Competitivitatea este unul dintre cei mai complicați indicatori. Dacă la nivelul companiilor competitivitatea este mai ușor de detectat, fiind sinonimă cu prezența pe piață a unei firme în raport de concurență, pentru o economie sau un stat criteriile luate în calcul pentru competitivitate sunt multiple. În evaluarea competitivității unei economii cântăresc mult o serie de indicatori cu valență socială, nu doar economică.

Aderarea la Uniunea Europeană a presupus reforme, multe dintre ele având într-un final un efect pozitiv asupra competitivității noastre. Însă un studiu al Institutului de Competitivitate (INACO) arată regresele pe care România le-a făcut în ultimii ani în materie de competitivitate.

Astfel, în ultimii ani, România a retrogradat nouă poziții la ușurința de a derula afaceri în raportul Doing Business al Băncii Mondiale, fiind pe locul 45 în lume. România a căzut nouă poziții în lume și la competitivitatea talentelor, conform Indexului Global, ajungând pe locul 64. România a retrogradat șase poziții în Raportul Global al Competitivității, fiind pe locul 68 în lume. România a căzut două locuri în Raportul Global al Competitivității Turismului al Forumului Economic Mondial, până pe locul 68 în lume. România a pierdut două locuri în Raportul de Progres Social, aflându-se pe locul 44. În plus, orașul București pierde 16 poziții în Raportul Global al Competitivității Urbane și se află pe locul 188 în lume din 200 de orașe analizate.

Doar din simpla enumerare se poate vedea cât de complex este conceptul de competitivitate, cât de mulți factori sunt luați în calcul și pentru cât de multe sectoare se poate aplica.

Strategia care a rămas doar pe hârtie

România are o strategie națională pentru competitivitate, în care sunt cuprinse 27 de obiective clare. Dintre acestea, numai unul singur este realizat în anul acesta, 19 obiective nu sunt realizate, iar șapte sunt parțial realizate. Dintre obiectivele nerealizate, iată doar câteva exemple: îmbunătățirea cadrului legislativ, a nivelului de predictibilitate a deciziilor guvernamentale care privesc mediul de afaceri, creșterea transparenței autorităților și a întreprinderilor publice, reducerea birocrației, asigurarea unei finanțări de 1% din PIB către sectorul de cercetare-dezvoltare ș.a.

Singurul obiectiv realizat este îmbunătățirea infrastructurii digitale de bandă largă, în sensul că acoperirea broadband a întreprinderilor era de 67% din total în anul 2013 și a crescut la 82% anul trecut, o țintă care era asumată pentru anul 2020. Ceea ce nu ajută în mod practic economia autohtonă care, se arată într-un raport Eurostat, este cea mai modestă economie inovatoare a Uniunii Europene și pe ultimul loc în ceea ce privește ponderea angajaților în domeniul cercetării și dezvoltării.

Cum se schimbă structura economiei

Economistul Valentin Lazea se întreabă: „De ce, cum și cine poate să ducă la creșterea competitivității?” Răspunsurile sunt următoarele. De ce? Pentru că în zona euro, unde dorim să accedem, nu mai funcționează competitivitatea prin devalorizări, ci doar prin calitate.

Cum crește competitivitatea? Pe de o parte, prin produse cu valoare adăugată mare, cu tehnologie înaltă și un grad mare de inovare, iar pe de altă parte, prin livrarea produselor la timp și în condițiile existenței unui service asigurat. Pentru a putea atinge cele două ținte este însă nevoie de dezvoltarea sistemului educațional, a cercetării-dezvoltării și, nu în ultimul rând, a infrastructurii.

Competiția fiscală

Valentin Lazea afirmă că România nu mai poate câștiga competitivitate prin scăderea fiscalității. De altfel, România nici nu mai are cum să reducă fiscalitatea, pentru că a făcut-o deja începând cu anul 2015. În plus, veniturile bugetare rămân de ani zile la un nivel redus față de media europeană. Spre exemplu, în anul 2015, atunci când a fost demarat procesul de reducere a fiscalității, veniturile bugetare erau de 32% din produsul intern brut, iar anul trecut, când modificările fiscale s-au mai atenuat, veniturile bugetului au scăzut la 29% din PIB.

Datele Comisiei Europene, analizate de profesorul Bogdan Dumitrescu, membru în Consiliul Fiscal, confirmă nivelul redus al fiscalității din România. Cota maximă a impozitului pe profit, de 16%, este una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, în care media este de 21,9%. Cele mai mici cote de impozit pe profit sunt în Bulgaria (10%) și Ungaria (10,8%).

