Liderul USR, Dan Barna, afirmă, într-un interviu pentru G4Media.ro, că nu exclude să mai meargă pe viitor la Antena 3, deși lideri ai partidului pe care îl conduce au anunțat că nu vor mai participa după ce au fost insultați în emisiuni. Barna spune că așa poate ajunge la publicul PSD.
„Efectul deplasării la Antena 3 a fost acela că la frizerie, unde am fost, oamenii m-au recunoscut după ce am mers la Antena 3”, a mai spus liderul USR, care a fost criticat pentru prezența sa în emisiunea realizată de Mihai Gâdea.
Barna a mai declarat pentru G4Media.ro că ia în calcul și varianta unei candidaturi la primăria Sibiului, dar că nu s-a decis dacă pentru anul viitor sau peste patru ani. ”Poate să fie o opțiune de carieră. Nu exclud”, a precizat liderul USR în interviul pentru G4Media.ro.
Rep: Nu v-a părut rău că prima ieșire importantă în presă după câștigarea alegerilor a fost la Antena 3, un post care v-a insultat și v-a jignit toată campania? Din drogați, securiști și sorosiști nu v-a scos?
Dan Barna: Nici pe departe. Dacă aș da timpul înapoi aș face la fel, fără să clipesc. Pentru fiecare român din cei două milioane care ne-au votat cu încredere, cu entuziasm, cu speranță, există tot în această România un alt român, tot două milioane, aproximativ, care nu ne cunoaște. Care nu a avut ocazia să mă audă și să ne audă și pe care eu consider cred că trebuie să le respectăm în egală măsură.