Ediția tipărită | Europa

4 octombrie 2018

Poate că nicăieri în Europa nu a fost mai mare jalea după John McCain decât în Estonia, Letonia și Lituania. El făcuse parte dintr-un mic grup de senatori americani care au cerut, în anii ’90, ca NATO să înglobeze statele baltice, după patru decenii de stăpânire sovietică. „Era mereu gata să ne asculte și să raporteze problemele noastre administrației SUA, Republicană sau Democrată”, spune Juri Luik, ministrul de Apărare al Estoniei. „El a înțeles rolul extinderii NATO ca parte a reunificării Europei; nu toată lumea de la Washington era de această părere.” Luik a cerut ca noul sediu NATO de la Bruxelles să poarte numele lui McCain. Intenționat sau nu, astfel de omagii pot fi interpretate și ca o critică la adresa președintelui Donald Trump, al cărui angajament față de securitatea transatlantică rămâne la fel de cețos pe cât de clar era cel al lui McCain.

Proamericanismul balticilor este adânc înrădăcinat și intim legat de strădaniile celor trei state de a se elibera de Rusia. Karlis Ulmanis a petrecut ani de zile în exil în Nebraska, înainte de a se întoarce în Letonia, contribuind la independența țării și ajungând prim-ministru în 1918. El și-a modelat stilul politic populist după William Jennings Bryan și a importat instituții culturale americane, precum grupurile agricole de tineri 4-H (1) și târgurile de stat, și chiar orchestrând zboruri cu aeroplanul bazate pe cele ale fraților Wright. Opoziția față de guvernarea sovietică din anii ’70 și ’80 s-a focalizat, printre alte personalități, în jurul lui Pits Andersons, un muzician rock care și-a luat numele „Pete Andersen” și care mergea prin Riga cu un Cadillac roz, devenind cunoscut ca Buddy Holly al Letoniei.

Sprijinul Americii de după Războiul Rece a fost cel care a pecetluit afecțiunea balticilor. Țările ieșeau de dincolo de Cortina de Fier după decenii de traume. Un sondaj din 1993 arată că peste 40% dintre cetățeni aveau rude care fuseseră ucise, închise sau deportate de naziști, de sovietici sau și de unii, și de alții. Bill Clinton, la îndemnul lui McCain, a fost cel care le-a pus pe calea apartenenței la NATO, iar Madeleine Albright a încurajat Letonia să îi naturalizeze pe etnicii ruși, pentru a evita conflicte ulterioare. Apoi, George W. Bush a prezidat intrarea balticilor în NATO (vizitându-i de câteva ori), iar Barack Obama, la câteva săptămâni după incursiunea Rusiei în Ucraina de Est, a vizitat Estonia, pentru a le oferi siguranță balticilor, care se temeau că vor fi următoarea țintă în războiul hibrid al Rusiei.

Alegerea lui Trump a provocat neliniști. Președintele american îl admiră fățiș pe Vladimir Putin, a pus sub semnul întrebării cheltuielile americane pentru NATO și a părut uneori ezitant în afirmarea Articolului 5 al Alianței, conform căruia un atac împotriva unui membru este considerat un atac împotriva tuturor. Președinția sa pare să fi încurajat Rusia. În februarie, Moscova a desfășurat rachetele cu capabilități nucleare Iskander la Kaliningrad, enclava ei militarizată dintre Polonia și Lituania, iar în septembrie, a efectuat cel mai mare exercițiu militar postsovietic, simularea unui război terestru, la care au participat 300.000 de soldați. „De fiecare dată când Trump critică NATO, balticii se îngrijorează foarte mult”, spune Nils Muiznieks, un politolog letono-american. Elitele baltice sunt oarecum reasigurate de sprijinul continuu pentru NATO în Congresul SUA și de deschiderea lui Trump față de o vizită a președinților baltici la Washington, în aprilie. Raimonds Bergmanis, ministrul leton al Apărării, era în încăpere: „Președintele a fost foarte clar în privința angajamentului său față de securitatea noastră.” Inconsecvența sa continuă însă să îi îngrijoreze pe baltici. (Amenințarea de săptămâna aceasta din partea ambasadorului SUA la NATO că „va scoate” rachetele nu este foarte liniștitoare).

