO
Rafo SA a fost înființată în 1991 ca societate comercială, având în componență două rafinării, din care a funcționat doar Rafinăria 2, în urma restructurării fluxului de producție. Țițeiul era achiziționat în special din import, Rafo funcționând în special cu petrol iranian. Compania a fost nevoită să oprească producția în 2008 din cauza faptului că nu mai era posibilă reînnoirea licenței de funcționare, precum și pe fondul respectării prevederilor legislației de mediu.
A fost privatizată în anul 2001 prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni (59,9%) de către consorțiul format din Imperial Oil (deținută de Corneliu Iacubov) și Canyon Servicos (Portugalia) pentru suma de 7,48 milioane dolari. Compania Canyon Servicos era împărțită între firmele Merrydown și Meadowside Management, cu sediul în Insula Nevis (paradis fiscal), conduse de Jorge Rivera și Carlos Apodaca, doi avocați care reprezentau interesele cunoscutului lider PSD Viorel Hrebenciuc.
Firma britanică Balkan Petroleum a preluat de la acest consorțiu pachetul majoritar în anul 2003. În spatele acesteia, se afla un fantomatic avocat bulgar, Todor Batkov, și, ulterior, un la fel de fantomatic personaj, Uri Bider, reprezentanți ai unui cetățean israelian, Michael Chernoy, anchetat la Sofia pentru implicarea în crima organizată. Michael Chernoy, născut în Uzbekistan și participant la celebrele Războaie ale Aluminiului din Rusia anilor ’90, emigrase în Israel în 1994 cu fratele lui, Lev, și avea interdicție de a intra în SUA începând cu 1999, fiind în atenția FBI și pe lista Interpolului pentru infracțiuni în Israel și Rusia. Chernoy a reușit să fie principalul contribuabil financiar la Intelligence Summit – o reuniune informală a mai multor șefi de servicii secrete din lume.
În perioada 2004-2010, RAFO a mai trecut printr-o perioadă de insolvență, implementând planul de reorganizare aprobat la vremea respectivă. RAFO Onești a intrat în procedură de reorganizare judiciară în aprilie 2004, fiind cel mai mare datornic la buget. La acel moment, conform Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație, Gabriel Bivolaru ar fi fost „stăpânul din umbră” al RAFO Onești.
La sfârșitul anului 2004, guvernul Năstase a aprobat ștergerea datoriilor, convertindu-le în acțiuni.
În iulie 2005, compania Calder A a preluat pachetul majoritar de acțiuni la RAFO. În spatele Calder A se afla fondul PMG-Privatstiftung, condus de omul de afaceri rus Yakov Goldovskiy. O cablogramă a Ambasadei SUA la București arăta că în spatele Calder A, erau doi cetățeni israelieni. Primul, Michael Chernoy, menționat mai sus. Al doilea era Yakov Goldovskiy, partener de afaceri cu Oleg Deripaska, un oligarh rus prezent în România și în zilele noastre prin compania Strabag și prin controlul pe care îl exercită asupra hotelului Marriott din București. În octombrie 2001, serviciile secrete bulgare i-au oprit pe Chernoy și pe unii dintre asociații săi să intre în Bulgaria, la cererea FBI.
În august 2006, are loc „volatilizarea” lui Uri Bider, la pachet cu multe milioane de dolari sifonate din companie – o poveste nelămurită până azi.
Tot în august 2006, începea unul dintre cele mai lungi procese din istoria judiciară a României, cu un prejudiciu calculat la 1,434 miliarde de lei vechi. În cadrul acestuia, ca acuzați erau Ovidiu Tender, Marian Alexandru, Cicilia Dumitrescu și Marin Badea, în calitate de asociați, administratori de fapt și, respectiv, de drept și directori sau angajați ai SC Tender SA Timișoara, SC VGB OIL SRL București, SC VGB Impex SRL București și SC CAROM SA, și care, conform rechizitoriului „s-au asociat pentru a desfășura o intensă activitate infracțională în urma căreia SC CAROM SA a suferit un prejudiciu (…). Infracțiunile comise au vizat, pe de o parte, încheierea nelegală a unor contracte de cesiune creanță cu SC CAROM SA Onești, iar, pe de altă parte, relațiile comerciale nelegale derulate de SC VGB Impex SRL în raport cu SC RAFO SA Onești“. În 2015, Ovidiu Tender a primit 12 ani și 7 luni de închisoare cu executare, iar Marian Iancu, 14 ani cu executare, aceștia fiind obligați și la acoperirea prejudiciului de 43 de milioane de euro. Gheorghe Mateuț, secondat de Victor Ponta, erau apărătorii lui Ovidiu Tender.
