Home Actualitate ”Ignorarea sistematică a obligației inițiatorilor de consultare a Băncii Centrale Europene” este acuza pe care BNR o aduce guvernului

”Ignorarea sistematică a obligației inițiatorilor de consultare a Băncii Centrale Europene” este acuza pe care BNR o aduce guvernului

0
”Ignorarea sistematică a obligației inițiatorilor de consultare a Băncii Centrale Europene” este acuza pe care BNR o aduce guvernului
3 minute de lectură

Obiectivele din mandatul CA al BNR privind diminuarea efectelor negative ale OUG 114/2018 au fost îndeplinite, se arată în ultimul Raport asupra stabilității financiare al BNR (iunie 2019), publicat astăzi. ”Cu toate acestea, rămâne îngrijorătoare modalitatea în care a fost adoptată această legislație, precum și ignorarea sistematică a obligației inițiatorilor de consultare a Băncii Centrale Europene pentru orice inițiativă legislativă care vizează capacitatea BNR de a-și exercita atribuțiile,” se precizează în Raportul asupra stabilității financiare al BNR (iunie 2019).

Banca Centrală detaliză aceste acuze arătând că pe plan intern, riscul privind cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar-bancar, cu implicații asupra solvabilității sectorului bancar, a revenit în a doua parte a anului 2018 la nivelul de risc ridicat (însă inferior evaluării din Raportul asupra stabilității financiare, aprilie 2016).

”Incertitudinile s-au accentuat la sfârșitul anului 2018, în urma adoptării neașteptate a OUG nr. 114/2018, prin care a fost introdusă inclusiv o taxă pe activele bancare. Prevederile specifice încorporau o serie de elemente care afectau stabilitatea financiară: (i) calibrarea cuantumului taxei în funcție de valoarea indicilor de piață ROBOR, aspect care ar fi putut afecta negativ eficiența politicii monetare, (ii) un nivel semnificativ mai ridicat al cotei de taxare în comparație cu practica internațională, (iii) o bază impozabilă formată din totalitatea activelor financiare ale instituțiilor de credit. În plus, implementarea OUG 114/2018 nu a fost precedată de un studiu de impact al inițiatorilor și nici de o consultare a părților implicate, respectiv a Băncii Centrale Europene,” se arată în Raport.

Având în vedere efectele adverse asupra stabilității sectorului bancar (ca urmare a deteriorării indicatorilor de solvabilitate), dar și implicațiile la nivelul activității de creditare, al eficienței politicii monetare, cât și asupra perspectivelor ratingului suveran, Banca Națională a României s-a implicat, în baza unui mandat explicit al Consiliului de administrație al băncii centrale, în eforturile de modificare a formei inițiale a actului normativ, în scopul: (i) eliminării legăturii cu ROBOR, (ii) diminuării cotei de taxare la un nivel suportabil și (iii) reducerii bazei de impozitare.

Consultările derulate la nivelul Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) au creat premisele corectării prevederilor OUG nr. 114/2018 prin intermediul OUG nr. 19/2019, efectele inițiale pronunțat negative fiind semnificativ estompate.

Astfel, taxarea activelor presupune: (i) o cotă de impozitare anuală de 0,2 la sută sau 0,4 la sută, în funcție de cota de piață a activelor (sub 1 la sută sau peste 1 la sută), (ii) o bază de impozitare reprezentată de active financiare ajustate cu elemente precum numerar, expuneri interbancare, solduri la banca centrală, expuneri suverane sau cu garanții ale administrației publice centrale, credite neperformante, (iii) un mecanism de reducere a taxei în funcție de creșterea creditării și reducerea marjelor de dobândă, (iv) scutirea de la plata taxei a băncilor ce înregistrează pierderi sau restricții asupra creditării.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here