Exercițiul președinției Consiliului European ar trebui să fie un model de lucru pentru guvernanții români. Cel puțin din perspectivă legislativă. O reglementare europeană, spune profesorul Mario Nava, director în Comisia Europeană, în departamentul pentru stabilitate financiară, servicii financiare și piața unică de capital, nu poate fi prezentată ad-hoc contribuabililor din cele (încă) 28 de state membre. Ea este schițată pe baza unor analize complexe, care includ, evident, obiectivele pe care le urmărește reglementarea, oportunitatea apariției acesteia în viața europenilor, apoi efectele punerii sale în practică. Un test decisiv este armonizarea ideilor celor trei instituții cu rol decizional, Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul European, unde, iată, noi avem acum un rol activ. Dar testul final este dat de introducerea reglementării respective în legislațiile naționale. Evident, guvernanții noștri au ignorat, în ultima vreme, traseul reglementărilor fiscale, care au sfidat logica economică și procedurile legale, care impuneau ca orice schimbare în fiscalitate să fie anunțată cu cel puțin șase luni înainte și să fie aplicată de la începutul unui an fiscal. Dar ultima aventură legislativă care a și sfidat logica economică a fost, evident, Ordonanța 114, a cărei urgență nu a fost justificată. Controversata ordonanță este demonstrația clară a faptului că legislația fiscală este sensibilă și nu poate fi emanația unei nevoi de moment, fie ea și aceea de a injecta bani în bugetele statului. OUG 114 se află acum într-un traseu de negociere și corectare. Ea însă ar trebui abrogată, deoarece este un eșec absolut al politicii economice. OUG 114 conține, ambalate haotic, modificări legislative cu impact fiscal, economic și social. Textul ei nu precizează clar ce articol din ce lege se modifică, lucru absolut necesar mai ales din perspectiva Codului Fiscal. Ea a stârnit revolta mediului de afaceri autohton, pentru că, impusă surprinzător, la final de an, fără a fi fost discutată cu toți actorii implicați și afectați, a blocat toate planurile investiționale, a frânat dezvoltarea și a pus chiar problema închiderii unor afaceri. Autoritățile și-au apărat bizara construcție legislativă legându-se de anumite componente cu tentă socială, cum ar fi majorarea pensiilor. Dar majorarea pensiilor are deja un spațiu fiscal propriu, nu era nevoie, cel puțin așa sugerează starea bugetului de asigurări sociale, de noi impulsuri fiscale. De altfel, nu este clar unde s-ar fi vărsat banii pe care autorii OUG 114 ar fi dorit să-i smulgă din așa-numita „taxă pe lăcomie”. A trebuit ca agenția cea mai severă de evaluare financiară Standard& Poor s să dea un ultimatum de două săptămâni până la afișarea ratingului suveran al României, pentru ca autoritățile de la București să admită că OUG 114 va fi revizuită. Dar această bizară construcție reglementativă nu trebuie să fie doar „corectată”, ci ar trebui să fie pur și simplu abrogată și, acolo unde este cu adevărat nevoie, să apară un text legislativ clar, necesar și oportun, spun experții. Este recomandarea tuturor actorilor importanți ai economiei românești, care argumentează eficient și abundent necesitatea abrogării.
Dincolo de registrul emoțional, cum ar fi, de exemplu, majorarea punctului de pensie, autoritățile își apără ordonanța cu argumentul evoluției macroeconomice favorabile. Dar este și aici o vizibilă argumentație prin omisiune, ignorată de piețele financiare. Da, produsul intern brut (PIB) a crescut cu un ritm superior celui european, dar anul trecut, economia a frânat semnificativ și toate estimările avertizează că și în viitor creșterea economică va fi mai lentă. Da, salariile au crescut, stimulând consumul și demonstrând viabilitatea relativă a modelului de creștere economică prin majorarea salariilor, însă, avertizează Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, fenomenul a creat presiuni inflaționiste, deci a șters mare parte din câștigurile salariale. Piața reacționează logic la impulsuri greșite. Piața financiară, de pildă, ignoră cifrele mari, macroeconomice, cum ar fi creșterea robustă a PIB, însă penalizează brutal intențiile greșite de a apăsa pe pedala fiscalizării excesive a companiilor, cum a fost OUG 114. Investitorii și-au scos banii din bursa românească și au amânat investițiile de capital și, odată apărută tendința de fugă cu banii, au pus presiune asupra monedei naționale. Realitatea economiei arată că, în decizia investițională, deficitul de cont curent, acea diferență negativă între valuta care intră în țară și cea care iese din ea, poate apăsa mai puternic decât o creștere conjuncturală a economiei. Avem nevoie de economiști care să poată alcătui propuneri legislative care să evalueze impactul acestora asupra diferitelor domenii, asupra deficitelor statului, dar și asupra standardului de viață sau asupra inflației. Avem nevoie de reglementări care să stimuleze investițiile în economie, dar și cele în cercetare, sănătate, educație sau cultură. Dar avem nevoie și de capital, iar atât timp cât bursa de valori este menținută într-un stadiu embrionar, finanțarea prin bănci este esențială. Or, OUG 114 sperie băncile, pe unele chiar le poate alunga și atunci cum ar putea oare firmele românești să se dezvolte? Controversata OUG 114 este demonstrația clară și periculoasă a eșecului unui anumit mod, discreționar, încăpățânat și ineficient, de a reglementa economia. Este un edict care a reușit să fie criticat de toți actorii din economie, dar care, aplicat, ar fi reușit să târască economia României într-o criză, consumând toate resursele acumulate în anii când guvernanții ei și-au făcut treaba cu seriozitate. Ar fi reușit să distrugă sistemul alternativ de pensii al Pilonului II, ar fi consumat banii puși deoparte în vistieria BNR de Trezoreria statului și ar fi injectat inflație, anulând astfel exuberantele creșteri de salarii. Și atunci, la ce bun un text legislativ plin de capcane?
