Felul în care Parlamentul poate opri Brexit-ul fără acord al lui Boris Johnson

Cui o să-i mai dai telefon?

104
8 minute de lectură

Prim-ministrul britanic a pus pe tușă parlamentul și a pus cap compas spre un Brexit fără acord. Parlamentarii trebuie să acționeze acum ca să îl oprească.

Foto: Agerpres / EPA

UNUL DUPĂ ALTUL, principiile pe care a fost purtată campania pentru Brexit s-au dovedit a fi fost false. Înainte de referendum, partizanii Brexit-ului susțineau că victoria le va permite să negocieze un acord strălucit cu Uniunea Europeană. Acum, ei susțin ieșirea fără niciun acord. Înainte de vot, ei au spus că Brexit-ul îi va permite Marii Britanii să încheie mai multe acorduri de liber schimb. Acum, ei spun că ar fi bine să se meargă în comerț pe termenii minimali ai Organizației Mondiale a Comerțului. Cel mai tare au vorbit despre reluarea controlului și reinstaurarea suveranității parlamentului. Totuși, pe 28 august, Boris Johnson, un proeminent partizan al Brexit-ului, care este acum prim-ministru, a anunțat că în perioada premergătoare Brexit-ului, Parlamentul va fi suspendat cu totul.

Stratagema sa cu totul cinică este menită să îi împiedice pe parlamentari să scoată țara de pe cursul nesăbuit pe care a aruncat-o el, de a ieși din UE cu sau fără un acord pe 31 octombrie. Acțiunile sale sunt legale din punct de vedere tehnic, dar ele întind până la limită convențiile Constituției. Dat fiind că este prea slab ca să câștige un vot în parlament, el vrea să îl reducă la tăcere. În democrația reprezentativă a Marii Britanii, asta creează un precedent periculos.

Nu este însă prea târziu ca parlamentarii să îi dejoace planurile – dacă se organizează. Sentimentul de inevitabilitate privind lipsa unui acord, cultivat de partizanii duri ai Brexit-ului care îl sfătuiesc pe Johnson, este fals. UE este împotriva unui astfel de deznodământ; majoritatea britanicilor se opune acestuia; parlamentul a votat deja împotriva acestei idei. Acei parlamentari hotărâți să oprească ieșirea fără un acord au fost divizați și nu s-au focalizat. Când se întorc la lucru, săptămâna viitoare, după neliniștita lor vacanță de vară, vor avea o șansă trecătoare de a evita această calamitate națională nedorită. Acțiunile lui Johnson de săptămâna aceasta au făcut să fie clar de ce trebuie să nu o rateze.

Din toate greșelile ei ca prim ministru, poate cea mai gravă greșeală a Theresei May a fost să sădească ideea că Marea Britanie ar putea foarte bine să iasă din UE fără niciun acord de plecare. Sloganul ei că „niciun acord este mai bun decât un acord prost” presupunea să îi convingă pe europeni să facă unele concesii. Nu a fost cazul – dar i-a convins pe mulți alegători și parlamentari britanici că dacă UE oferă mai puțin decât condiții perfecte, Marea Britanie ar trebui să plece.

De fapt, propria analiză a guvernului sugerează că lipsa unui acord ar micșora cu 9% economia după 15 ani, decât dacă Marea Britanie ar fi rămas. Johnson spune că pregătirile pentru întreruperea imediată sunt „colosale, extinse și fantastice”. Totuși, funcționarii publici se așteaptă la o penurie de alimente, medicamente și benzină, precum și la o „prăbușire” în porturi. Un număr tot mai mare de alegători par să creadă că o serie de luni agitate și o lovitură de durată dată veniturilor ar merita să fie suportate, pentru a scăpa de toată această afacere neplăcută. Acesta este cel mai mare dintre toate miturile. Dacă Marea Britanie iese fără niciun acord, ea se va confrunta cu o nevoie încă și mai urgentă de a cădea de acord cu UE, care va cere aceleași concesii ca și înainte – și poate unele mai mari, dat fiind că mâna Marii Britanii va fi mai slabă.

