Cristian Pîrvulescu: Avem o criză atipică, dar mă aștept ca Dăncilă să fie susținută în partid

Alianța între cele două partide aflate la guvernarea României trece printr-o criză de solidaritate. După ce au girat împreună un experiment politic populist, cu un program economic cu accente iraționale, acum liderii ALDE îl consideră un eșec. În culisele bizantine ale politicii românești, s-au purtat negocieri intense pentru tranșarea crizei. PSD este însă, în ciuda derutei din ultimele luni și a scăderii vizibile de popularitate, un partid încă puternic, spune analistul politic Cristian Pîrvulescu și nu va aluneca în capcana întinsă de partenerul de coaliție.

252
6 minute de lectură
Viorica Dancila / Foto Bogdan Cristel

Avem o criză politică în România? Cu toate că e o criză așa cum n-am mai avut până acum, pare o criză de culise

Viața politică românească trăiește acum o criză atipică, legată de campania pentru alegerile prezidențiale și de interesele partidelor pe termen mediu și lung. ALDE, de exemplu, este foarte interesat să-și păstreze cât de cât organizațiile și atunci mizează, pe de o parte, pe slăbiciunile PSD, în principal ̶ pe ale Vioricăi Dăncilă, pe de altă parte, pe faptul că, la congresul de sâmbătă al PSD, ar putea exista totuși o poziție care să-l promoveze sau să-l ajute pe Tăriceanu să devină candidat, singura șansă de salvare a partidului. Pentru că ALDE, dacă nu are un candidat la prezidențiale puternic, pierde aleșii locali și nu mai există la alegerile locale de anul viitor, iar rezultatele din 2016 se vor diminua, pentru că primarii și consilierii locali sunt foarte pragmatici și se duc spre partidele care oferă resurse. Nu cred că ALDE are interesul să părăsească guvernarea în acest moment, ci mai degrabă să se retragă doar din guvern, dar să păstreze, cu condiția susținerii guvernului, pozițiile în deconcentrate. Altfel, nu are nicio șansă la locale.

Într-adevăr, fascinați de negocierile pentru posturi de secretari de stat, de miniștri, pierdem din vedere, întotdeauna, mulțimea de personaje care sunt numite în companiile statului și în diversele agenții.

Exact. Nu e vorba numai de agenții, e vorba și de deconcentrate, care sunt foarte importante pentru că oferă resurse. ALDE probabil că ar încerca acum să negocieze o susținere a aleșilor săi locali, financiară, dinspre guvern, în schimbul susținerii guvernului din parlament, fără participare la guvernare. Dar e foarte riscant, iar Viorica Dăncilă și consilierii săi încearcă să blocheze acest lucru și, de aici, situația de la începutul săptămânii, când Viorica Dăncilă nu se prezintă la negocieri cu ALDE și Tăriceanu. Acest moment tensionează și mai mult relațiile, dar este un răspuns cât se poate de normal la declarațiile pe care le face Tăriceanu. Până la urmă, este o încercare de a forța ALDE să aleagă dacă se retrage sau nu. Și ALDE nu poate să se retragă total de la guvernare fără să riște dispariția partidului.

Ce șanse are totuși Tăriceanu ca, la congresul PSD, să se producă o surpriză în sensul dorit de el? Să zicem că cineva îl propune: are șanse reale să fie acceptat?

Nu cred. Pentru că PSD e format din oameni pragmatici și realiști care nu încearcă să producă crize înaintea alegerilor. Nu cred că pentru aleșii PSD este crucială problema prezidențialelor, ci problema localelor. Ca urmare, menținerea la guvernare este miza cea mai importantă, cel puțin până la începutul anului viitor, adică după alegerile prezidențiale, astfel încât resursele să fi fost deja distribuite către primari, președinții consiliilor județene, care să poată aborda relativ liniștiți alegerile locale. Pentru că PSD este totuși partidul care are cei mai mulți aleși la nivel local ̶ 55% dintre primari. Toată lumea neglijează acest indicator care este esențial, pentru că cei care îi mobilizează la vot pe cetățeni sunt primarii.

Este Călin Popescu-Tăriceanu într-o situație-limită acum, din perspectiva viitorului politic al partidului său? Pentru că, cel puțin ca o perspectivă pragmatică, șansele partidului de a mai însemna ceva în politica românească se reduc dramatic, dacă el nu reușește să ajungă în atenția publică ca un candidat puternic, susținut de PSD la președinție.

Probabil că și în trecut, ALDE a avut un sprijin discret din partea PSD. În momentul acesta e o dificultate foarte mare, dar este soarta așa-numitelor partide de lider ̶ ele urmează soarta liderului respectiv. Or, Călin Popescu-Tăriceanu nu s-a pregătit foarte bine pentru acest scenariu. Chiar dacă Liviu Dragnea nu ar fi fost condamnat și ar fi fost candidatul PSD la prezidențiale, ar fi ajuns în aceeași situație. Și știa acest lucru. A scontat foarte mult pe faptul că o criză internă din PSD îl va susține și pe asta mizează în continuare. Vom vedea dacă ALDE va avea curajul să meargă până la capăt sau nu. Dar sunt convins că, din teritoriu, sunt presiuni să nu se retragă de la guvernare.

Victor Ponta a apărut și el în acest scenariu de criză, ca un fel de artizan al unei eventuale coaliții, cu sugestia că ar putea chiar intra la guvernare, cu condiția să se rescrie progamul economic. Ce agenda are Ponta?

Victor Ponta / Foto Agerpres

Condițiile au fost imposibil de acceptat de către PSD. Nu numai cea legată de prezidențiale. Toate erau greu de acceptat. Dincolo de declarațiile pe care le face Ponta, e foarte probabil că nimic nu putea fi acceptat de PSD, pentru că e o diferență de calibru între partide. De fapt, Ponta vrea să se poziționeze mediatic ca un continuator al liniei pure din PSD și să preia acea parte a electoratului PSD care rămâne liberă. E șansa pe care o are. Vorbește despre stânga liberală, europeană. Problema e că nici nu există o alternativă de stânga la PSD, PSD nefiind un partid de stânga, ci un partid populist postcomunist. Dar, neexistând un partid de stânga care să preia voturile de stânga cu un discurs adaptat acestei doctrine, Ponta speră să poată obține un rezultat suficient la alegerile locale și apoi parlamentare, de anul viitor, pentru a putea participa la orice guvernare și pentru a încurca din calculele PNL-USR.

Vă așteptați la o surpriză la congresul de sâmbătă?

Nu, nu cred. Cum explicam și mai devreme, reprezentanții PSD sunt foarte raționali, ei înțeleg că nu pot să împingă partidul într-o criză ale cărei consecințe ar fi greu de estimat. Un vot împotriva Vioricăi Dăncilă ar arunca susținerea politică a partidului în aer și ar adânci criza. Ca urmare, mă aștept ca Dăncilă să fie susținută, dincolo de criticile care se manifestă în partid.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele