MILLIYET: Nu este suficient să înţelegi îngrijorarea Turciei

97
4 minute de lectură
AP Photo/Emrah Gurel

Cu o atitudine făţarnică, Rusia se joacă cu focul, iar Putin ştie că Erdoğan ştie… În cursul vizitei pe care a făcut-o în Rusia în urmă cu câteva zile, preşedintele Erdoğan i-a transmis lui Putin acest lucru pe toate căile: a reiterat “sensibilităţile” şi “îngrijorările” Turciei de nenumărate ori.

Însă acest lucru nu are nicio utilitate pentru a soluţiona problema Idlibului. Calificând toate grupările armate de la Idlib drept “teroriste”, Putin demonstrează că a uitat complet toate discuţiile purtate la o conferinţă organizată cu 12 luni în urmă, cu scopul de a preveni extinderea violenţelor, de a stabili zone de dezescaladare şi de a le include sub observaţia militarilor turci.

În timp ce Turcia se aşeza la masa negocierilor cu Rusia şi Iranul la Astana şi la Soci, criminalul Bashar al Assad acţiona cu convingerea că îşi va impune guvernarea în faţa cererilor democratice ale poporului sirian nevinovat.

Cu gândul la un acord pentru Idlib şi la conferinţa pentru o nouă constituţie siriană, Turcia nu se aştepta să ajungă să acţioneze împreună cu două ţări, Iran şi Rusia, care nu au altă treabă decât să legitimeze un regim care a ucis 500.000 de persoane şi care îşi nimiceşte cu bombe-butoi propria populaţie.

În Siria, crimele lui Assad trebuie să înceteze şi trebuie organizate de urgenţă alegeri libere şi corecte care să nu afecteze frontierele existente. Assad, Putin şi Rouhani trebuie să ştie că singura garanţie a integrităţii teritoriale a Siriei sunt alegerile libere şi corecte. Garanţia unui text democratic al noii constituţii şi dar şi a organizării de alegeri libere şi corecte este oferită de opoziţia anti-regim, pe care Putin nu se sfieşte să o numească teroristă în timp ce priveşte în ochii a şase milioane de nevinovaţi.

Un rezultat pozitiv al vizitei în Rusia este că preşedintele Erdoğan a transmis Moscovei într-o formă fără echivoc mesajul “Este inacceptabil faptul că regimul Assad revarsă moarte asupra civililor din Idlib, din aer şi de pe uscat, sub pretextul luptei împotriva terorismului”. Un alt rezultat pozitiv este că Rusia nu şi-a însuşit zvonurile potrivit cărora stabilirea de către Turcia a unei zone de securitate în nordul Siriei ar legitima şi proiectul american privind crearea unui stat kurd în estul Siriei. Încă din epoca sovietică, PKK era un pion pe care ruşii îl puteau utiliza în momentul în care jucau o carte etnică împotriva Turciei. Numai că de această dată, SUA vor juca în Siria, prin intermediul PKK/PYD, jocul “statului federal” pe care nu l-au putut juca anterior în Irak.

Acest joc va fi la fel de periculos pentru aliatul Rusiei, Siria, cât este de periculos pentru Turcia şi Iran. Un stat pe care PKK l-ar putea fonda pentru kurzi, cu ajutorul SUA şi al Israelului, va fi o ameninţare pentru Assad şi pentru partidul Baas pentru că la conducerea sa nu vor putea fi găsiţi lideri precum Barzani sau Talabani.

Nu este clar ce rezultat vor da eforturile Turciei de a convinge SUA să îndepărteze PKK/PYD de frontiera sa dar cu siguranţă nu vor constitui baza pentru fărâmiţarea Siriei. Putin trebuie să ştie că noi ne dăm seama că imperialismul ascunde mereu colonialismul în spatele perdelei dreptei cauze a popoarelor asuprite.

Şi mai ştim că această regulă este valabilă atât pentru imperialiştii din vest, cât şi pentru cei din est.

Sursa: RADOR

*NOTĂ: Milliyet este un cunoscut cotidian pro-guvernamental din Turcia și multe dintre articolele sale reprezintă adesea poziția autorităților de la Ankara.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele