Home Actualitate Gigant energetic în pericol. Cîțu a făcut anunțul

Gigant energetic în pericol. Cîțu a făcut anunțul

0
Gigant energetic în pericol. Cîțu a făcut anunțul
Foto: Facebook/Florin Cîțu
2 minute de lectură
Foto: Facebook/Florin Cîțu

Complexul Energetic Oltenia (CEO) s-ar putea închide desi doar în urmă cu două zile a primit un sfert de milliard de euro ca ajutor de salvare.

Compania trebuie să respecte întocmai planul de restructurare, iar Ministerul Finanțelor a început deja verificările. Potrivit lui Florin Cîțu, ajutorul de stat se dă în anumite condiții, pentru ca acele companii să nu se închidă.

„Ajutoarele de stat sunt de salvare, pentru a nu închide acele companii, care ştiţi foarte bine că au fost căpuşate în ultimii ani şi le ajutăm să se restructureze. Ajutoarele de salvare vin cu un plan de restructurare, altfel nu se pot da şi este o notificare trimisă Comisiei Europene. În cazul în care Comisia este de acord, se dă, dar în anumite condiţii şi, dacă nu se face restructurare, acele companii chiar nu vor merge mai departe. Deci sunt legate de o restructurare, ceea ce înseamnă retehnologizare şi, bineînţeles, o reducere de emisii”, a declarat Cîțu, citat de Agerpres.

Acesta a participat la o conferinţă organizată de Banca Europeană pentru Investiţii. Instituția bancară europeană a anunţat că nu mai finanţează proiecte de energie din combustibili fosili şi se concentrează pe energie curată.

Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia include trecerea producţiei de energie de pe cărbune pe gaze şi realizarea unui parc fotovoltaic.

Compania trebuie să achite creditul în 6 luni, iar dacă nu poate face asta trebuie să prezinte un plan de restructurare. În cazul în care nu se respect termenele, Guvernul trebuie să întocmească un plan de lichidare a CEO.

Conducerea CEO a fost schimbată după ce corpul de control al Ministerului Economiei a constatat că s-au adus prejudicii de 600 de milioane de lei.   Compania, care are patru termocentrale pe cărbune și 11 cariere de lignit, este al doilea producător de energie al României.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here