Ciocnirea cordială dintre două lumi

Este posibila o alianta de la Atlantic la Vladivostok? Da, dacă Putin nu s-ar teme de liberalism. Și dacă ar fi întrebați și cei din Europa Centrală și de Est.

80
6 minute de lectură
Foto EPA/ALEXEI DRUZHININ / SPUTNIK / KREMLIN POOL

Emmanuel Macron l-a primit luni seară pe Vladimir Putin la reședința de vară a președinților francezi, într-o aparentă cordialitate. Înțepăturile n-au lipsit, iar dezacordurile au fost expuse cu claritate.  

Ceva din „spiritul de la Deauville” s-a făcut simțit în abordarea președintelui francez, aflat într-o puternică ofensivă de reformare a întregului proiect european, cu un accent deosebit pus pe obiective strategice.

În octombrie 2010, pe plaja din Normandia se întâlneau liderii Franței, Germaniei și Rusiei, iar occidentalii propuneau Moscovei o nouă ordine tripolară, în care interesele Rusiei să fie luate în considerare, în schimbul unui spațiu economic și cultural comun, de la Atlantic la Vladivostok.

Dintre cei trei de acum 9 ani, doar Angela Merkel mai este în funcție. Mandatul lui Nicolas Sarkozy s-a încheiat în 2012, iar Dmitri Medvedev doar îi ținea scaunul cald lui Vladimir Putin, „retras”, din considerente constituționale, pe post de premier.

Întâlnirea de la Deauville venea la scurt timp după ce miniștrii de externe și cei ai apărării din statele NATO se puneau de acord în legătură cu scutul antirachetă al Alianței.

Iar Merkel și Sarkozy chiar i-ar fi propus lui Dmitri Medvedev să accepte oferta ca Rusia să facă parte din acest sistem.

Apoi, Vladimir Putin a revenit la putere în 2012 , pentru un mandat de șase ani, și relațiile dintre Moscova și Uniunea Europeană s-au răcit considerabil.

La întâlnirea de luni, președintele Macron a evocat din nou conceptul unei Europe de la Atlantic la coasta rusă a Pacificului.

Aer european peste Siberia

„Mă gândesc la tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii, ce a determinat îndepărtarea dintre noi. Știu că Rusia este o țară europeană, în inima sa. Și credem într-o Europă care se întinde de la Lisabona la Vladivostok. (…) Cred că trebuie să reconstruim și să revizuim arhitectura încrederii între Rusia și Uniunea Europeană. (…) Din moment ce Rusia este o țară europeană, ea are un loc complet în familia europeană”, a spus Macron, conform transcrierii de pe pagina oficială a Kremlinului.

Președintele Franței a anunțat că în mai 2020 va merge în Rusia, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a victoriei împotriva Germaniei naziste.

Emmanuel Macron a mai propus organizarea unei noi reuniuni, în următoarele săptămâni, pe tema conflictului din Ucraina. „Alegerea în funcție a preşedintelui Volodimir Zelenski constituie o reală schimbare a situației și vom analiza oportunitatea – aceasta este dorința mea – de a organiza în următoarele săptămâni un nou summit în formatul Normandia” (Rusia, Ucraina, Germania și Franța), a spus Emmanuel Macron.

Ideea unei cooperări strânse dintre Uniunea Europeană și Rusia ar putea fi răspunsul la temerea pe care ambele părți o nutresc cu privire la o Chină tot mai agresivă, în plan comercial, strategic și militar.

Teama de liberalism

Dar cât vor cântări cu adevărat gesturile de curtoazie ale președintelui francez la adresa omologului său rus? Răspunsul depinde în mare măsură de felul în care liderul de la Kremlin va recepta ideea unei Europe de la Atlantic la Urali: ca pe o oportunitate sau ca pe o amenințare.

Deocamdată, Vladimir Putin a mers pe a doua variantă. Revenit în fotoliul prezidențial în 2012, el a trebuit să facă față unor proteste interne tot mai accentuate și, mai cu seamă, Maidanului ucrainean, pe care-l vede drept o amenințare existențială.

Să ne amintim, revoluția ucraineană a pornit după ce președintele de la Kiev, Vladimir Ianukovici, a refuzat, la presiunea Kremlinului, să semneze Acorturile de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană, înaintea summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, în 2013.

A fost un mic șoc pentru europeni, care își închipuiau că Moscova se teme doar de extinderea NATO și nu de „proiectul pașnic” al Uniunii Europene. Europenii aveau să constate însă, mai cu seamă după intervenția din Donbas și anexarea Crimeei, că, pentru ideologii Kremlinului, comerțul liber, instituțiile democratice și transparența decizională, presupuse de acordurile de asociere, înseamnă provocări la fel de mari. Provocări cărora Rusia nu s-a dat în lături să le răspundă prin forță.

Pur și simplu, Kremlinul nu putea concepe o Ucraină de succes în afara modelului rusesc al oligarhilor și a verticalei puterii.

Uniunea Europeană a devenit, de atunci, adversarul ideologic, liberalismul a devenit pentru Kremlin o amenințare existențială. Iar ideologii ruși au răspuns prin punerea în mișcare a unei mașinării infernale de propagandă, promovarea dezinformării pe rețelele sociale, sprijinirea formațiunilor extremiste și antisistem, alimentarea, prin diferite mijloace, a neîncrederii publice în instituțiile democratice.

„Ideea liberală s-a învechit și intră în conflict cu interesele majorității covârșitoare a populaţiei”, avea să spună, recent, președintele Putin. Replica a venit chiar de la Emmanuel Macron, la reuniunea de la Osaka, consacrată pregătirii summitului G20:

„Sunt convins că în această lume plină de incertitudini, democraţiile liberale au încă multe de făcut şi de adus“, a replicat președintele francez.

Europa de la Atlantic la Pacific

Pentru a accepta acum ideea Europei de la Atlantic la Pacific, președintele rus ar trebui să accepte să trăiască cu liberalismul, ba chiar să-l experimenteze, în doze nu tocmai mici, la el acasă.

Și n-ar fi acesta singurul impediment. Această Europă extinsă nu este tocmai ce și-ar dori astăzi statele din blocul estic, cu precădere Țările Baltice, România și Polonia, cele mai pro-americane și, în același timp, cele mai reticente față de Rusia.

Acum 30 de ani, după prăbușirea Zidului Berlinului, națiunile aflate până atunci în sfera de dominație sovietică au ales cu hotărâre calea spre NATO și Uniunea Europeană, văzând în aceasta o asigurare pe termen lung în fața unei posibile noi amenințări rusești.

Partenerii vest-europeni ar trebui să vină cu asigurări sporite în fața celor din „noua Europă”, spre a-i convinge că o deschidere către Rusia – Rusia lui Putin, să fim bine înțeleși – nu reprezintă un risc de securitate.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele