Jocul gazelor nu este nou. Centrat în jurul exploatării gazelor din Marea Neagră și construcției gazoductului BRUA, el pune față în față actori locali și globali, cu interese parțial divergente. Conform unuia dintre scenarii, războiul gazelor urmează o linie predictibilă din care câștigători vor fi investitorii, iar marele perdant, contribuabilul român, care va deconta investiția în factură. Privit geopolitic însă, toată lumea câștigă – datorită asigurării securității energetice atât de necesare în cazul evitării unei relații comerciale captive cu Rusia.

Nevoia de investiții

Investițiile efectuate de Ungaria au determinat compania românească de transport al gazelor, Transgaz, să folosească serverele unor firme maghiare pentru licitații, fapt ce i-a atras multe acuze. Însă Ungaria pur și simplu oferă servicii mai dezvoltate, spun specialiști consultați de Reporter Global. În timp ce Ungaria a avut în ultimele decenii o politică axată consecvent pe creșterea afacerilor proprii, indiferent de culoarea politică aflată la putere, România s-a tot poticnit, spun specialiștii în domeniul gazelor.

Maniera în care directorul general al FGSZ, compania de transport al gazului din Ungaria, acuză România de blocaj în cazul exporturilor de gaze poate deranja prin tonul sfidător la adresa autorităților române, însă lipsa unei industrii secundare care să consume gazele nou explorate din Marea Neagră este flagrantă.

„Ce faceți cu gazul? Îl ardeți, faceți un foc mare!?”, a spus Kristof Terhes în cadrul unei conferințe de presă la care, deși jurnaliștii fuseseră invitați de câteva săptămâni, nicio autoritate guvernamentală română sau vreun membru al companiei omoloage românești Transgaz nu primiseră nici măcar o înștiințare că ar avea loc. Însă specialiștii locali spun că Terhes are dreptate: România nu și-a diversificat piața și nici serviciile de pe piața gazelor.

Interesul României pentru BRUA

Singura investiție majoră pe care o are în vedere România este BRU (A) – proiectul gazoductului ce urmează să unească Bulgaria, România și Ungaria. S-a renunțat la planul inițial de construcție a conductei din Ungaria către Austria, întrucât – susține partea ungară – se poate asigura transportul gazelor până în Austria și fără construcția segmentului inițial prevăzut de proiectul BRUA, care ar fi costat contribuabilii (inclusiv pe cei români) încă un miliard de dolari.

Astfel, Ungaria a modificat proiectul inițial al BRUA, asigurând totuși legătura cu Hubul Central European de la Viena (CEGH) prin interconectorul Ungaria-Slovacia și apoi prin sistemul slovac de transport gaze.

„România trebuie să continue eforturile diplomatice de restabilire a configurației inițiale a proiectului; interesul național al României este de a avea o legătura directă, bidirecțională, cu un hub lichid, pe care prețul gazelor naturale se formează transparent”, recomandau experții independenți Vasile Iuga și Radu Dudău, într-un studiu efectuat cu sprijinul Federației Patronale de Petrol și Gaze (FPPG).

Americanii de la Exxon, lideri ai consorțiului de firme care vor efectua exploatarea perimetrelor din Marea Neagră, spun însă că nu au luat încă o decizie cu privire la investiție, în pofida faptului că s-au descoperit zăcăminte importante. Totul depinde de noul proiect al legii explorării și exploatării perimetrelor maritime (denumită și Legea „offshore”), a cărui adoptare este tergiversată din cauza presiunilor imense ale multiplelor grupuri de lobby: americanii ar fi vrut să fie adoptată mai rapid, însă nu s-a căzut de acord pe unele amendamente.

Gazoductul BRUA va completa sistemul național de transport gaze naturale, asigurând atât accesul populației și al companiilor românești la gazul din Marea Neagră, cât și tranzitul către piețele central-europene al producției de gaze naturale din Bazinul Caspic. Astfel, prin interconectorul România-Bulgaria și prin viitorul interconector Bulgaria-Grecia, România va avea acces la Coridorul Sudic de Gaz. Totodată, proiectul BRUA a fost gândit ca o cale de acces la piețele europene a unei părți a potențialei producții din Marea Neagră.

