Honda își va închide fabrica din Marea Britanie

30
2 minute de lectură

Fabricantul auto japonez Honda a anunțat astăzi că își va închide fabrica din orașul britanic Swindon, unde sunt angajați 3.500 de oameni. Decizia reprezintă o nouă lovitură adusă industriei auto locale, în condițiile în care mai multe companii și-au anunțat intenția de a se muta din Marea Britanie, în perspectiva ieșirii acesteia din Uniunea Europeană.

Honda a produs peste trei milioane de autoturisme la Swindon, din momentul deschiderii centrului de producție cu trei decenii în urmă. În prezent, fabrica produce modelul Honda Civic, putând să fabrice 150.000 de unități pe an. Închiderea fabricii este programată pentru 2021, relatează CNN.

La Swindon se află singurul centru de producție din Uniunea Europeană al fabricantului japonez. Vehiculele fabricate aici sunt exportate în peste 70 de țări. Restructurarea va presupune și închiderea operațiunilor din Turcia, unde se fabrică 38.000 de autoturisme anual.

„În contextul schimbărilor fără precedent care ne afectează industria, este vital să accelerăm strategia de electrificare și să restructurăm corespunzător operațiunile la nivel global“, a anunțat Katsushi Inoue, președintele Honda Motor Europe, prin intermediul unui comunicat.

Textul nu face referire la Brexit, însă incertitudinile cu privire la viitorul relațiilor comerciale ale Marii Britanii pun sub semnul întrebării industria auto din Regatul Unit.

Marea Britanie urmează să părăsească Uniunea Europeană în mai puțin de 40 de zile, însă detaliile despre ce se va întâmpla după acest moment sunt încă incerte. Conducerile companiilor auto au avertizat că părăsirea spațiului comunitar fără un acord de natură să protejeze comerțul ar fi devastator pentru industria auto din Marea Britanie.

La începutul lunii, Nissan a abandonat planurile de a construi noul model X-Trail în fabrica din Sunderland, motivându-și, între altele, decizia prin incertitudinile provocate de Brexit.

Alte companii auto și-au anunțat intenția de a-și închide, cel puțin temporar, fabricile din Marea Britanie, imediat după Brexit.

BMW a anunțat că va închide fabrica din Regatul Unit timp de o lună pentru revizie, imediat după ieșirea din Uniunea Europeană, precizând că nu are certitudinea că îi vor sosi la timp piesele necesare, în cazul unui Brexit fără acord.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele