Guvernul le-a pus gând rău companiilor care au datorii mai mari decât capitalul

98
8 minute de lectură

O nouă țintă a Guvernului României: dizolvarea societăților care au capitalul net negativ, a celor fără angajați și fără activitate. Un proiect de ordonanță de urgență cu această temă se află în dezbatere publică. Conform estimărilor BNR, 45% din totalul societăților din România s-ar afla într-una dintre situațiile menționate. Care sunt problemele pe care le induc în economia românească aceste companii, în viziunea guvernului? Societățile cu capitaluri negative sunt vinovate că atrag finanțări de la acționari pentru a supraviețui, dar conduc la o alocare ineficientă a capitalului, în timp ce firmele fără angajați sunt, toate, fără excepție, utilizate pentru „autogospodărirea acționarilor” sau pentru „optimizare fiscală” și, prin urmare, contribuția lor la formarea PIB este limitată. Așa explică Guvernul României urgența noului act normativ. Ideea nu este nouă, bântuie prin Banca Națională a României încă din anul 2015, a fost „rostogolită” în Comitetul Național de Supraveghere Macroprudențială, în anul 2018, și în raportul de stabilitate financiară. Încă din anul 2015, în raportul de stabilitate financiară a fost lansată teza societăților comerciale care au capitaluri negative, care nu au activitate sau angajați, invocându-se că nu au nicio contribuție la creșterea PIB.

Totuși, cum se justifică urgența actului normativ? În România, există prevederi legale menite să remedieze situația firmelor care au capitaluri negative. Legea societăților comerciale nr. 31/1990 stipulează ca în termen de un an de la constatarea acestei situații, firmele să-și completeze capitalul sau să decidă dizolvarea. În cazul în care societatea nu-și completează capitalul, atunci orice persoană interesată poate solicita instanței competente dizolvarea acesteia.

Cazurile Oltchim și CFR Marfă

Din punctul de vedere al prevederilor legale, solicitarea dizolvării de către un terț conduce compania direct în insolvență, întrucât activul nu poate acoperi pasivul societății. Privind în urmă, putem observa că însuși statul nu a acționat în conformitate cu legea. La Oltchim, de exemplu, statul este acționar majoritar. Societatea a înregistrat capitaluri negative de  -17.292.726 lei  în 2007 și  -251.266.231 lei în 2008, iar în anul 2012 a ajuns la  -1.522.329.485 lei. Singura direcție în care a acționat statul român pentru soluționarea acestei probleme a fost conversia în acțiuni a aproximativ 508 milioane de lei, reprezentând creanțe pe care le deținea asupra companiei. A fost, practic, un ajutor de stat sortit eșecului. Efectul a fost zero.

Un tren al CFR Marfa asteapta in Gara Baneasa din Bucuresti, joi, 5 septembrie 2013.

Un alt exemplu este CFR Marfă SA. În anul 2012, societatea, cu capital de stat, avea un capital negativ de -904,62 milioane Situația a fost rezolvată, temporar, printr-o majorare de capital, de la  263.957.010 lei, la 1.987.536.330 lei. După numai patru ani, în 2017, compania avea capitaluri negative de – 47.669.859 lei, deși capitalul mai fusese majorat, în această perioadă, până la 2.796.165.027.

În anul 2018, statul a acordat un nou ajutor companiei, prin reevaluarea instalațiilor tehnice și a mașinilor, a căror valoare netă a fost majorată de la 256.099.393 lei, la 4.141.106.324 lei, de parcă vechile vagoane și locomotive ale companiei s-au reînnoit printr-un fel de magie. Concluzia este că existența capitalurilor negative este un efect al activității neperformante a societăților comerciale, dar prin abordarea numai a capitalurilor negative și rezolvarea doar a problemei contabile nu se obține tracțiune economică.

Și, atunci, care este obiectivul real al proiectului de ordonanță de urgență? Cel mai plauzibil este că, de fapt, guvernul intenționează modificarea masei credale la societățile în insolvență, pentru a aduce cumva ANAF într-o poziție mai favorabilă, în speranța că, astfel, mai „cârpesc” cumva bugetul secătuit al României de prea mult „wageledgrowth” (pe care, culmea ironiei, atât autorii direcți, cât și dintre cei care s-au inspirat din această teorie nu și-o mai asumă).

