„Foamea de bani și scăldarea în mediocritate a mafiilor PSD au dinamitat constant cercetarea din România.”

Daniel Funeriu, ministrul în mandatul căruia a trecut Legea Educației din 2011, a vorbit, într-un interviu pentru Reporter Global, despre evoluția lentă a Cercetării din România, deseori împiedicată de corupție. Cele mai mari probleme au fost la finanțare, unde, la fel ca în alte sectoare, a avut acces mai întâi clientela de partid. Cu toate acestea, România a reușit să pună bazele unui proiect de cercetare deosebit, Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele, dar și acesta a întâmpinat dificultăți de-a lungul dezvoltării sale.

Sunteți cercetător, ați lucrat în laboratoare din Japonia, Statele Unite, care sunt cele mai bune modele de cercetare și de finanțare a cercetării pe care le-ați întâlnit? Cum funcționează ele?

Discuția trebuie pornită de la cele două caracteristici care diferențiază cercetarea de restul domeniilor: excelența și originalitatea sunt condiții minimale, dar ele nu garantează succesul. Cercetarea trebuie făcută de cei mai deștepți oameni care trebuie să fie originali în fiecare zi a vieții lor. Cercetarea nu e făcută pentru oricine. E nevoie de trei ingrediente pentru a avea o cercetare de top:

1) finanțare în volum mare și, concomitent, meritocratică;

2) un cadru de lucru propice, adică mulți cercetători buni la un loc, deci promovări pe bază de valoare;

3) un cadru de viață dinamic și atractiv.

Nu degeaba punctele focale ale cercetării mondiale sunt în locuri superbe, gen California, Tokyo, Zürich, Boston.

În ce stadiu ați găsit cercetarea când ați ajuns ministru? Știați cât de rău este la noi?

Știam exact cum este. Din 2004 am condus o perioadă, împreună cu Dragoș Ciuparu (eu în Japonia, el la Yale), asociația Ad Astra a cercetătorilor români din străinătate, prima care propunea o reală expertiză modernă în cercetare. Situația nu era așa de rea cum scria presa, în perioada 2004-2008 se puseseră multe pe picioare. Dar se contractaseră, în anul electoral 2008, mult mai multe proiecte decât existau bani, iar evaluările erau adesea făcute pe prietenii. Pornind de aici, am ajuns în 2011 și 2012 la un buget al Cercetării care nu a mai fost atins de atunci de guvernele PSD.

Cum funcționează sistemul corupt de cercetare, pe ce criterii se dau, de fapt, banii?

Depinde cine conduce sistemul. Pe scurt: când PSD e la putere, se dau bani de ronțăit clientelei de partid. În guvernarea PNL din 2004-2008, sumele fiind mai mari, se dădeau și oamenilor de calitate, dar și pe prietenii. Noi, în 2009-2012, am evaluat proiectele cu evaluatori 100% străini, fără pile. Am pus la punct și un sistem de evaluare a institutelor, astfel încât și banii din finanțarea de bază să fie pe criterii de calitate. După 2012, au fost făcute niște mizerii incredibile: sclavi de partid puși în funcții-cheie, astfel încât mafiile pesediste, hămesite după banii pe care nu-i mai câștigaseră pe prietenii în 2009-2012, au căpușat tot. Auzeam cercetători de top care îmi ziceau „pentru că am fost numit de tine în vreo comisie, ăștia de la PSD mi-au transmis să îmi iau adio de la ban”. Fiind buni, și-au luat adio de la România. Foamea de bani și scăldarea în mediocritate a mafiilor PSD au dinamitat constant cercetarea din România. Vă mai dau un exemplu: există o finanțare asigurată de stat pentru „infrastructurile critice de cercetare”. Fie că fac sau nu ceva, acestea tot primesc bani, pentru că sunt infrastructuri esențiale pentru o țară. Noi am pus pe această listă infrastructuri realmente critice, dar PSD a băgat în listă, nejustificat și prin HG, toată aparatura clientelei de partid, care astfel a primit bani gârlă fără să facă nimic.