Proiectul BRUA are două faze însumând 1.318 km, din care prima, de 478 km, pe teritoriul românesc. Pentru prima fază a proiectului, care va uni nodul tehnologic Podișor din Giurgiu și cel din Recaș, în Banat, Transgaz a obținut fonduri europene nerambursabile în valoare de 179 de milioane de euro. Conducta costă însă circa un milion de euro pe kilometru, ceea ce va însemna un efort suplimentar, din partea companiei, de circa 300 de milioane de euro.

Faza a doua a proiectului s-a dovedit deja viabilă, iar Transgaz a inclus-o în planul său de investiții. Ea va lega nodul de la Podișor (Giurgiu) de Tuzla (Constanța), costurile fiind de circa 300 de milioane de euro – conducta având 308 km. Ea va face joncțiunea cu terminalele din Marea Neagră.

Cine câștigă?

Statul român ar urma să câștige maximum 13% din redevențe (acestea cresc progresiv în funcție de cantitatea exploatată) și indirect din exploatarea gazelor din Marea Neagră, întrucât compania de stat Romgaz deține o cotă de 10% din consorțiul format împreună cu ExxonMobil, OMV Petrom (unde statul este acționar cu 20%), Lukoil și fondul de investiții Carlyle, care participă la proiect prin intermediul companiei Black Sea Oil and Gas. Acestor procente, care, teoretic, ar fi purtătoare de dividende, li se adaugă noile redevențe ce vor fi stabilite de noul proiect al Legii „offshore”, dar și impozite pe salarii și impozit pe profit – dacă gazul e vândut în România.

Efect de multiplicare

Valoarea cumulată a investițiilor în explorarea, dezvoltarea și producția gazelor naturale la nivel offshore a fost estimată la suma de 22,2 miliarde de dolari, din care 15,7 miliarde de dolari vor reprezenta cheltuieli de capital și 6,5 miliarde de dolari cheltuieli operaționale, potrivit studiului „Contribuția proiectelor de explorare și producție a hidrocarburilor din Marea Neagră la dezvoltarea economiei românești”, alcătuit de experții Deloitte. Aproape două treimi (63%) din totalul investițiilor sunt sume care vor fi cheltuite în economia românească, mai arată studiul Deloitte.

Potrivit unor estimări ale specialiștilor de la Deloitte, fiecare miliard de dolari investit în extragerea de țiței și gaze în România generează suplimentar 3 miliarde de dolari în PIB-ul României și creează aproape 2.200 de locuri de muncă în următorii 23 de ani. Bugetul de stat câștigă, direct sau indirect, din această investiție de un miliard de dolari alte 1,9 miliarde de dolari. Proiectele de extracție a gazelor naturale ar avea efecte stimulative pentru transportul și distribuția de gaze naturale, dar ar susține și dezvoltarea industriei chimice, petrochimice și producția energiei electrice pe bază de gaze naturale.

Surplusul de gaze naturale ar crea oportunități pentru investiții de aproape 9 miliarde de dolari, care până în 2040 ar susține 42.000 de locuri de muncă și ar transfera către bugetul de stat un plus de 18,3 miliarde de dolari. Producția de bunuri și servicii ar crește cu aproape 99 de miliarde de dolari între 2020 și 2040, mai estimează specialiștii Deloitte.

Infrastructura internă de transport, care poate asigura preluarea producției actuale, are nevoie de investiții suplimentare pentru a răspunde creșterii preconizate a volumelor extrase, arată un raport realizat de experții independenți Vasile Iuga și Radu Dudău. Astfel, într-o primă fază, se estimează disponibilitatea unei capacități de transport de aproximativ 10 miliarde mc pe an de gaze naturale pentru preluarea producției din zona Mării Negre.

Negocieri intense

Problema vânzării gazului în România sau în altă țară face subiectul unor dezbateri aprinse cu ușile închise. Politicienii români nu ar dori ca gazul extras din Marea Neagră să fie vândut în afara țării, în timp ce Uniunea Europeană face presiuni pro-export. Ungaria este singura capabilă să distribuie gazele într-o cantitate critică, în cazul construcției BRUA și chiar în absența acesteia.

Teoretic, gazul românesc ar putea fi exportat și prin Bulgaria, ocolind România și urmând să ajungă tot în Ungaria – indirect, însă chiar mai ieftin decât în cazul investiției în BRUA, întrucât s-ar folosi conductele existente, conform specialiștilor consultați de Reporter Global. În plus, în cazul utilizării rutei prin Bulgaria, nu s-ar mai aștepta până la construcția BRUA, care nu va fi gata mai devreme de trei-cinci ani.

Un alt punct critic pe masa Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, conduse de Iulian Iancu, care are în sarcină elaborarea Legii „offshore”, este reintroducerea contractelor bilaterale pe termen lung.

Vânzarea gazelor extrase din Marea Neagră prin contracte de export ar fi condiționată de reintroducerea contractelor bilaterale (n.r. en. PPA – Power Purchase Agreement), punct de blocaj în cazul Legii „offshore”. Aceste tranzacții ar trebui să fie reabilitate, după ce cu ajutorul lor au fost încheiate contracte directe cu clauze dubioase care au dezavantajat statul român în trecut – de către așa-numiții „băieți deștepți din energie” –, fapt pentru care acestea au fost interzise, după imensul scandal de la Hidroelectrica.

Reintroducerea acestor contracte reprezintă un punct-cheie, întrucât cu ajutorul lor se garantează băncilor finanțatoare existența veniturilor viitoare, „context în care proiectele devin bancabile, adică obțin finanțare pe baza garanției veniturilor viitoare” din partea băncilor, explică Dumitru Chisăliță, expert în domeniul gazelor și președinte al Asociației pentru Energie Inteligentă (AEI).

Obținerea reintroducerii prin lege a contractelor bilaterale este un lucru obligatoriu, odată ce instituțiile financiare internaționale implicate în finanțarea BRUA au luat de la bun început în calcul acest lucru. Însă nu pot fi discriminați jucătorii din celelalte segmente de piață: odată reintroduse în cazul Legii „offshore”, contractele bilaterale ar trebui reintroduse și pentru restul jucătorilor. Iar statul român se teme de apariția unor noi cazuri de tip Hidroelectrica.

„Obligația de a vinde pe bursă gazele din Marea Neagră va împiedica jucătorii să semneze PPA-uri, care sunt contracte bancabile, prin care se vinde în avans. Dacă ești obligat să vinzi pe bursă, trebuie să vinzi producția la zi, ca și în cazul energiei electrice – trebuie să vinzi ceva ce ai, nu poți vinde ceva ce nu ai”, susține o sursă din industrie.

Există însă și o multitudine de proiecte de investiții în energie blocate în lipsa contractelor bilaterale. Doar în cazul investitorilor în energie regenerabilă, mai ales în proiecte eoliene sau solare, poate fi vorba de proiecte de aproximativ 1.000 de MW de capacitate instalată, blocate în prezent în lipsa unei finanțări bancare din cauza imposibilității semnării unor contracte de furnizare care să genereze venituri pe termen lung.

Reintroducerea contractelor bilaterale este cerută de câțiva ani de asociațiile furnizorilor sau ale producătorilor de energie din România, care afirmă că acestea există în toată lumea, iar frauda dintr-un colț al pieței nu ar trebui să afecteze viitorul întregii piețe și să condamne toți jucătorii.

Cert este că în cazul construcției BRUA, costurile vor fi suportate în mare parte de consumatorul român. După cum vom vedea în cele ce urmează, simpla construcție, fără utilizare, a conductei ar însemna o majorare a prețului facturilor direct proporțională cu investiția Transgaz, care are profitul reglementat prin lege și dependent de activele sale, ne-a explicat Dumitru Chisăliță. 

O destinație schimbată

Conducta BRUA nu a avut de la bun început un scop comercial. Inițial, BRUA trebuia să fie o conductă „de interes major privind siguranța în aprovizionare”, susține fostul șef al organismului de reglementare a pieței, Niculae Havrileț. Uniunea Europeană și marile organisme financiare internaționale participă într-un astfel de proiect tocmai datorită importanței sale strategice, iar subvenționarea poate fi obținută doar în cazul unui astfel de proiect PIS (n.r. en. – PSI – project on strategic importance).

„Când s-a stabilit BRUA, nu s-a discutat să ducă gazele din Marea Neagră. BRUA a fost proiectată ca să ducă gazele din sursa Azerbaidjan – ceea ce se numea coridorul sudic TAP-TANAP, Trans-Adriatic Pipeline și, respectiv, Trans Anatolian Natural Gas Pipeline”, spune Havrileț.

Coridorul lua gazele azere și le ducea până în Italia, prin Turcia, Bulgaria și Grecia. BRUA urma să preia gazele din Bulgaria și să le transporte spre Austria.

Foarte recent a fost inaugurată conducta TANAP, iar primele gaze azere au ajuns în Turcia. Partea europeană a conductei, TAP, mai are de așteptat, putând suferi modificări, mai ales în urma declarațiilor noului ministru italian al Mediului, Sergio Costa, din cabinetul condus de Giuseppe Conte, nou instalat luna trecută.

Conte a pus sub semnul întrebării proiectul de 4,5 miliarde de euro TAP, declarând pentru Reuters că este „inutil”.

„Având în vedere politica noastră în domeniul energiei, având în vedere cererea în scădere a gazelor, proiectul [TAP] pare azi inutil”, a spus Conte, demonstrând că problema blocajului politic nu este una pur românească.

Ceea ce au în comun TAP și BRUA este asigurarea unor resurse alternative celor rusești.

Bineînțeles, pot fi aduse gaze lichefiate din SUA, care a devenit un mare exportator de gaze obținute prin fracturare hidraulică GNL, prin intermediul unor stații de primire deja existente în Grecia sau în Croația. Gazele din Grecia ar fi putut folosi BRUA.

În același timp, TAP ar fi putut deveni o sursă pentru BRUA.

„Analizele inițiale cu demonstrat că BRUA ar fi putut constitui o conductă doar în caz de siguranță. Gazul natural lichefiat este foarte scump și poate fi folosit doar în cazul unei întreruperi majore în sistem. BRUA, doar în acest caz, nu se justifica, nu-și scotea banii. În cazul TAP, iarăși, se justifica construcția BRUA doar dacă gazele azere erau mai ieftine decât cele rusești.” Exista însă avantajul ca Rusia să nu mai folosească gazele naturale ca pe o armă politică.

Așadar, BRUA ar fi putut să fie construită fără să funcționeze, nefiind considerată rentabilă, în lipsa proiectului gazelor din Marea Neagră. S-a calculat rentabilitatea la momentul respectiv, iar România a primit 190 de milioane de euro sub forma unui grant din partea Uniunii Europene pentru a amortiza proiectul și a compensa partea neviabilă.

Ulterior, descoperirea gazelor din Marea Neagră a transformat investiția într-una comercială, viabilă.

„A apărut discuția: Cum, dăm gazele românești afară? Și facem investiție ca să le vindem afară?”, spune o sursă din industrie. „Declarația reprezentantului maghiar de la FGSZ a fost corectă, doar s-a exprimat incorect”, spune sursa citată.

Presiuni internaționale

Americanii de la Exxon și partenerii lor au investit deja circa 2 miliarde de dolari în prospecțiuni în Marea Neagră. De aceea, ar fi vrut ca Legea „offshore” să fie adoptată până la 1 iulie, conform promisiunilor Comisiei de Industrii. S-a decis însă adoptarea ulterioară a legii, în sesiune extraordinară a Parlamentului.

„Înainte de a lua decizia de investiție, americanii ar fi vrut să aibă adoptată Legea offshore. Aceasta le garanta o anumită redevență, o anumită condiție de vânzare – vezi cazul vânzării pe bursă – pentru ca ei să ia în cunoștință de cauză o anumită decizie. Părerea mea este că americanii i-au folosit pe unguri ca să facă presiune”, spune un expert care a dorit să-și păstreze anonimatul.

„Ai noștri nu vor să se grăbească. Partea politică din România se gândește să nu ofere cumva prea mult și atunci vrea să mai negocieze. Gazul trebuie să treacă prin Ungaria, care vrea să facă hub (n.r. centru regional de gaze). Multe elemente pot fi însă lămurite de Transgaz, în colaborare cu compania maghiară de transport al gazelor”, spune sursa citată.

În cursul săptămânii curente, ExxonMobil a anunțat că nu a luat încă decizia finală de a investi, însă Richard Tusker, lead country manager al ExxonMobil România, estimează că producția ar putea ajunge la 6,3 miliarde de metri cubi pe an.

Declarația lui Tusker demonstrează că proiectul BRUA și Legea „offshore” sunt strâns legate, în pofida părerii contrare a unor specialiști consultați de Reporter Global.

„Aceste descoperiri au oportunitatea de a crește economia României… și pe termen lung, având în vedere potențialele venituri și pentru celelalte industrii care pot crește în jurul acestor proiecte.”