În ceea ce privește impozitul pe venit, cu noua cota de 10%, se află la cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană, alături de Bulgaria, iar media europeană este de 39%. În schimb, cota cumulată de contribuții de asigurări este una dintre cele mai mari din Europa, aflându-se la un nivel de 44,7%, la o medie europeană de 35,2%.

Pentru fiecare euro net, angajatorul plătește 1,75 euro

O analiză interesantă a profesorului Bogdan Dumitrescu este cea care arată „cât trebuie să plătească un angajator pentru a oferi un euro salariu net”. Cele mai mari costuri cu salariile sunt în Franța (2,16 euro), Austria (2,05 euro) și Belgia (2,04 euro). Cele mai ieftine state din perspectiva costurilor cu forța de muncă sunt Cipru (1,22 euro), Malta (1,30 euro) și Irlanda (1,35 euro). România se află între cele 12 state cu cele mai mari costuri, ajungând la 1,75 euro pentru un salariu net de 1 euro.

În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată (TVA), România, cu o cotă de 19%, se află printre statele europene cu cea mai redusă cotă, față de o medie europeană de 21,5%. Este vorba, bineînțeles, de cota standard, în multe state existând foarte multe derogări de cote la o mulțime de produse și servicii.

În același timp, cele mai recente date ale Comisiei Europene arată că România are cea mai mare diferență între TVA colectat și TVA teoretic de încasat. Diferența de 35,8% este cea mai mare din Europa, care în valoare nominală reprezintă 27,6 miliarde de lei, adică aproximativ 6 miliarde de euro.

Ultimul loc în Europa la cheltuieli publice necesare creșterii competitivității

În ceea ce privește cheltuielile publice necesare creșterii competitivității, România se află pe ultimele locuri din UE la toate capitolele: adică la cheltuielile cu educația (3,7% din PIB, al treilea cel mai mic procentaj din UE), cheltuieli cu sănătatea (4% din PIB, a treia cea mai redusă alocare din UE) și investițiile publice (2,8% din PIB, la jumătatea ierarhiei europene).

Specialiștii cred că presiunile asupra creșterii costurilor cu forța de muncă vor rămâne mari, pentru că imigrația va face în continuare să fie tot mai greu de găsit muncitori calificați, iar politica salarială bugetară va pune presiune asupra sectorului privat.

Lazea crede că România va avea o economie mai competitivă atunci când „vom vedea că patronatele din România nu mai solicită reducerea fiscalității, ci reforma sănătății, eficiență energetică sau modernizarea agriculturii. Iar sindicatele ar trebui să nu mai ceară doar creșteri salariale, ci și dezvoltarea Bursei de Valori București, creșterea cheltuielilor alocate cercetării-dezvoltării și posibilitatea ca angajații, care doresc, să lucreze și după împlinirea vârstei de pensionare”.

Așadar, căi de urmat pentru creșterea competitivității există. Mijloacele și obiectivele sunt clare, iar scăderea taxelor nu ține loc de reforme structurale. Lipsește însă decizia politică fermă care să pună în practică sfaturile specialiștilor.

Cum se poate crește competitivitatea

Economistul Valentin Lazea a trecut în revistă factorii care pot duce la creșterea competitivității economiei românești. Cum se ajunge la o schimbare a structurii economiei românești, o schimbare pe care o dorește toată lumea, de la decidenți politici la reprezentanți ai mediului de afaceri?

Este vorba despre capital, forță de muncă și productivitate. Capitalul se poate atrage prin creșterea absorbției fondurilor europene, creșterea investițiilor străine directe, transferuri din diaspora și dezvoltarea Bursei de Valori.

Consolidarea forței de muncă se face prin reforma sănătății, stimularea natalității, atragerea diasporei și, selectiv, a specialiștilor străini, precum și adoptarea unei legislații care să-i încurajeze pe cei care ies la pensie să poată continua să lucreze.

Nu în ultimul rând, creșterea productivității este un factor important de creștere a competitivității. Dar un salt de productivitate se poate obține prin reforma educației, prin investiții în infrastructură, prin investiții în domeniul cercetării-dezvoltării și în agricultură. De asemenea, este nevoie de eficiență energetică și de pași hotărâți pentru debirocratizare.

Și profesorul Bogdan Dumitrescu are câteva recomandări, și anume alocarea de resurse publice către domenii care cresc competitivitatea, respectiv în infrastructură, educație și cercetare.

După cum se poate vedea, măsurile de creștere a competitivității sunt inițiate de administrație. Mediul de business nu face decât să urmeze schimbările inițiate și să câștige eficiență. Dar reformele, modificările legale și alocările de bani publici trebuie făcute de către Parlament și Executiv.