De ce infrastructura facultăților de științe este lăsată să se degradeze, de ce nu sunt investiții? De ce scade calitatea pregătirii studenților de la o generație la alta?

E o falsă percepție că nu avem aparatură. Infrastructura e din ce în ce mai bună, dar mult sub ceea ce putea să fie, având în vedere banii investiți: multe universități investesc în betoane, fotolii scumpe și plimbări în „schimburi de experiență” decât în nevoile propriilor cercetători. Niciunde în lume nu am văzut amfiteatre și birouri mai luxoase ca în universitățile din România. Majoritatea nu dau posturi celor buni, de unde capacitatea redusă de a atrage granturi din străinătate. Sunt și excepții: la Universitatea de Vest din Timișoara știu că se caută vârfuri, văd că și Bucureștiul începe. Referitor la calitatea studenților, aș fi mai moderat: da, profesori mai slabi pregătesc studenți mai slabi, dar unele vârfuri mai există. Am să vă dau un exemplu concret de risipă, strigător la cer: în 2009, înainte să îmi încep mandatul, în Timișoara se câștigaseră patru proiecte pentru institute noi de cercetare. În loc ca tuspatru câștigători să stea de vorbă și să concentreze institutele într-un campus comun, fiecare și-a făcut „buticul” lui, cu rezultatul că doar unul, Oncogen, e acum la standarde înalte. Așadar, și foarte mare risipă.

Cum ați gândit reforma cercetării prin Legea Educației?  

Destul de simplu și eficient: bani și funcții pentru cei buni. Ei știu ce să facă și cu banii, și cu funcțiile. Dar și măsuri puternice pentru o etică sporită. Ați văzut ce mizerie a apărut odată cu cruciada antiplagiat din 2011. Degeaba bagi bani într-un sistem cu tumoră în el: tumora va păpa toți banii.

Cum s-a pus problema investiției ELI-NP la nivel guvernamental? Care au fost blocajele? 

Povestea e lungă, poate o scriu odată… Pe scurt: guvernele anterioare lui 2009 au făcut demersuri utile, dar fără să pună banii. În 2010, în plină criză, cu sprijinul decisiv al lui G. Mourou (care a sprijinit România constant din 2007 și a luat Nobelul pentru laserul de mare putere în 2018), eu am convins guvernul Boc să investim bani europeni în cercetare, nu în pomeni electorale, și așa am „făcut rost” de bani. Altminteri, rămânea un proiect frumos pe hârtie. Partea tragicomică este că, dacă priviți conferința mea de presă în care am anunțat că totul e gata pentru ca proiectul să înceapă, întrebările erau „de ce dați, băi, pe LASER și nu pe ajutoare sociale, că e criză?”. Nimeni nu se gândea atunci că e important să investești în viitor, dar după ce a fost făcut, fiecare a revendicat bucată din succes… Proiectul în sine, deloc ușor, are patru autori principali pe partea tehnică: Ciuparu, Curaj, Zamfir, Căta-Danil. Aș mai menționa rolul politic important al lui Adomniței, care a reușit să convingă USL să nu omoare proiectul doar „pentru că e al lui Funeriu”. Pe extern, președintele Băsescu și Dacian Cioloș au avut un rol important. Și așa România a ajuns să aibă cel mai puternic LASER din lume; acum el trebuie folosit conform planurilor – să creștem știința din România în jurul acestei unice oportunități. 

Care credeți că a fost, de fapt, problema cu sistemul gamma de la ELI-NP? De ce nu a livrat consorțiul italian? Putem spune că există interese comerciale uriașe în spate și s-a dorit blocarea proiectului?

Nu am toate detaliile, dar din ceea ce știu pare să fie o problemă strict comercială, pe care prietenii noștri italieni și francezi încearcă să o facă o problemă politică. A mai fost și inepția guvernelor succesive „Dragnea”, dar și jocul total defavorabil României făcut de comisăreasa Crețu – pentru a lovi în guvernele Dragnea, a lovit în proiectul ELI. Moedas (comisarul pe cercetare) voia să ne ajute, ea voia să ne torpileze. Putea să își aleagă alt meci cu guvernele Dragnea, nu ELI. De fapt, politic, a existat o înțelegere tacită între diverșii actori politici, care, oricât de inamici ar fi între ei, deciseseră să lucreze împreună pentru ELI. Crețu nu a respectat acest lucru și cred că asta a fost o ticăloșie.