Johnson insistă că intenția sa este să obțină un acord nou și mai bun înainte de 31 octombrie, și că pentru asta el trebuie să amenințe UE cu perspectiva credibilă a lipsei unui acord. În ciuda faptului că doamna May nu a ajuns nicăieri cu această tactică, mulți parlamentari conservatori încă o consideră una bună. UE vrea un acord, la urma urmelor. Și în timp ce a devenit clar că doamna May juca la bluf în privința ieșirii fără acord, Johnson ar putea fi serios în această privință (fanatici care se gândesc la el sunt, cu siguranță). Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a spus recent că Marea Britanie ar trebui să vină cu un plan în următoarele 30 de zile, dacă vrea să înlocuiască plasa de siguranță pentru Irlanda, cea mai controversată parte din acordul pentru retragere. Mulți conservatori moderați, chiar și cei care se opun lipsei unui acord, ar vrea să îi dea noului lor prim-ministru șansa de a-și dovedi forțele.

Ei greșesc. În primul rând, efectul asupra Bruxelles-ului al amenințării cu ieșirea fără un acord continuă să fie supraestimat la Londra. Poziția UE – că este deschisă la sugestii plauzibile ale britanicilor – este aceeași care a fost mereu. Prioritatea UE este să mențină intacte regulile clubului, să evite ca alți membri să râvnească la un tratament special. Cu sau fără amenințarea lipsei unui acord, ea nu va face decât modificări marginale la acordul existent. În al doilea rând, chiar dacă UE ar renunța pur și simplu la plasa de siguranță pentru Irlanda, acordul rezultant ar putea fi foarte bine respins de partizanii Brexit-ului conservatori „spartani”, atât de îmbătați de ideea de a părăsi UE fără un acord, încât ei par gata să voteze împotriva oricărui acord. Și în al treilea rând, chiar dacă un acord cu totul nou ar fi oferit de UE și apoi ratificat de parlament, ratificarea sa în Europa și adoptarea legilor necesare în Marea Britanie ar necesita o extindere mult dincolo de 31 octombrie. Angajamentul lui Johnson de a ieși la acea dată „fie ce-o fi” face să fie imposibil de a ieși cu orice nou acord. Asta dezvăluie și faptul că el este fundamental neserios în privința negocierii unui acord.

De aceea, parlamentul trebuie să acționeze acum, ca să scoată de la masa negocierilor lipsa unui acord, adoptând o lege care să îl oblige pe prim-ministru să ceară o prelungire de la UE. Chiar înainte ca Johnson să fi pus pe butuci parlamentul, asta nu va avea să fie ceva ușor. Agenda Camerei Comunelor este controlată de Downing Street, ceea ce nu-i va permite timpul necesar pentru adoptarea unei astfel de legi. Parlamentarii au arătat în primăvară că pot prelua temporar controlul asupra agendei, când au adoptat cele care au obligat-o pe doamna May să ceară o prelungire dincolo de primul termen-limită pentru Brexit, de 29 martie. De data aceasta, nu există legislație curentă care să fie utilizată ca un „cârlig” pentru un amendament care să facă obligatorie o prelungire, așa că Speaker-ul Camerei va trebui să facă ceva fără precedent, permițându-le parlamentarilor să atașeze un vot obligatoriu la o dezbatere de urgență. Toate acestea pot fi posibile, dar cu un parlament suspendat timp de aproape cinci săptămâni, timpul disponibil va fi disperat de puțin.

Astfel, dacă parlamentarii rebeli nu vor putea adopta o lege, ei trebuie să fie gata să folosească arma de ultim recurs: demiterea lui Johnson, printr-un vot de neîncredere. El nu are decât o majoritate funcțională fragilă. Problema este că încercările de a găsi un premier interimar, care să ceară o prelungire a Brexit-ului înainte de organizarea de alegeri, s-au năruit în jurul întrebării dacă acesta ar trebui să fie Jeremy Corbyn, liderul laburist de extremă stângă pe care majoritatea conservatorilor îl disprețuiesc, sau o figură neutră.

Dacă diferitele facțiuni opuse lipsei unui acord nu se pot înțelege, atunci va câștiga Johnson. Dar dacă acestea aveau nevoie de un impuls ca să lase diferențele deoparte, el tocmai le-a dat unul. Prim-ministrul îndrepta deja Marea Britanie spre un Brexit fără acord, care ar afecta economia, ar distruge uniunea și ar provoca o falie de durată cu aliații internaționali. Acum, el s-a dovedit în stare să sugrume democrația parlamentară pentru a-și atinge scopurile. Parlamentarii ezitanți trebuie să se întrebe: dacă nu acum, atunci când?


Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist sub titlul „Cine va opri ieșirea fără un acord?”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele