Gaudeamus-ul „relocat”

Jurnal cultural

23
10 minute de lectură

Impresii de la recentul Târg internaţional de carte Gaudeamus. Cu conştiinţa grav încărcată, căci restanţele Jurnalului cultural… se tot adună, la cele deja-vechi adăugându-se în ultimele luni alte şi alte expoziţii, mari evenimente plastice ori teatrale. Despre Art Safari 2019, de la sfârşitul lui septembrie şi-nceputul lui octombrie, şi despre recentul Salon al Artelor Decorative din Mogoşoaia-Bucureşti, din noiembrie, voi da seamă, ca şi despre cât de multe propuneri galeristice se va putea. Despre marile reuniuni scenice ale toamnei, Întâlnirile Internaţionale de la Cluj şi mai ales Festivalul Naţional de Teatru, cu o completare de la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio şi de Forme Noi de la Piteşti încerc o „sinteză” în episodul următor.

Scurtă istorie: la Radiodifuziune, în pavilionul central

ROMEXPO şi-acum în B2

Programat de obicei la final de noiembrie, întotdeauna dintr-o miercuri şi până-n sfârşitul săptămânii, un pic decalat în 2019, în intervalul 20-24, căci ultimele zile din lună cădeau chiar înaintea duminicii de 1 decembrie, Sărbătoare naţională, Târgul internaţional de carte Gaudeamus, organizat de Radio România, a confirmat şi la ediţia a XXVI-a: amplu, bogat, aglomerat, plăcut-cosmopolit, cu un vizibil accent asupra publicaţiilor educaţionale, pentru toate vârstele, cu participarea specială a editurilor universitare, aşa cum operaţiunea a şi pornit acum 25 de ani, în 1994, cu specific de „carte şcolară şi universitară”, ulterior extins către profilul generalist, multă vreme cu o formulă mai „atenuată”, metaforizantă, în titulatură: Gaudeamus – carte de învăţătură.

Pentru a doua oară „relocat” acum. Târgul se ţinea de mulţi ani în pavilionul central, circular, al ROMEXPO, una dintre clădirile cele mai cunoscute, imediat recognoscibile, ale Bucureştiului (construcţie din 1960-1963). Fusese strămutat acolo, la ediţia – cred – din 2000, din spaţiile adiacente Sălii de concerte a Radiodifuziunii, din Strada General Berthelot, hol mare de intrare şi foaiere laterale, unde s-au ţinut primele ediţii. În aproape 2 decenii, Gaudeamus-ul nu doar că se „identificase” cu locul, ci, într-un mod cu totul special, îl „absorbise”: se ţineau şi continuă să fie programate acolo târguri diverse, cu tematici la care nici nu gândeşti, de la utilaje pentru cine-ştie-ce operaţiuni excentrice la rochii de mirese (există şi aşa ceva: târguri de rochii de mirese!…), însă publicul intelectual a venit, timp de aproape 2 decenii, la ROMEXPO pentru Gaudeamus şi, din 2006, şi pentru Salonul de carte Bookfest-ul din pragul verii, găzduit de pavilioanele laterale, după închiderea Târgului de carte Bookarest desfăşurat între 1991 şi 2005 în spaţiile adiacente Teatrului Naţional, în configuraţia de dinaintea renovării care a adus clădirea la contururile iniţiale, „micşorând-o”. Pentru lumea culturală românească, imensul pavilion central, cu parterul său întins, în care te „cufundai” coborând multele trepte late de vreo 20 de metri (sau cât?!), ca pe un uriaş tobogan, şi cu inelele înconjurătoare, ca nişte balcoane suspendate, suprapuse până către bolta parcă cerească a stabilimentului, însemna Gaudeamus-ul şi doar Gaudeamus-ul. Profilul cultural al categoriei a produs acest mic miracol: „absorbţia” identităţii unei clădiri majore, puternice, falnice în cea a târgului de carte al Radiodifuziunii, cresc acolo până la dimensiunile de mare reuniune internaţională, mondială a cărţii.

Între timp, din vara lui 2018, deci şi în cea a lui 2019, Bookfest-ul s-a mutat din pavilioanele din laterala celui central în nou-ridicatul B2, de-aceeaşi parte a axului ROMEXPO, dar mai aproape de intrarea dinspre Casa Scânteii/ a Presei: spaţios, înalt, mai aerisit, cum l-am descris şi-n relatarea din iunie, în Jurnalul cultural.

Şi-acum a venit aici, tot în B2, şi Gaudeamus-ul, din motive de securitate: publicul foarte numeros făcea riscantă supraâncărcarea inelelor din pavilionul central, încât noua „relocare”, amânată o vreme, a devenit obligatorie. Organizatorii de la Radio România, echipa condusă din 1994 de Vladimir Epstein, trecută de curând sub comanda lui Connie Chifor (Vlad Epstein retrăgându-se la pensie, însă… tot la târg, tot „tătuc” al inimoasei şi priceputei trupe l-am găsit şi anul trecut, şi-n 2019, în rol, jucat cu modestă disimulare, de „eminenţă cenuşie”!), şi-a făcut din plin datoria, „marcând” apăsat spaţiul cu însemnele Gaudeamus-ului, păstrând structura, cu evenimente şi concursuri educaţionale speciale, cu un stand Radio România foarte activ în cele 5 zile de târg, cu un studio de transmisiuni live, mereu „în priză”.

Ceea ce nu înseamnă că suprapunerea n-a fost perceptibilă. Intrasem deja în pavilionul B2 pentru 2 ediţii succesive Bookfest şi-acum… pentru Gaudeamus: acelaşi spaţiu, cu standuri care, oricât s-ar strădui de mult editurile să le „personalizeze”, n-au cum să nu aibă aerul general-internaţional al genului (nemaiinsistând asupra faptului că există şi tendinţa marilor case de a-şi menţine identitatea vizuală de la un târg la altul, oriunde s-ar desfăşura…), drept care, înainte de a regăsi specificul şi atmosfera atât de caldă a Gaudeamus-ului, am avut pentru o clipă sentimentul că intru în B2 pentru a 2-a rundă din 2019 a unuia şi acelaşi Bookfesto-Gaudeamus, ca-ntr-un târg de carte „în foileton”… Iată o nouă problemă de identitate a ambelor! Echipele de organizare vor trebui să reflecteze, să se gândească la variante, să apeleze – poate – la specialişti în „branding” şi în decoraţiuni interioare cărora să le ceară soluţii cât mai particularizante. De la echipa Gaudeamus-ului am aflat că subiectul e preocupant şi că ediţia 2019, prima după lunga istorie din pavilionul central, e considerată „experimentală”, de acomodare şi de testare a noului spaţiu.

Cărţi, autori, proiecte;

şi lume, lume, lume…

…târgul desfăşurându-se – altfel – ca de obicei, cum am şi spus: atrăgător şi asaltat de public, mai ales în zilele de vineri şi sâmbătă. Evenimente peste evenimente, la mai-toate standurile, lansări pe toate vocile şi pe tonuri cât mai stridente, încât să se-audă ceva în vacarmul general. O mulţime de titluri noi, prezentate de către autori şi însoţitori de calibre varii, de la mari personalităţi culturale la mărunţei doritori să profite de marea „scenă” care le-a stat la dispoziţie, chiar dacă, din miile de vizitatori, doar câte-un rătăcit se va fi oprit să-i asculte. Amplificarea – după posibilităţile fiecăruia: staţii foarte sonore, de „înaltă fidelitate”, şi improvizaţii mai „poveriste”, cu sunete mai slăbuţe şi-nfundate, cu pârâituri ori pauze în care oratorii nu se mai auzeau deloc. Ca-n viaţă…

Insist asupra bucuriei cititorilor de-a veni la târg: lume, lume, lume, puhoi de lume, până la sentimentul de irespirabil de vineri după-amiază-spre-seară. Dacă există în continuare sete de lectură, e bine, nu-i aşa?!

Printre vizitatori, sâmbătă, înaintea duminicii finalei prezidenţialelor, a vizitat Gaudeamus-ul şi Klaus Iohannis. Au mai trecut pe la faţa locului şi alţi politicieni, care mai la ei acasă în târg, care-n plimbare „pentru imagine”…

Am preluat de la Gaudeamus-ul 2019 vreo sută – probabil – de cărţi. Am remarcat destule altele, fără să le mai aduc acasă, unde suratele lor ne-au invadat definitiv, fără să ne lase vreo speranţă de salvare. Însă, dincolo de atare imagine de ansamblu luxuriant, la o privire mai atentă, impresia mea a fost aceea că, la fel ca la ultimele ediţii şi-ale unui târg, şi-ale celuilalt, nu s-au resorbit urmările crizei care-a lovit lumea cărţii în ultimul circa un deceniu, şi prin diminuarea puterii de cumpărare, după 2008-2009-2010, şi prin trecerea pe alte „suporturi” decât hârtia. Marile case nu se mai aruncă uşor în necunoscut, scot cu mare prudenţă cărţi noi de autori români contemporani (pe care le urmăresc cu precădere), în număr mai mic, diversificându-se – în schimb – către categorii de tipărituri mai comerciale, mai vandabile: pentru copii, pentru „formarea personală” şi pentru in-formarea adulţilor ş.a.m.d.

Între altele, remarc în primul rând relansarea Editurii Cartea Românească, marca Uniunii Scriitorilor din România, de astă-dată în parteneriat cu puternicul Grup Editorial ART. S-a-ntâmplat ca tocmai în acest an, în iulie, să se-mplinească 100 de ani de la lansarea primei edituri cu această titulatură, perpetuată până după instalarea regimului comunist, către mijlocul lui 1948, sub mai multe „directorate”, pentru ca Marin Preda să reia emblema în 1969-1970, pentru editura Uniunii Scriitorilor, funcţională până azi şi-n continuare, în administrarea organizaţiei literaţilor sau, de circa un deceniu şi jumătate, în cea a unor edituri-suport: Polirom, apoi Paralela 45, apoi Cartea Românească Educaţional, apoi ART. Pentru centenarul mărcii şi pentru relansare a fost comandată o monografie instituţională, sarcină asumată de către remarcabilul critic şi istoric literar şi cultural Dan Gulea, care a produs un op spectaculos, de-o mare bogăţie documentară, pasionant la lectură. A fost inaugurată – apoi – o colecţie „Cartea românească 100” de capodopere ale literaturii autohtoone: 100 de ani ai editurii, 100 de „cărţi româneşti” fundamentale sau câte vor fi adunate-n colecţie. Şi s-a publicat şi ediţia a 2-a a Istoriei critice a literaturii române a lui Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii şi cel mai important exeget al „culturii scrise” de după proletcultism de la noi.

Cărţii Româneşti şi cărţilor româneşti – încă 100 şi-apoi multe-multe altele de efervescenţă! Şi viaţă lungă şi Gaudemus-ului, bineînţeles! ■

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele