România este în acest moment o țară în declin, pentru că societatea românească, de la an la an, a degenerat. Politicienii sunt doar vârful aisbergului și faptul că tot timpul dăm vina pe ei, simplificând iresponsabil problema, este tot o formă de degenerare. Dar, oricât am fugi de responsabilitate, dacă vrem ca țara asta să mai aibă o șansă, tot va trebui să ne uităm odată în oglindă.

Avem mulți politicieni mincinoși, pentru că noi, cetățenii obișnuiți, nu mai știm să deosebim adevărul de minciună. Și cu cât trăim mai mult în minciună, cu atât mai greu ne vine să recunoaștem adevărul. Clasa politică minte, pentru că noi cumpărăm minciună, cu asta ne hrănim. Cum altfel explicăm audiențele enorme ale unor televiziuni care mint de îngheață apele. La cei care mint cel mai mult, la ăia ne uităm. Ne plac cei care mint repetat, îi votăm din nou și din nou sau continuăm să ne uităm la ei, când ne mint din studiourile de televiziune. Știm cum unii analiști sau ziariști sunt plătiți ca să mintă, dar nu ne deranjează. Pentru că și noi iubim minciuna, care ne ajută și pe noi. Este bine să pot să mă mint că sunt educat, când eu am diplomă de particulară, este bine că pot să mă mint că sunt un cetățean-model, când și firma mea delapidează sau fraudează. De ce să mă supăr pe cel din studio că trăiește din aceeași minciună ca și mine? În felul ăsta ne adunăm în jurul minciunii, și nu al adevărului.

Avem politicieni neserioși, pentru că noi suntem neserioși. La români, cuvântul nu mai are valoare. Vedem asta în fiecare zi, în relațiile dintre noi. Nu noi am inventat expresia „m-a lăsat cu ochii în soare”? Neseriozitatea este a doua noastră natură. Ca simpli cetățeni aruncăm cuvinte în stânga și în dreapta, fără niciun discernământ. Supraviețuim prin „tranzacționism”, dar asta înseamnă  să ne vindem zilnic onoarea pentru avantaje materiale. Promitem orice ca să ne fie pe moment mai ușor, apoi vedem noi cum o scoatem la capăt. Campaniile noastre electorale sunt un exemplu foarte bun. Iar sociologic, lucrurile astea sunt analizate  de cel puțin 100 de ani, de la Pompiliu Eliade și Eugen Lovinescu până la Emil Cioran. Da, românul are apă în sânge, dar ce mândri suntem de starea asta morală precară a noastră!

Avem politicieni incompetenți, pentru că noi am distrus ideea de competență, ideea de specialist. De ce spunem „se dă deștept”, nu din meschinărie, din gelozie? Poate chiar este mai deștept decât tine. Este ăsta un lucru rău? Într-o țară atât de prost educată, să fii competent a ajuns un păcat. Ești pedepsit încontinuu de mediocritatea care te înconjoară. De asta nici nu se întorc românii din Occident. De asta pleacă tinerii bine pregătiți. Pentru că realizează modul în care vor fi umiliți și disprețuiți. O spun medicii tineri, care nu pleacă din cauza salariilor, cât din cauza tratamentului medieval la care sunt supuși. De aceea, în România conceptul de „cel mai bun”, de cel mai competent, a fost distrus. Nu mai operăm cu un astfel de instrument, nu avem nevoie de el, nu ne trebuie. Pe orice domeniu important, noi nu știm în acest moment care sunt cei mai buni economiști, sociologi, juriști, medici, ingineri, experți în relații internaționale. Cum să stabilesc că „X” este cel mai bun într-un anumit domeniu? Dacă nu este prieten cu mine, dacă îmi este subaltern și vede lumea asta, dacă eu vreau să fiu primul, chiar dacă sunt prost, dar am tupeu?

Am uitat că sensul unei dezbateri publice este să știm cine are dreptate și nu cine ce părere are. Cine are dreptate, din punct de vedere tehnic, rezolvă problemele, nu cine are o părere, care poate fi greșită. Specialistul este cel care te salvează, nu impostorul. Am ajuns să transformăm școala într-un imens talk-show, să ne spună studenții că întrebarea corectă nu este cine are dreptate, ci cine ce părere are. Adevărul și competența merg mână în mână. Noi potențăm incompetența prin minciună. Uitați-vă cum sunt organizate talk-show-urile, cum este călcat în picioare cel care nu se conformează liniei editoriale. În România, dreptate are doar cel care-mi este simpatic. SIMPATIA este sursa adevărului la noi. Și de aici la IMAGINE este doar un pas.

De aceea am ajuns să trăim din superficialități, repet SUPERFICIALITĂȚI, precum imaginea. Suntem niște falși. Așa am creat o altă mare minciună socială, IMAGINEA , o chestie de suprafață, frivolă, de moment, ce în România ține loc de cinste, de competență, de dedicație. Și tocmai pentru că acele trei sunt surori, imaginea, minciuna și incompetența merg mână în mână.

Sunt conștient de pericolul generalizării și recunosc că nu toți românii sunt așa. Cei plecați în Occident, cu timpul, se vor îndrepta . Nici cei rămași în țară nu sunt toți așa. Încă avem printre noi români dintr-o bucată, cinstiți și competenți . Dar cei care apreciază adevărul și competența sunt minoritari și nu ne plac. Ei, cu pretențiile lor exagerate, ne strică confortul de zi cu zi. De aceea, ca la 10 august 2018, îi mai și batem din când în când. Cât să suporte și prostul să-i spui în față că este prost.

În România, proverbul trebuie rescris. Noi suntem o pădure bătrână, care mai are și verzituri. Uscăturile sunt dominante și ele alimentează acest cerc vicios. Am avortat clasa politică și apoi ne supărăm pe ea că este hidoasă, cocoșată. Iar cocoșatul, simțind că nu mai este iubit, a început să ne urască. De aceea, salvarea noastră este în dragoste! De oameni și de țară!