
Primarul general al Capitalei Gabriela Firea, vicepreședinte al PSD, aflat la guvernare, și-a dat luni demisia din funcția de președinte interimar al organizației București-Ilfov chiar înainte de ședința Comitetului Executiv al PSD la care urma să se decidă sancționarea sa după criticile aduse președintelui PSD Liviu Dragnea.
Firea și-a motivat gestul prin faptul că formațiunea din care face parte nu i-ar fi oferit sprijinul în susținerea marilor proiecte ale Capitalei.
”Consider că programul politic și administrativ, cu sprijinul căruia atât eu cât și PSD am câștigat alegerile locale din București în anul 2016, a fost abandonat”, spune Firea în documentul adresat președintelui PSD Liviu Dragnea, la înaintarea demisiei.
”O serie de autorități centrale au blocat sau întârziat proiectele mari ale Capitalei: Centura ocolitoare, ELCEN, metrou. Prin prisma faptului că, sub mandatul meu de președinte interimar al PSD București, organizația a obținut un scor record și în premieră: 7 primari (unul general și 6 de sectoare). Astăzi, prin demisia de față, pun punct perioadei nemeritate de provizorat la nivelul organizației PSD București și primordial, încetez să mai validez, prin activitatea mea, toate nerealizărie la nivelul conducerii centrale pe care o girați în totalitate”, spune Firea.
Firea mai pune gestul său de luni și pe seama dezinteresului liderului PSD față de soarta organizației la care a menținut timp de doi ani interimatul, reproșându-i, indirect, că nu a organizat alegeri pentru titularizarea sa.
Ea acuză și dezinteresul lui Dragnea față de ”problemele grave cu care se confruntă Capitala, în special în ceea ce privește traficul, termoficarea”.