Majoritatea parlamentară actuală şi-a dezvăluit de la bun început, din ianuarie 2017, prioritatea absolută: a dat dovadă şi continuă să-şi afirme, nedomolită, dorinţa fierbinte de libertate. Liderii şi reţelele lor de interese politico-administrativ-economice nu vor şi nu vor să facă puşcărie pentru corupţie, pentru abuzurile în serviciu, pentru toate fărădelegile comise, pentru – pe scurt – fraudarea fondurilor publice. Cu atare motivaţie nobilă, au pornit marele război antijustiţie: modificarea legislaţiei, dezincriminarea unor infracţiuni, intimidarea magistraţilor, instalarea de şefi obedienţi în Ministerul public şi în instituţiile-cheie ale puterii judecătoreşti. Au reuşit pe ici, pe colo, au produs oarecari stricăciuni, unii dintre politicieni şi dintre administratori s-au „salvat”, dar „victoriile” rămân mărunte faţă de marele plan al exonerării generale. O serie de figuri emblematice ale alianţei PSD-ALDE continuă să fie urmărite penal sau sunt trimise în faţa instanţelor, inclusiv liderul echipei. Au întâmpinat rezistenţă internă şi externă şi nu pot face chiar ce vor într-o ţară democratică, membră a Uniunii Europene şi a NATO. Tot încearcă, tot încearcă, dar… nu merge!

La-nceput de an 2019 – noi şi noi forme de manifestare a dorinţei fierbinţi de libertate: declaraţii şi interviuri belicoase, proiecte de ordonanţe de urgenţă, pe aceeaşi linie pe care nu vor putea ajunge acolo unde visează…

Adevăratele noutăţi ale momentului trebuie căutate în alte părţi: intern – în situaţia economică şi financiară a ţării şi în starea comunităţilor locale; extern – în prestaţia europeană a guvernanţilor noştri.

S-ar părea că ne apropiem de momentul blocajului economico-financiar. Promisiunile electorale ale PSD, exorbitante, n-aveau cum să fie respectate, însă coaliţia de guvernare s-a prefăcut că încearcă: s-au mărit salariile şi finanţările în anumite zone bugetare; s-au redus dramatic investiţiile statului, ba chiar şi fondurile de întreţinere, şi s-au căutat tot felul de alte căi de economisire ori de „stoarcere” de bani, alocările pentru instituţiile de stat au fost diminuate, personalului bugetar i s-au impus reguli păguboase (eliminări de sporuri, de pildă). Nici aşa nu se mai pot echilibra cheltuielile, drept care în noiembrie-decembrie-ianuarie, proiectul de buget naţional pentru 2019 a fost ţinut „la secret”, căci ieşea cu deficit prea mare, iar mai multe plăţi de sfârşit de an au fost amânate, practic „mutate” dincolo de 1 ianuarie pentru ca bilanţul pe 2018 să nu iasă prost. Simptomele de criză se-nmulţesc, semnalele de alarmă se suprapun, de parcă ar suna toate sirenele deodată. Protestează patronatele şi sindicatele, experţii români şi observatorii internaţionali, precum şi Asociaţia Municipiilor, a edililor din toate partidele, inclusiv PSD şi ALDE, căci şi bugetele lor, ale oraşelor patriei, au fost atacate. Sistemele de încălzire centralizată ale cartierelor cedează. Cad şi reţelele electrice. Băncile supraimpozitate lansează avertismente. La fel – companiile energetice, care anunţă concedieri iminente. Personalul din spitale acuză condiţiile precare de lucru. Profesorii dintr-un mare liceu bucureştean, „Gheorghe Lazăr”, anunţă grevă dacă primăria de sector insistă să le impună supervizarea achiziţiilor, ceea ce s-ar traduce prin dirijarea contractelor către firme „agreate”. Bani prea puţini sau/ şi bani „drenaţi”. Bugetul nu se „închide”, nu se găsesc – adică – resurse de finanţare a cheltuielilor estimate. Corabia scârţâie din toate încheieturile.

Confirmări de ultimă oră: după atacul împotriva profiturilor şi a fondurilor de investiţii şi de reparaţii ale companiilor de stat, apoi după supraimpozitările din domeniul bancar, din energie şi din telecomunicaţii, guvernanţii lansează ameninţări asupra marilor lanţuri de magazine, au pus la cale controale speciale în „multinaţionale” şi au declanşat ofensiva împotriva Băncii Naţionale, la a cărei „tiparniţă de bani” râvnesc. Suicidar pentru ei, ca politicieni, şi pentru populaţie, care vede apropiindu-se ameninţătoare perspectiva inflaţiei, a şomajului, a falimentului naţional.

În orizont extern, exercitarea conducerii semestriale a Consiliului Uniunii Europene se dovedeşte şi ea neplăcută pentru guvernanţii de la Bucureşti. Au de făcut faţă în şedinţe care-i depăşesc. Incapabili să se ridice la nivelul omologilor, al europarlamentarilor şi al experţilor, răspund anapoda. Întrebaţi, invariabil, despre presiunea pe care o exercită asupra statului de drept din România, mint: n-ar fi nicio problemă! Între timp, analizele continuă să curgă în presa internaţională: cum e posibil ca preşedinţia rotativă să fie exercitată de un guvern corupt aflat sub comanda unui politician condamnat penal ş.a.m.d.?!

Sub presiune din toate părţile, în pană de soluţii, guvernanţii acţionează din ce în ce mai incoerent, mai dezarticulat, sărind să cârpească crăpăturile şi să astupe găurile, pe când altele se tot cască. O guvernare grav avariată, asemeni jucăriilor mecanice înăuntrul cărora un resort a plesnit, făcându-le să se-nvârtă bezmetic înainte de a se opri definitiv.

Noutate de „ultimă oră”: a demisionat din PSD şi fostul premier Mihai Tudose, trecut la Partidul Pro România al lui Victor Ponta, după alt fost vicepreşedinte şi ministru, Adrian Ţuţuianu, care a anunţat că vor continua să vină dinspre PSD parlamentari, demnitari, aleşi locali. Cu Ponta, Tudose şi Sorin Câmpeanu, ex-ministru al educaţiei din partea ALDE şi şef interimar al executivului, Pro România e deja un june partid cu trei foşti premieri, plus un vice, Daniel Constantin, ex-lider al conservatorilor, apoi copreşedinte ALDE. Cap de listă la europarlamentare fiind anunţată Corina Creţu, comisar în exerciţiu, în echipa ministerială a Uniunii Continentale. Înainte de naufragiu, mateloţilor guvernării avariate a PSD li se arată la orizont un ţărm salvator…