Acestea cresc nu doar gradul de securitate energetică, ci includ posibilitatea îmbunătățirii infrastructurii, a spus el, explicând că o decizie finală de investiție depinde de reglementări, de predictibilitatea cadrului fiscal și de accesul la piețe.
„Trebuie să găsim piețe unde să vindem gazul. Deci avem nevoie de infrastructură în România, precum și de interconectări. Și pentru acestea este necesară o legislație stabilă. Iată la ce ne uităm când analizăm decizia finală de investiții”, a spus Tusker, citat de Agerpres.

Prezent la București, vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a sugerat că România trebuie să permită exporturile de gaze.

Declarația sa vine în contextul în care Comisia Europeană a declanșat de mai mulți ani o procedură de infringement împotriva României pentru blocarea exporturilor de gaze.

„Chiar dacă nu toată lumea își aduce aminte de aceste lucruri, România este prima țară europeană care a exportat gaz, ați marcat aceste lucruri în Europa, ați arătat ce înseamnă interconectivitatea înainte ca aceasta să devină tema și efortul Uniunii Energiei. Cunoașteți aceste lucruri încă de acum 60 de ani, când ați început proiectele energetice. Care este diferența între ce se întâmpla atunci și acum? Acum sunteți parte a celei mai mari economii a planetei și răspunderea dumneavoastră depășește cadrul național și cadrul regional și sunteți un partener important pentru siguranța energetică a întregii Europe”, a susținut Sefcovic, citat de Agerpres.

Un al punct de presiune american a venit recent din partea Ambasadei SUA. Într-o postare pe Facebook, Ambasada prezintă mesajul Departamentului de Stat al SUA în cadrul Conferinței Mondiale a Gazelor.

„Resursele românești de hidrocarburi din Marea Neagră reprezintă o promițătoare și încă nevalorificată sursă de energie care ar întări piețele de energie și securitatea energetică a regiunii. Urmărim îndeaproape evoluțiile pe măsură ce Parlamentul și Guvernul României elaborează legislația care va asigura cadrul fiscal și legal stabil de care este nevoie pentru ca firmele din domeniul energetic să investească în exploatarea acestei resurse. Diversificarea resurselor și a rutelor de distribuție permite ca energia să fie disponibilă tuturor la cel mai bun preț și împiedică orice distribuitor să o folosească pentru a-i constrânge politic sau economic pe consumatori.”

Presiunile sunt normale, în contextul dat. ExxonMobil și OMV Petrom au investit deja în perimetrul Neptun circa 2 miliarde de dolari, Lukoil, peste 500 de milioane de dolari în perimetrul Trident, iar Black Sea Oil and Gas, 200 de milioane de dolari în perimetrele Midia și Pelican.

Rezervele de gaze din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi, ceea ce ar însemna ca producția totală a țării să se dubleze timp de 20 de ani.

Când vor funcționa la maximum, platformele din Marea Neagră vor putea extrage 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an, timp de 20 de ani, care vor aduce statului român redevențe de 2,8 miliarde de euro.

Lucrurile rămân neclare însă până la adoptarea proiectului Legii „offshore”.

Delloite: Venituri de peste 26 mld. dolari la buget

Potrivit unui studiu realizat de Delloite, investițiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera până în 2040 venituri cumulate la bugetul de stat de peste 26 de miliarde de dolari și vor aduce un plus de 40 de miliarde de dolari PIB-ului României. Tot în aceeași perioadă, impactul asupra pieței muncii se traduce prin susținerea unui număr mediu anual de peste 30.000 de locuri de muncă.

Aceste concluzii rezultă din raportul independent Deloitte Europa Centrală „Contribuția proiectelor de explorare și producție a hidrocarburilor din Marea Neagră la dezvoltarea economiei românești”, realizat la solicitarea Asociației Române a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră (ARCOMN).

Raportul prezintă și valoarea strategică a proiectelor din Marea Neagră; acestea vor permite, ulterior asigurării consumului intern de gaze, întărirea rolului României în asigurarea securității energetice regionale, transformând-o în țară exportatoare de siguranță energetică (35% din producția realizată în perioada de analiză ar putea fi exportată, diferența urmând să acopere declinul producției onshore și creșterea consumului din România).

România vrea o parte din producție pentru piața internă

Surse guvernamentale au declarat pentru Reporter Global că discuțiile pe marginea Legii offshore sunt aprinse în jurul facilităților fiscale, dar nu ar fi singurul punct nevralgic. Cea mai mare problemă, în privința căreia nu se reușește punerea de acord, ar fi cea privind livrarea de gaze din Marea Neagră și pentru piața internă din România. „Statul român vrea garanții că o parte din acest gaz, că e 30%, că e 50%, ajunge, la prețul pieței, și în România, iar operatorii zăcămintelor din Marea Neagră refuză să ofere aceste garanții. Asta în condițiile în care, în România, producția de gaze de pe uscat este în scădere, iar în anii următori cererea de gaze va crește, întrucât există deja proiecte de trecere a mai multor centrale de pe cărbune pe gaze. Dacă nu vom obține aceste garanții și tot gazul va fi exportat, vom fi în situația în care suntem cei mai mari producători de gaze din zonă, dar vom rămâne dependenți de importul de gaze rusești”, afirmă sursa citată. Aceeași sursă susține că Exxon și OMV ar fi căzut de acord ca o parte din gaze să fie exportate de compania americană către Ungaria și o parte de către compania austrică spre Turcia.

Gazul, 70% din costul îngrășămintelor

Petrochimia românească nu a rezistat șocurilor provocate de alinierea prețurilor materiilor prime și ale energiei la nivelul internațional, spun experții Vasile Iuga și Radu Dudău. Industria depinde masiv de prețul gazelor naturale, care reprezintă circa 70% din costul final al îngrășămintelor chimice, arată Iuga.

Pentru a fi rentabilă, spune Iuga, industria ar avea nevoie de un consum de gaze naturale de 1.500 mc/tonă îngrășăminte, peste care producția nu este competitivă. „La Azomureș, consumul de gaze naturale a coborât la 1.150 mc/tonă, ca urmare a unor investiții substanțiale în tehnologie și eficiență energetică. Sunt necesare, în continuare, investiții de aproximativ 100 de milioane de euro în retehnologizarea combinatului de îngrășăminte chimice Azomureș, estimează Iuga.

Producătorii români de îngrășăminte chimice au rezistat „datorită prețului subvenționat al gazelor naturale în anumite perioade, într-un model de afaceri relativ ineficient și necompetitiv”, arată Iuga.

În plus, competiția unor afaceri de petrochimie care beneficiau de un sistem de prețuri reglementate sau de subvenții masive, cum ar fi cele din Rusia, Orientul Mijlociu sau China, a alterat profiturile acestora. Dar competiția cea mai dură vine din Statele Unite ale Americii. „În Statele Unite, prețul angro al gazului natural este de mai puțin de jumătate față de media europeană, ceea ce a dus la o expansiune masivă a capacităților petrochimice”, arată raportul citat.

Cazul Oltchim

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat acum în procedură de insolvență, este unul dintre jucătorii importanți pe piața de produse chimice din Europa Centrală și de Est. Oltchim produce sodă caustică, acid hidrocloric și peroxizi, polivinil cloridă, PVC și produse organice de sinteză. Oltchim are o datorie de circa 800 de milioane de euro, acumulată și din cauza costurilor mari cu materiile prime, și are nevoie de investiții de sute de milioane de euro pentru a redeveni un jucător important.

Fiscalitate agresivă

Un studiu comparativ al companiei Deloitte arată că fiscalitatea totală a sectorului de extracție a petrolului și a gazelor naturale este una dintre cele mai mari din Europa. Paradoxal, în timp ce alte state europene au redus presiunea fiscală în momentul în care prețurile gazelor au scăzut, în România aceasta a urcat. „Fiscalitatea agregată a crescut în România de la 15% la 17,5% din profit între 2014 și 2016, în Europa aceasta a scăzut, pe fondul prăbușirii prețului țițeiului (deci și a profiturilor companiilor producătoare) de la 11,7% la 10% – chiar până la 7,9%”, arată studiul Deloitte.

Crește consumul în UE

Consumul total de gaze naturale în Uniunea Europeană a fost de 428,8 miliarde de metri cubi în 2016, cu 7,1% mai mare decât în 2015, potrivit unui raport al British Petroleum. Motorul creșterii consumului a fost cererea crescută de gaze naturale în producția de energie electrică, cu precădere în Germania, Marea Britanie, Franța și Italia, arată studiul. Comisia Europeană intenționează să stimuleze consumul de gaze, considerate mai puțin poluante, prin intermediul reglementărilor de mediu. Pachetul „Energie curată pentru toți europenii” din 2016 propune stabilirea unei limite superioare a emisiilor de bioxid de carbon de 550 g/kWh pentru capacitățile admise să participe la piețe, este favorabil creșterii consumului de gaze pentru producerea energiei electrice.