De ce nu s-a apelat direct la americani, înțeleg că sunt cei mai pricepuți în realizarea unui astfel de sistem? Până la urmă, ei au câștigat a doua licitație.

Nu am detalii. Cred că așa a ieșit la licitație. Nu suspectez că ar fi alte interese în joc. Oricum, la cât de atent e monitorizat proiectul, nu cred că îndrăznește cineva să facă prostii.

Monica Anisie tocmai ce a semnat OM 3285/19 februarie 2020 și OM 326/19 februarie 2019, prin care se reduce suma prevăzută pentru programe Nucleu pentru anul 2020 cu circa 80 de milioane, se plafonează salariile brute după modelul Legii salarizării unitare 153/2017 și se reduce regia la programele Nucleu la 50%. Ce efecte vor avea?

Cred că plafonarea salariilor avea a face cu abuzurile unor directori care ridicau și 30.000 de euro lunar, fără să fi făcut vreo performanță. În plus, se plafonează salariile din nucleu, dar dacă cercetătorii au și alte proiecte, atunci ei pot să meargă mai sus, desigur, pe bază de performanțe reale.

După ce ați dat Legea 1 din 2011, guvernele care au urmat au făcut modificări semnificative, inclusiv în ceea ce privește Cercetarea. Ce credeți că a fost în spatele acestor decizii?

Nu aș intra în tehnicalități dificil de înțeles pentru cititori. Aș spune doar că, prin tot ceea ce am făcut, am creat premisele unui sistem de cercetare așezat pe baze morale corecte și finanțat corespunzător. Guvernul criminalului vesel care a urmat a distrus tot.

Dumneavoastră, în calitate de cercetător, ați alege să lucrați acum în România?

Nu aș refuza din start. Chiar am două proiecte de sinteză chimică alături de colegi din București și sunt în boardul Romanian Institute for Science and Technology din Cluj, care face o excelentă treabă în domeniul inteligenței artificiale. În chimie, de exemplu, oportunitățile sunt mari, există o piață a sintezei chimice de specialitate destul de semnificativă și se pot câștiga salarii foarte bune. Avem la Timișoara un institut de top, Oncogen, care poate să fie competitiv în terapii anticancer moderne, gen CAR.

Ce ați face acum pentru Cercetare dacă ați ajunge din nou ministru al educației? 

I-aș ține aproape pe Dragoș Ciuparu, dar și pe Adrian Curaj la UEFISCDI. UEFISCDI (n.r. Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării) este adesea dată ca exemplu de agenție performantă la nivelul UE. După care aș:

1) Evalua toate institutele, inclusiv ale Academiei, și aș aloca banii din programul Nucleu pe bază de performanță. Aș cere Academiei un foarte detaliat raport despre ce se face cu 25% din bugetul cercetării care le este alocat și aș colabora mai strâns cu Academia, care acum este cam ruptă de minister.

2) Aș aloca granturi strict pe baza evaluărilor internaționale și preponderent pentru catedre de excelență, pentru a aduce români din afară. Știți ce comori universitare – români cu liceul în România – sunt în universitățile lumii? Unul dintre ei, Mircea Ivan, a ratat de puțin Nobelul de medicină anul acesta.

3) Aș planifica cele 4-6 miliarde de euro pe cercetare din bani europeni foarte inteligent, prin activarea Art. 196 din Legea Educației: aș face din institutul prevăzut la Art 196 o instituție extramurală, punct unic de absorbție a banilor europeni, care să atragă oameni și proiecte de calitate, preponderent în marile centre universitare din România: Cluj, Timișoara, Iași, București.

4) Aș aloca bani mulți promovării științei printre tineri și aș obliga prin lege rețelele sociale să distribuie conținut educațional conform programei școlare.

5) Aș verifica toate doctoratele de după 1989 și aș da afară din sistem toți plagiatorii. ■