În 2007, AVAS a ridicat gajul instituit asupra acțiunilor rafinăriei, investițiile asumate prin contractul de privatizare fiind efectuate. Până în noiembrie 2007, RAFO Onești a plătit toate datoriile către bugetul general consolidat, în sumă de 898 de milioane de lei (aproximativ 250 de milioane de euro). Tot în noiembrie 2007, acționarii RAFO Onești au aprobat majorarea capitalului social la 2,01 miliarde de lei (570 de milioane de euro).
În mai 2007, RAFO Onești a preluat Rafinăria Dărmănești, ca punct de lucru.
În anul 2008, a fost demarată procedura de modernizare estimată la o durată de doi ani, rafinăria Rafo încetând procesul de producție, proces care din acel moment nu a mai fost reluat niciodată.
Rafinăria a fost cumpărată, în anul 2009, de Petrochemical Holding – proprietatea fostului oligarh rus Iakov Goldovskiy care a deținut colosul petrochimic Sibur până la venirea la putere a lui Vladimir Putin. Ulterior, Goldovskiy a fost arestat pentru șapte luni, după care a fost eliberat, a părăsit Rusia și a înființat Petrochemical Holding în Austria, companie aflată printre primele din Europa la producerea de PET-uri.
În 2011, Rafo ieșise dintr-o procedură de reorganizare care durase nu mai puțin de 7 ani, urmare a precedentei intrări în insolvență, survenită în 2004. Tribunalul Bacău a admis însă, pe 27 octombrie 2011, cererea de intrare în insolvență a Rafo și a numit ca administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvență Transilvania.
Cu toate că RAFO SA a realizat o gamă largă de studii cu privire la variate opțiuni de dezvoltare, între 2015 și 2016, compania nu a reușit să continue programul de modernizare început în 2008, eforturile concentrându-se pe conservarea echipamentelor și a utilajelor.
Pe 3 februarie 2015, compania austriacă Petrochemical Holding, acționar majoritar la RAFO, a anunțat că va închide și va vinde la fier vechi rafinăria de la Onești. „Datorită situației financiare a RAFO, îl împuternicesc pe directorul general RAFO SA să înceapă procedura de desfacere (vânzare) a activelor și utilajelor aferente ale companiei, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei de Valori București.
La finalul anului 2015, Rafo Onești avea datorii totale de peste 312 milioane de lei, acumulând, în ultimii 6 ani, pierderi însumate de peste 287 de milioane de lei.
Oligarhul rus Yakov Goldovskiy, apropiat de regimul Putin, a vândut rafinăria în august 2016 unui basarabean, Vitali Cebanu cu firma Adres Capital GmbH, preluând cele 96,5% din acțiuni. El este și apropiat de Renato Usatîi. Acesta din urmă este urmărit internațional pentru comandarea unui asasinat la Londra și s-ar ascunde la Moscova. Basarabeanul a vândut rafinăria unui belgian, Daniel Goldenberg, acesta fiind proprietarul firmei Result-4-You BVBA, fost membru în Consiliul de Administrație al Rafo.
Pe 6 noiembrie 2016, Rafo a reintrat în insolvență, după 5 ani, din proprie inițiativă, din cauza restanțelor către cei 385 de angajați.
În februarie 2017, ambasadorului Republicii Iran la București, Hamid Moayyer, i s-a oferit documentația solicitată inițial despre situația în care se găsește, în prezent, societatea Rafo Onești. La sfârșitul anului 2016, ambasadorul Iranului fusese în Bacău, unde a avut întâlniri inclusiv cu reprezentanții Rafo, dar și cu cei ai autorităților locale, la Camera de Comerț și Industrie. Încă de atunci, a solicitat mai multe detalii despre Rafo, pentru că statul iranian ar fi interesat de această rafinărie. Recent, Ministerul Energiei de acolo a transmis din nou acest interes.
Pe 18 martie 2017, judecătorii Tribunalului Bacău au ridicat sechestrul aplicat de Fisc pe bunurile Rafo Onești. Numai valoarea bunurilor mobile a fost estimată la 400.000.000 de lei, adică aproape 90.000.000 de euro. Ridicarea sechestrului a fost cerută de acționarul majoritar, dar și de sindicaliști. Cei aproape 400 de angajați ai Rafo nu și-au primit salariile din luna martie a anului 2016, acționarii ruși acuzând pentru această situație sechestrul.
În decembrie 2017, rafinăria a fost scoasă la vânzare cu un preț de pornire inițial de 59,5 milioane de dolari plus TVA (70,8 milioane de dolari, în total), rezultat în urma evaluării de piață, neputând fi cedată sub valoarea de lichidare de 29,75 milioane de dolari plus TVA, adică 50% din valoarea de piață. Aceasta avea datorii de peste 330 de milioane de lei. ■