Agenția Internaționala pentru Energie a anunțat că industria petrolieră a Venezuelei riscă să intre în colaps ca urmare a crizei economice și a crizei energiei electrice din această țară, informează CNN.

„Chiar dacă sunt semne că situația (energiei electrice, n.r.) se îmbunătățește, degradarea sistemului energetic este atât de mare încât nu putem fi siguri dacă această normalizare a situației este de durată“, susține agenția într-o postare pe site-ul său oficial.

Cea mai mare parte a Venezuelei a fost afectată de o pană masivă de curent săptămâna trecută. Cu toate că Administraţia Nicolas Maduro a anunțat joi că alimentarea cu energie electrică este din nou asigurată, mai multe pene de curent sunt încă semnalate în unele părți ale țării.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, Venezuela produce 1,2 milioane de barili de petrol pe zi în condiții normale, însă există mai mulți factori care pot reduce producția de petrol a țării. Unul dintre factori este acordul dintre țările OPEC cu privire la reducerea producției. Un alt factor este încetinirea creșterii economice mondiale, fapt care va duce la scăderea cererii. La această problemă s-ar putea adăuga și tendința Statelor Unite și Canadei de a-și crește exporturile de petrol, potrivit aceleiași surse.

În încercarea de a-l forța pe Nicolas Maduro să renunțe la funcție, Statele Unite au impus sancțiuni industriei petroliere din Venezuela, blocând exporturile de țiței către clienții americani. De asemenea, sancțiunile americane au încă un impact asupra industriei petroliere venezuelene: importurile de naftă, o substanță necesară în procesul de rafinare a petrolului, au fost blocate. Astfel, procesul de rafinare a petrolului este afectat, întrucât cea mai mare parte din necesarul de naftă al Venezuelei provenea din SUA. Potrivit Rystad Energy, o companie de cercetare în domeniul energiei, rezervele de naftă ale Venezuelei riscă să fie epuizate până la finalul lunii martie.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele