Piața și reglementările vor influența viitorul gazului natural, și orice strategie energetică trebuie să țină cont de această perspectivă.

Nu mă refer la piață în sensul evoluției prețurilor pe termen scurt, ci la o perspectivă a cererii la care ne putem aștepta în viitor în Europa. Trebuie să evaluăm dimensiunea cererii care ar putea justifica investițiile imense care sunt necesare pentru susținerea extracției și construirea infrastructurii de transport care să aducă acest gaz în Europa. Un alt aspect pe care trebuie să-l analizăm atent este cel legat de reglementările care vor izvorî din două obiective politice: securitatea și schimbările climatice. Obișnuim să ne gândim la securitate energetică doar din perspectiva surselor alternative de gaz, ne propunem să construim gazoducte alternative sau să importăm gaz lichefiat din mai multe surse. E o perspectivă îngustă, deoarece eficiența energetică este răspunsul corect la nevoia de securitate energetică. O altă îngrijorare a momentului este schimbarea climei, fenomen care, deși a fost ignorat și chiar negat de unii sceptici, acum a devenit o provocare pentru viitor.

Schimbarea standardelor

Intrăm într-o etapă în care avem în viitor un număr de obiective care, în următorii doi-trei ani, se vor concretiza în legislație. Așadar, construim deja arhitectura reglementărilor, standardele pentru energie, care sunt deja active, apoi discutăm ținta de reducere cu 55% a gazelor cu efect de seră în Uniunea Europeană până în 2030. Este o țintă foarte ambițioasă, dar există un sprijin politic puternic pentru aceasta și sunt semnale clare că va fi adoptată. Vorbim despre reducerea dramatică a emisiilor în următorul deceniu și obținerea neutralității carbonului până în 2050, obiectiv care, de asemenea, va fi adoptat. Nu în ultimul rând, vorbim despre o taxă la frontieră a emisiilor de carbon, cu scopul ajustării costurilor de carbon pentru a preveni relocarea producției cu consum de carbon în țări din afara UE, o problemă cunoscută sub numele de „scurgeri de carbon”. Atunci când firmele externalizează producția pentru a evita costurile cu carbonul, emisiile lor apar în UE,

ceea ce înseamnă că mărfurile care vin în UE vor fi într-un fel sau altul taxate, nu e deocamdată clar exact cum.

Fondul Monetar Internațional avansează ideea unei taxe globale pe carbon care să crească rapid la 75 de dolari pe tonă până în 2030, cu scopul clar de a limita încălzirea globală.

China a lansat o piață a carbonului, pe care se tranzacționează emisiile de carbon, care permite guvernului să impună taxe pe emisiile de carbon direct companiilor. Pe de altă parte, Europa vrea să-și păstreze rolul de lider în bătălia cu schimbarea climei.

Toată această presiune pentru politici antipoluare se va traduce într-o presiune mare asupra pieței gazului, îi va condiționa viitorul. Asta nu înseamnă că gazul nu se va mai utiliza, dar ideea că gazul este un combustibil de tranziție și înlocuiește automat cărbunele, și astfel se rezolvă problema, este o iluzie. Și atunci când vorbim despre gaz, trebuie să explorăm opțiunile pentru stocarea hidrogenului verde, a biogazului și a depozitării captării de carbon. Dacă stăm doar și spunem că este un scenariu ideal, atunci gazul va avea într-un anume orizont de timp exact problemele cărbunelui. Activiștii care susțineau viabilitatea cărbunelui acum cinci ani spuneau că nu putem trăi fără cărbune. În acest an, în primele șase luni, consumul de cărbune în Europa a scăzut cu 19%, în ultimii șase ani a scăzut cu 30%. Folosirea cărbunelui este în mod efectiv scăzută. Și companiile care nu s-au gândit la asta la timp pierd sute de milioane, ca efect al acestor schimbări.

Nevoia de acțiune rapidă

Toate statele europene vor trebui să-și articuleze strategii de adaptare a politicilor energetice la tendințele și cerințele europene. Bulgaria este întârziată dramatic pe traseul unei asemenea construcții strategice, la fel și România, și cred că trebuie să-și recalibreze politicile în domeniul energiei. Va fi nevoie de acțiune imediată, de scenarii strategice pe termen scurt și de obiective pe termen lung, dar trebuie acționat rapid, deoarece Comisia Europeană este intens preocupată de schimbările climatice. Pierderile sunt imense, dacă nu acționăm rapid.

Desigur, acum România are o problemă în sensul că un sfert din producția de energie este produsă din cărbune, ceea ce, din perspectiva tendințelor actuale, este intens poluant. Sigur, producția de energie din hidrocentrale, masivă, compensează imaginea globală a poluării. Dar dacă analizăm atent situația CE Oltenia, observăm că are pierderi uriașe. Iar soluții ca derogarea parțială, amânarea sunt eficiente doar dacă ai un plan.

Soluții: liberalizarea, energia solară și stocarea

Care ar fi soluțiile, traseele posibile ale unei viitoare strategii care să reziste și să corespundă tendințelor europene și globale?

Nu cred că energia nucleară este o soluție ideală, din motive pur economice. Energia nucleară este foarte scumpă, presupune investiții uriașe și, de asemenea, este nevoie de timp îndelungat pentru a construi reactoare.

Există cel puțin trei categorii de soluții imediate. Una ar fi liberalizarea rapidă a pieței și identificarea consumatorilor vulnerabili. Deoarece prin deschiderea pieței există riscul creșterii prețului, scumpirea energiei are ca efect și o anumită reducere a consumului. Însă trebuie rezolvată chestiunea consumatorilor vulnerabili, mai întâi. Subvenționând energia, de fapt se subvenționează un consum mai mare al celor bogați. Deci deschiderea pieței, a pieței europene și a celei regionale, este un al element esențial.

Extinderea rapidă a energiei solare este foarte importantă deoarece poate reduce amprenta de carbon a sistemului energetic. Cea mai rapidă, mai simplă și mai eficientă soluție este instalarea de energie solară pentru consum. Este simplu, este ieftin, economisește bani, reduce emisiile, inclusiv în sectorul energetic. Producerea de energie din cărbune utilizează electricitate, fiecare megawatt produs de panouri solare instalate va economisi bani

Celălalt lucru este flexibilitatea sistemului energetic, răspunsul la cerere, care înseamnă  gestionarea consumului în orele de vârf, practic să putem opri un anumit consum, astfel încât să putem asigura securitatea sistemului mai degrabă, decât să menținem o capacitate de producție masivă doar pentru a acoperi situația în care avem un consum de vârf care durează o jumătate de oră.

A treia soluție este stocarea energiei. Stocarea în baterii, stocarea energiei hidro, a căldurii și o strategie foarte puternică și agresivă pentru eficiența energetică.

Anticiparea tendințelor viitorului trebuie să impună recalibrarea strategiei energetice. Chiar dacă, pe termen scurt, se ajunge la o soluție pentru menținerea producției energiei din cărbune, de pildă, se poate obține o relaxare temporară. Menținerea producției de energie din cărbune pe termen lung va presupune costuri masive, care nu vor putea fi compensate din fonduri naționale. Viitorul cărbunelui este incert, dar, de asemenea, nu ar trebui să credem că gazul va fi soluția optimă, deoarece vom avea aceeași problemă câțiva ani mai târziu. ■