Reporter global vă propune câteva incursiuni în Nepal și Sri Lanka, prin intermediul unor galerii foto și video realizate de Bogdan Oprea.

Jurnalist, fost consilier prezidențial și, nu în ultimul rând, unul dintre oamenii care au reușit să pună în lumină importanța încă prea puțin conștientizată a voluntariatului, Bogdan a participat, în perioada mai-iunie, la o expediție umanitară care tinde să devină tradiție.

Căminul inedit

Momente pline de spiritualitate, bucurie sufletească și nu numai în ultimul meu popas în drum spre casă, Sri Lanka. Ieri, o scurtă vizită la Orfelinatul de Elefanți din Pinnawala, cel mai mare din lume, și la Templul Dintelui din Kandy, unul dintre cele mai importante lăcașe de cult budiste din lume datorită relicvei care ar conține caninul stâng al lui Buddha.

Orfelinatul de Elefanți din Pinnawala… Ploaia musonică ce-mi părea exact reprezentarea pe care mi-am creat-o în minte citind Cartea Întâi a lui Moise din Biblie despre potopul lui Noe și care m-a urmărit de cum am părăsit capitala, Colombo, și m-am apropiat de junglă, s-a oprit brusc și, parcă, miraculos imediat ce am oprit mașina în Pinnawala. M-am simțit din nou binecuvântat, altfel, excursia mea de-o zi ar fi fost compromisă oricât de mult îmi place mie când plouă.

Despre orfelinat… Hm… După ce citisem părerile împărțite de pe internet referitoare la acest loc, ba că este un adevărat sanctuar al elefanților orfani, ba că animalele sunt chinuite, unele dintre ele fiind ținute în lanțuri, credeam că m-am lămurit și tindeam să consider exagerate criticile deoarece pot înțelege necesitatea legării animalelor agresive. În fond, și un cățel fioros este ținut în lesă și cu botniță atâta vreme cât îl plimbi printre oameni. Or, acești elefanți se plimbă prin sat de două ori pe zi în drumul lor spre baia pe care o fac la râu. Orfelinatul în sine este unul necesar și construit din grijă față de animalele suferinde, nu am nicio îndoială în această privință. Aici sunt aduși elefanți orfani sau părăsiți de turmele lor fie din cauza unor boli, fie pentru că au căzut în capcane naturale (râpe, nămol etc.) și nu au mai putut fi salvați de membrii turmei. Au fost, însă, salvați de oameni inimoși, iar, apoi, predați în grija cornacilor de la acest orfelinat, cum sunt denumiți îngrijitorii de elefanți din zonă.

Aici sunt tratați, hrăniți (în jur de 250 kg de mâncare/zi pentru fiecare elefant) și îngrijiți, inclusiv prin mânarea lor de două ori pe zi spre Râul Ma Oya pentru a se adăpa și a face baie. Înțelesesem, pe măsură ce citeam diverse opinii pe internet, necesitatea de a ține legați cu lanțuri elefanții mai agresivi. Înțeleg și acum. Dar ceva la fața locului nu mi-a plăcut. Animalele păreau foarte speriate de fiecare dată când un cornac se apropia de ele cu acele ankush, „ustensilă de ghidare”, cum, într-un exercițiu de transparență, este descrisă aceasta pe un panou din incinta orfelinatului. Nu știu…, nu mi-a plăcut deloc reacția, părcă terifiată, a animalelor în preajma cornacilor… Apoi, spațiul… Îmi pare cam mic pentru cel mai mare astfel de orfelinat din lume, și asta comparând cu ce am văzut în sanctuare similare în sudul Africii. So, kind of mixed feelings… M-am bucurat, însă, să știu că, în felul meu, am putut să contribui, prin vizita mea, la hrănirea acestor elefanți orfani și am plecat mai departe.

A urmat, apoi, o experiență inedită pentru mine la o grădină de mirodenii (spice garden, cum le spune prin zonă). Am oprit la una dintre multele de pe marginea drumului ce șerpuiește prin pădurile tropicale din centrul insulei. Aveam să descopăr arome și miresme cunoscute mie, dar în mediul lor natural, în arbori, tufe, fructe, scoarță de copac, ceea ce avea să mă surprindă deseori. Nu mi-aș fi imaginat vanilia ca o păstaie de fasole, nici scorțișoara ca un arbore aparent obișnuit și, cu atât mai puțin, nu aș fi crezut că piperul verde, roșu, negru, alb este una și aceeași specie, doar că se recoltează în momente diferite ale dezvoltării boabelor… Ca experiența să fie completă, la finalul turului prin grădina de mirodenii, total pe neașteptate, m-am pomenit într-un salon de masaj în aer liber (obligatoriu pentru toți vizitatorii), unde, un foarte priceput maseur avea să mă pună să testez pe propria piele, cum s-ar spune, uleiuri extrase din plantele pe care tocmai le văzusem. Chiar nefiind un amator de masaj, este prima oară, m-am lăsat purtat de miresmele absolut îmbietoare ale extractelor respective, dar și de sunetul relaxant al pădurii tropicale, cu păsările și insectele sale cântătoare, dar nevăzute și, mai ales, de trilul unei păsări Koha, care cânta undeva foarte aproape de mine. Mă gândeam că, prin saloanele de masaj din lumea largă, se pun CD-uri ce reproduc sunetul junglei, dar eu am șansa unei experiențe pure totale. Așa a și fost.

Am continuat periplul meu srilankez cu un popas, de fapt, mai multe, la tarabele cu fructe exotice ce se găsesc peste tot pe marginea șoselei care străbate jungla. Ce să spun, multe fructe pe care nu le văzusem niciodată, iar, pe cele pe lângă care trecusem, poate, în grabă prin raioanele unor supermarketuri din România, nu le gustasem vreodată. Durian, mangosteen, bilva, thambili, carambola, wood apple, Jack Fruit, banane roșii, banane Nethrapalam, fructul pasiunii…, o minunăție, mi-au plăcut toate! Inclusiv Jack Fruit, care, așa cum fusesem avertizat, miroase oribil, dar, odată ce dai de gustul lui, nici că-ți mai pasă de miros!

Finalul de zi l-am petrecut și mai adânc spre centrul insulei, în Kandy, vizitând Templul Dintelui, unul dintre cele mai importante lăcașe de cult budiste din lume. Templul Dintelui, Patrimoniu Mondial UNESCO din 1988, aflat în complexul Palatului Regal, conține relicva caninului stâng al lui Buddha, una dintre puținele relicve ale acestuia deoarece, conform tradiției, corpul său a fost incinerat.

Importanța acesteia depășește sfera religiei deoarece, încă din timpurile antice, a existat credința populară potrivit căreia cine deține această relicvă deține dreptul de a guverna întreaga țară.

Text și fotografii – Bogdan Oprea