Instituţiile mai au legătură cu scopul pentru care au fost create? Oare ce părere ar avea întemeietorii lor? Se poate încerca un număr de spiritism ca să se vadă dacă se stinge lumânarea, dar mai bine ne-am aminti că în vremurile de care vorbim, la începuturi, discursurile şi editorialele din ziare erau menite să convingă. Şi erau puţine motive să n-o facă, dacă poziţia era corectă şi ideile, sănătoase. Erau timpuri când ctitorii porneau de la idealuri, spre deosebire de dominanta actuală a intereselor personale şi de grup, cu speech-uri ce se constituie în simple exerciţii de marketing.
Dar tocmai din acest motiv, al idealurilor, a faptului că poziţia instituţiilor coincidea cu dezideratul pentru care fuseseră întemeiate, banii reprezentau un instrument de conservare a valorii. Iar ca urmare a atitudinii responsabile, elita era autentică, nu diluată.
Haideţi să ne uităm cum e acum. De la 0,013% din populaţia Statelor Unite, în 1900, ponderea milionarilor s-a majorat la 1,5%. După renunțarea la etalonul aur și, în general, la orice formă de disciplină monetară, numărul milionarilor s-a mărit de peste 400 de ori, iar populaţia a crescut doar de patru ori.
Sunt de acord că etalonul aur nu se mai întoarce vreodată și atunci întrebarea este câţi din cei 1,5% desfăşoară activităţi cu rol social, precum cei 0,013% dinainte? Sau, în aceeaşi ordine, câţi milionari au legătură cu marketingul şi câţi cu activităţi ce permit societăţii un salt calitativ din punctul de vedere al standardului de viaţă? Sau câţi întăresc diviziunea muncii ca să-şi multiplice baza de clienți în vederea unor câștiguri viitoare? Fiindcă dacă acest lucru nu se produce şi rolul social nu se găseşte în conexiune cu capitalismul adevărat – cu diviziunea muncii şi circulaţia elitelor – are loc o extorcare de fonduri de la populaţie în vederea menţinerii unor false elite.
Or, e nevoie de elite autentice cu scopul de a realiza saltul, de a genera cu ajutorul creativității ofertă, și nu clișee corporatiste via marketing. Dacă nu se va obține suportul tehnologic dorit, se va trece la reprimarea brutală a cererii.
Într-un cadru economic cu multe evenimente, ce au legătură cu pieţele şi cu mâna invizibilă de care vorbea Adam Smith, cu competiţia, sistemul devine stabil, bunăstarea generală se realizează în condițiile în care fiecare individ îşi urmăreşte propriul interes. E ceea ce a teoretizat şi Nassim Nicholas Taleb în „Antifragil”, când arăta că majoritatea lucrurilor au beneficii de pe urma dezordinii, volatilităţii, haosului şi factorilor de stres. Improbabilul, imprevizibilul, nesiguranţa întăresc orice sistem. Iar un grad mai mare de entropie generează încredere şi aşază lucrurile acolo unde le e locul.
Din păcate, când mediul economic nu e atractiv şi lipsesc pieţele pentru ca resursele să fie alocate eficient, entropia nu e întreținută. Aşa cum se vede la noi: toate formaţiunile politice au comportament de partid unic şi iniţiativele legislative sunt menite să conserve puterea. Instituţiile se găsesc foarte departe de scopul pentru care au fost create şi de stabilitatea pe care ar trebui să o asigure societăţii, puterea banilor e diluată, la fel şi consistenţa elitelor.