Grafic
Membri NATO Grupări de luptă NATO

O a doua temere mai bântuie capitalele baltice. În momentul în care angajamentul SUA față de Europa este pus sub semnul întrebării, angajamentul Europei față de America și față de o arhitectură comună de securitate ar putea să se fractureze. La Berlin, Bruxelles și Paris devine la modă să susții politici externe de apărare „postatlantice”, care să facă Europa mai independentă de America. „Statele Unite nu mai pot și nu mai vor să fie stabilizatorul și protectorul Europei”, scriau un grup de intelectuali europeni în Die Zeit, un ziar liberal german, în octombrie trecut. Emmanuel Macron și Angela Merkel, atlantiști după standardele țărilor lor, nu au îmbrățișat astfel de argumente. Dar chiar și ei au spus că Europa nu se mai poate baza pe America.

Atenție la Coridorul Suwalki

Ceea ce pare expansiv și sfidător în saloanele confortabile ale politicii externe din Europa occidentală este, pentru liderii baltici, nu doar fantezist, ci iresponsabil. Într-un oraș ca Riga, Rusia este în apropiere imediată și înfricoșătoare. Ea deține un record în presiunea pusă asupra statelor baltice. Estonienii își amintesc de cumplitul atac cibernetic rusesc care le-a paralizat țara în 2007. Avioane militare intră în mod curent în spațiul aerian baltic din Kaliningradul vecin și din Sankt Petersburg, iar televiziunea rusească pompează dezinformări inflamatorii în societățile cu minorități mari de etnici ruși. Oficialii de aici nu dorm noaptea, îngrijorați fiind de Coridorul Suwalki, fâșia de 65 km de la granița polonezo-lituaniană dintre Kaliningrad și Belarusul aliat cu Rusia, care este singura legătură terestră a balticilor către restul Europei și care ar putea fi repede tăiată dacă Rusia s-ar îndoi de voința NATO de a-și apăra membrii. Nu este deci deloc surprinzător că, în cuvintele lui Muiznieks, „discursurile despre autonomie strategică ne sperie cumplit”.

Liderii baltici ridică obiecțiuni practice la această noțiune; Europa nu are banii necesari, dar nici voința pentru a crea un substitut real pentru umbrela de securitate a Americii. Grupurile de luptă existente ale UE, care fac parte din încercările sale de a-și construi o capacitate militară proprie, au rămas în cazărmile lor atunci când politicienii au dezbătut despre locul unde și modalitatea în care ar trebui desfășurate. O noțiune de genul autonomiei strategice ar necesita decenii de investiții și evoluții politice „postatlantice.”

Pentru baltici, asta înseamnă mult timp. Anul acesta, ei își sărbătoresc cea de-a 100-a aniversare a independenței. Este un moment de fericire și mândrie națională, dar și un memento că aceste țări sunt tinere, vulnerabile și stau în umbra unui vecin mare și amenințător. McCain a înțeles asta, balticii speră că mai mulți dintre partenerii lor europeni vor înțelege și ei.

_____________________________

(1) 4-H = un program creat de Departamentul Agriculturii al SUA, inițial în zonele rurale, pentru a-i ajuta pe tineri să devină cetățeni productivi, instruindu-I în practici folositoare (agricultură, creșterea de animale, tâmplărie), servicii comunitare și dezvoltare personală. În engleză, patru cuvinte care încep cu litera h – head, heart, hands, health – cap, inimă, mâini, sănătate. Sursa: Merriam-Webster

Acest articol a apărut în secțiunea Europa a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „In Europe’s McCainland”