Un repertoriu construit în jurul muzicienilor de secol XX, în interpretarea unui artist complex ca Peter Jablonski produce un efect de „wow” numai la citirea programului. Selecția de piese pare una orientată către a trezi curiozitatea. Combinația Grieg, Barber, Chopin, Copland/Brenstein – amestec romantic, cu alunecări jazzy și cromatisme provocatoare. Două lucrări de Scriabin, un plus de mister.

Pe de-o parte compozitori speciali cu viziuni proaspete și personale, pe de alta un interpret cu background divers, virtuoz, fără doar și poate, dar adesea remarcat de critică prin „reinterpretările” operelor alese. Istoricul personal de fost interpret de jazz, percuționist, îi marchează adesea interpretarea și completează tabloul care inspiră cel puțin curiozitate. Nu demult, în urma unui concert la Dublin, cronicarul irlandez de la Irish Times nota: „Scherzo nr. 1 al lui Chopin a primit o citire personală, dar una atât de internalizată, de uimitoare (…), încât piesa părea uneori aproape o creație proprie lui Jablonski.”

Ascultătorul din sala Ateneului Român se poate deci aștepta la surprize chiar și în cazul pieselor bine știute și frecvent prezentate în concerte. Peter Jablonski își folosește întreaga experiență de muzician: interpret, compozitor, dirijor pentru a propune versiuni noi marilor piese. A interpretat și a înregistrat toate concertele de pian de Beethoven, Ceaikovski, Rahmaninov și Bartók și toate sonatele de pian de Prokofiev. Este în dezacord cu fundamentaliștii și consideră că nu ar trebui să existe preconcepții privind abordarea mai largă a repertoriului de către interpreți. „În mod prostesc oamenii cred că dacă interpretezi Gershwin nu poți să abordezi și Beethoven. E total greșit. Dacă ești un muzician serios și sensibil, poți să îi cânți foarte bine pe amândoi. Îmi petrec viața cu Bach și Beethoven, dar mă bucur la fel de mult și de Gershwin”, spunea Jablonski într-un interviu acordat în 2010.

Interpretul de origine suedezo-poloneză a concertat alături de numeroase orchestre de renume din întreaga lume, a colaborat cu compozitori, a primit premii prestigioase pentru înregistrările sale, i-au fost dedicate compoziții noi și a fost medaliat de Regele Suediei cu titlul Litteris et Artibus.

Întregul context al recitalului din Concursul Enescu este îmbogățit și de prezența celor două lucrări ale lui Scriabin, care adaugă culoare. Și nu spunem întâmplător culoare, pentru că Scriabin obișnuia să asocieze culori diferitelor acorduri. Compozitorul a conturat un întreg sistem de gândire, la intersecția cu misticismul, în care realiza o legătură directă între culoare și armonie.

Este chiar faimoasă disputa cu Rimsky-Korsakov care, la rându-i, asocia culori acordurilor. Doar că diferite. De exemplu gama Mi bemol major avea, în opinia lui Scriabin, culoarea roșu-violet, în timp ce pentru Korsakov era albastră. Ambii erau însă de acord că gama Re major e auriu-maronie. Rahmaninov menționează în memoriile sale că a primit un mesaj de la Scriabin atunci când a fost prezentată în premieră opera sa „Cavalerul Zgârcit”. Mesajul se referea la un moment din lucrare, când unul dintre personaje deschide o cutie cu bijuterii de aur, strălucitoare, scenă imaginată de Rahmaninov în Re major. Scriabin îi scrie: „În acest fel, intuiția ta s-a aliniat unor reguli a căror existență tu o negi.”

În combinația propusă de Peter Jablonski, recitalul, intitulat extraordinar pentru că este în afara ritmului unei stagiuni, pare să se contureze extraordinar și din perspectiva repertoriului și viziunii propuse de artist.