Ce vină au firmele fără niciun angajat

În ceea ce privește societățile comerciale fără angajați, obiectivul real este mult mai neclar. O societate, chiar și fără angajați, plătește impozite și taxe statului, sub diverse forme: impozit pe venit, pe profit, TVA etc. În plus, în Constituția României este stipulat că proprietatea se prezumă a fi licită și cetățenii încă au o serie de drepturi fundamentale. Aceasta, pe de o parte. Pe de altă parte, asociații acestor firme sunt singurii în drept să decidă asupra nivelului de activitate, dacă vor sau nu să aibă angajați și nimeni altcineva nu poate interfera în această decizie decât în cazul în care se dovedește că se încalcă legea, dar, și atunci, numai pe baza prevederilor legilor civile și penale ale României. Declararea în bloc a acestor companii ca fiind instrumente de evaziune, prezumând, astfel, „vinovăția” fiecăreia dintre aceste societăți, ca în „vremurile bune” ale regimului comunist, ne arată, încă o dată, că fantoma neocomunismului și a economiei centralizate bântuie, încă, prin multe dintre instituțiile României.

În acest context, fiind declarate dușman public  și „proscrise”, aceste firme trebuie dizolvate prin mijloace administrative, practic prin voința suverană a unui judecător, de Registrul Comerțului, și fără drept de apărare înainte de dizolvare. Există un drept de apel, într-un termen foarte scurt, de 30 de zile. Să acuzi aceste societăți că nu induc „tracțiune economică” în economie arată lipsa de viziune și, totodată, disperarea de a obține o creștere economică asemenea țărilor dezvoltate, dar guvernând cu metode specifice regimurilor autoritare și totalitare. Din păcate, fundamentele gândirii de tipul Comitetului de Stat al Planificării din regimul comunist sunt încă prezente în logica multora dintre cei care definesc politicile economice, mai ales după anul 2016, când Comisia de Prognoză a fost transformată în Comisia (Națională) de Strategie și Prognoză, iar mecanismele de piață au fost înlocuite, adesea, cu măsuri administrative.

Reforme fără fond

În ultimii 30 de ani am asistat, în România, la instaurarea unui mimetism instituțional. Au fost fondate instituții specifice economiei de piață și democrației liberale, dând, astfel, impresia unei reforme a societății și a economiei românești, dar a lipsit esența implementării acestor procese, și anume mecanismele de funcționare și modul de gândire care să pună în mișcare motoarele unei economii funcționale de piață.

Ministrul finanțelor acuza lipsa de capacitate a societăților comerciale încadrate în categoriile-țintă de a exploata oportunitățile creșterii economice generate de guvernul „wageledgrowth”. Dar nu răspunde cum ar putea fi posibil, cel puțin în cazul acestor companii, în lipsa predictibilității fiscale (regula celor șase luni pentru intrarea în vigoare a impozitelor și taxelor este uitată) și legale.

Cel mai recent exemplu este o nouă creștere a salariului minim de la 2.080 lei la 2.250 lei pe lună, fără investiții în infrastructură și educație și cu înăsprirea accesului la creditare, ca o consecință a atacului continuu asupra băncilor. Ar fi multe de spus despre modul în care chiar statul român participă la formarea capitalurilor nete negative, însă întrebarea asupra necesității urgenței acestui act normativ rămâne, acum, mai ales în absența unui studiu de impact asociat, unde ar trebui să vedem clar o analiză cost-beneficiu.

Fundamentarea acestei ordonanțe este dată doar de discuțiile din grupurile de lucru de la Consiliul Național de Supraveghere Macroprudențială și, în ultimă instanță, pe argumentele aduse de unii reprezentanți ai BNR care susțin că sectorul de stat este mai performant decât cel privat. Unii economiști cred că tratând efectele vom obține rezultate viabile.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele