Rectorul Misiunii Române Unite la Londra, Eduard Fartan, cunoaște îndeaproape personalitatea și doctrina Papei Francisc.

Într-un interviu acordat Reporter Global, Fartan abordează toate nelămuririle care au stârnit dezbateri aprinse în presa internațională. Deși a arătat o sensibilitate aparte pentru sărăcie și catolicii marginalizați, Papa Francisc nu transmite idei marxiste, subliniază preotul Eduard Fartan.

Curajul de a aborda teme sensibile, modestia şi capacitatea de comunicare sunt calitățile pe care le admiră cel mai mult la sud-americanul papă.

Reporter Global: În ce curent teologic l-ați încadra pe Papa Francisc, ținând cont de faptul că în cadrul Bisericii Catolice se discută de un curent progresist și unul conservator?

Eduard Fartan: În Biserica Catolică co-există mai multe curente teologice, de gândire dar şi pastorale, practice decât unul progresist şi altul conservator.

Modul de abordare a unui aceluiaşi subiect poate diferi după coordonatele geografice, după istoria locului sau a mişcării de gândire din care face parte persoana la care vrem sa ne referim şi, cu siguranţă, după charisma personală a fiecăruia.

Unei aceleiaşi întrebări îi va răspunde cu nuanţe diferite un catolic apusean faţă de unul răsăritean, un călugăr franciscan faţă de unul iezuit, un laic din mişcarea Reînnoirii Spirituale faţă de un membru numerar al Prelaturii Opus Dei. Toate acestea co-există în Biserica Catolică în diversitatea şi complementaritatea lor.

Acestea fiind spuse, cred că Papa Francisc, la fel ca şi, cu multe secole înainte, Sfântul Francisc, sărăcuţul din Assisi din viaţa căruia şi-a inspirat numele, mai mult decât a se încadra în curente deja existente, încearcă să (re)propună calea Evangheliei, a bucuriilor simple, a apropierii dintre oameni, a fraternităţii universale, a Păstorului care este atât de aproape de turmă încât are “mirosul oilor”, după cum s-a exprimat.

Papa Francisc propune o primenire în spiritul Evangheliei, trăind în actualitate mesajul lui Isus Christos transmis în două milenii de trăire creştină.

Unii credincioși români conservatori critică pozițiile noului papă, întrucât îl cataloghează un progresist, prin comparație cu predecesorul său, reprezentând o figură mai sobră a Bisericii. Sunteți de acord cu această etichetă?

E.F.: Sunt unii catolici care critică poziţiile Papei Francisc dar pot să spun că cei care îl apreciază sunt o majoritate covârşitoare, aşa cum se poate lesne vedea. Nu cred, însă, că personalităţile papilor pot fi lesne comparabile.

Fiecare dintre ei îşi are tuşa sa proprie. Cardinalul Ratzinger, devenit Papa Benedict XVI, a fost sub multe aspect diferit de Sfântul Papă Ioan Paul II.

Există o continuitate a slujirii papale, a ministerului petrin, chiar dacă fiecare papă îşi are identitatea lui bine conturată. Benedict XVI nu a încercat să îl “copieze” pe Ioan Paul II chiar dacă papa de origine poloneze a fost o figură charismatică, impresionantă, a epocii sale. Papa Francisc vine cu trăsăturile sale identitare specifice, cu siguranţă, dar vine să continue aceeaşi misiune.

Probabil Papa Francisc este mai comunicativ, mai aproape de mass media, vorbeşte de multe ori spontan, fără un text pregătit în scris şi atunci unii au crezut că pot transfera asupra lui ceea ce ei aveau în dorinţă, în minte sau în agendă. Dar aceasta este, adesea, mai degrabă un transfert decât o înţelegere genuină a Papei Francisc.

Ce credeți că dorește Papa Francisc să transmită românilor prin vizita sa? 

E.F.: Papa vine să facă o vizită în primul rând cu caracter pastoral. Chiar dacă se va întâlni cu lideri religioşi şi cu autorităţi politice în România, aspectul ecumenic şi cel politic sunt secundare faţă de cel pastoral. Ca episcop al Romei vine să se întâlnească cu creştinii din România, să îi cunoască, să se roage împreună cu ei, să le asculte bucuriile şi neîmplinirile.

Cred că ceea ce Papa doreşte să transmită este că România este importantă pentru Sfântul Scaun şi pentru Europa. Este cea mai lungă vizită de până acum a Papei Francisc în Europa.

Cu siguranţă Papa doreşte să le transmită românilor că jertfa şi verticalitatea episcopilor uniţi martiri pe care îi va ridica la cinstea altarelor este preţioasă atât în faţa lui Dumnezeu cât şi a oamenilor. De obicei beatificările sunt proclamate solemn de un Cardinal, trimis al Papei în acea ţară.

Dacă Papa Francisc vine personal să proclame sfințenia jertfei celor şapte episcopi greco-catolici înseamnă că el însuşi le-a dat o deosebită onoare şi doreşte să îi propună drept ceea ce sunt: exemple de fidelitate, de caracter şi de consecvenţă pentru toţi românii. Avem atâta nevoie de aceste virtuţi.

Este Papa Francisc marxist, dacă s-a arătat sensibil mesajelor sociale și sărăciei?

E.F.: Nu, Papa Francisc nu este marxist. Marxismul înseamnă materialism dialectic şi istoric, înseamnă luptă de clasă şi revoluţie a proletariatului.

Niciunul dintre aceste puncte nu se regăsesc printre ideile papei Francisc. Neomarxism înseamnă Şcoala de la Frankfurt, dar şi Gramsci, Lukàcs sau Habermas şi, mai aproape de noi, relativismul generalizat, feminismul agresiv, teoriile gender. Niciuna dintre ele nu se regăsesc în ceea ce Papa Francisc susţine.

„Fascist” şi „marxist” au devenit invective care sunt aruncate cu maximă uşurinţă. Această polarizare spre extreme reflectă, de cele mai multe ori, o cultivare a fricii în interlocutor sau o slabă capacitate de înţelegere sau de exprimare a celor care folosesc aceşti termeni în situaţii improprii.

Sensibilitatea faţă de cei săraci este o trăsătură constantă a lui Isus Christos şi a creştinismului.

Catolicismul sud-american diferă de cel european? Prin ce fel? 

E.F.: Catolicismul sud-american este o realitate mult mai nouă decât creştinismul european, începe cu descoperirea Americilor, sfârşitul secolului XV, cu perioada Conquistei spaniole în noul continent.

A existat o convertire prin evanghelizare, prin predicare şi prin propunerea creştinismului.

Dar au existat şi tentative de manipulare a populaţiei locale prin creştinism din partea unora dintre conquistadori. Amintirea unor episoade dureroase de violentare, în trecut, a conștiințelor este încă traumatică în America Latină.

Continentul sud-american se confruntă cu probleme grave de sărăcie şi de acumulare a bogăţiei în mâinile a puţini oameni. Bogăţie extremă ostentativă şi sărăcie extremă, lipsa unei clase de mijloc suficient de dezvoltate.

Aceasta duce la tensiuni, la poziţionări politice extreme, dictaturi, revoluţii. La aceasta adăugăm exploatarea muncii, problema drogurilor şi a traficului de arme.

Catolicismul sud-american încearcă să dea un răspuns acestor provocări, de aceea accentele cad diferit. În comparaţie cu catolicismul european, cel sud-american este mult mai interesat de problemele sărăciei şi ale inegalităţilor sociale, de vindecarea rănilor mai vechi sau mai noi ale popoarelor sale, de conciliere între grupări sociale concurente.

Papa Francisc are o popularitate teribilă în presa mare occidentală, Sfântul Părinte fiind mult mai îndrăgit de către jurnaliști, față de obicei. De ce credeti că actualul papă se bucură de o asemenea simpatie?

E.F.: Papa Francisc este o persoană comunicativă, care nu se fereşte de mass-media, dimpotrivă, încearcă să o folosească bine.

Papei Francisc nu îi este teamă să iasă din rigorile unui text scris, să vorbească liber atunci când consideră necesar. Nu îi este teamă de interviuri şi nici de persoana care doreşte să îi ia un interviu, indiferent de orientările politice ale acelei persoane.

Acceptă riscul de a fi răstălmăcit, reinterpretat, de a se crea discuţii în jurul a ceea ce spune; poate chiar lasă spaţiu pentru discuţie în unele teme calde, nu intervine cu autoritatea lui papală decât atunci când consideră oportun să o facă.

Toate acestea cred că sunt suficiente motive pentru a fi iubit de presă. Şi aş mai adăuga unul: datorită libertății de exprimare a Papei Francisc, unii au crezut că pot să îi atribuie în mod abuziv gândurile, butadele sau tendinţele agendelor lor, făcând să pară că ar fi fost spuse de însuşi Papa.

Papa nu s-a temut de această abordare, nu s-a repliat în tăcere ci a continuat să îşi împlinească misiunea, să vestească Cuvântul Adevărului.

De ce credeți că în programul oficial Sfântul Părinte a ales o întâlnire cu comunitatea romă?

E.F.: Motivele sunt două. Primul este acela că întreg pontificatul Papei Francisc este caracterizat de o atenţie deosebită faţă de cei săraci şi marginalizați, de comunităţile care nu au întotdeauna un glas cu suficientă forţă în societate. Întâlnirea cu comunitatea romă din Blaj va ajuta atât pe Papa cât şi pe mulţi alţii să îi înțeleagă mai bine şi să găsească modalităţi de sprijin faţă de această comunitate acolo unde este nevoie.

Cel de-al doilea motiv şi cel mai important în opinia mea este acela că Papa a dorit să sublinieze importanţa muncii pastorale cu comunitatea romă, începută acolo, la Blaj, de unul dintre episcopii greco-catolici martiri care urmează să fie beatificaţi, Ioan Suciu, cel mai tânăr dintre episcopii martiri, ucis la numai 46 de ani în închisoarea de la Sighet.

Ioan Suciu începuse ca preot în perioada interbelică şi a continuat ca episcop să se intereseze îndeaproape de această comunitate, să îi boteze, să îi înveţe, să îi educe. Mulţi dintre ei îi păstrau o plăcută amintire, după generaţii.

După 1989, cardinalul Alexandru Todea, Mitropolitul Blajului, a fost solicitat de mai multe ori de membrii comunităţii rome să le boteze copiii.

Veneau la uşa castelului mitropolitan şi cereau, aproape pretindeau ca Mitropolitul să le boteze copiii pentru că – ziceau – ei aşa ştiu că „vlădica trebuie să îi boteze pe ei”. Era amintirea episcopului martir Ioan Suciu şi a muncii lui pastorale care nu a fost uitată.  

Prin acest gest, Papa îi aduce încă un omagiu episcopului martir Ioan Suciu.

Care sunt lucrurile din personalitatea sa pe care le admirați?

E.F.: Personal sunt multe lucruri pe care le admir la Papa Francisc. Mă voi opri numai la trei dintre ele: curajul, modestia şi capacitatea de comunicare. Curajul de a discuta şi chestiuni mai delicate şi de a spune lucrurilor pe nume, cu francheţe, şi atunci când aceasta ar putea stârni reacţii.

Papa nu rămâne la lucrurile previzibile. Modestia de în ceea ce face şi spune, modestia de a se lăsa luat în discuţie, lipsa pretențiilor că este infailibil în fiecare secundă a respiraţiei sale.

Prin aceasta este foarte uman şi în acelaşi timp foarte spiritual. Capacitatea de a comunica, de a purta mângâierea lui Christos în sufletele oamenilor, de a trece peste barierele limbii şi a ajunge la inima lucrurilor.

Care considerați că este cel mai important eveniment al vizitei sale?

E.F.: Cel mai important eveniment al vizitei sale este, fără îndoială, beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertăţii din Blaj.

Aşa cum probabil ştiţi, martiriul lor a fost ascuns de regimul totalitar comunist şi a fost minimizat de unii şi după 1989.

Papa vine în România şi spune prin această beatificare că nu toţi au colaborat cu comuniştii, că nu toţi s-au lăsat cumpăraţi cu bani, funcții sau favoruri, că da, se poate să fii coerent cu crezul tău şi atunci când ești ameninţat sau torturat, că e important să nu pactizezi cu puterea atee ci să te faci următor lui Christos şi exemplu turmei ţie încredinţate, mai ales în vremuri de restrişte.

Este un caz unic în istoria Bisericii Universale acela în care întreg episcopatul catolic al unei naţiuni este dus la martiriu şi niciunul din ei nu a defecţionat de la credinţă. Papa Francisc vine să recunoască această atitudine drept martiriu autentic şi drept sfinţenie şi îi propune drept modele de tărie care să ne inspire pe toţi.

Scandalurile de abuz sexual în care a fost implicată Biserica Catolica. Cum considerați că Sfântul Părinte a gestionat public această controversă?

E.F.: Abuzurile sexuale sunt o urâciune şi o pervertire de netolerat în Biserică, mai cu seamă când victimele sunt copii.

Acestea sunt nu numai abateri de la disciplina clerului catolic ci şi infracţiuni penale, sancționate de autorităţile statelor. Papa Francisc împreună cu episcopatul au lucrat pentru a pune stavilă acestor fenomene iar munca lor nu a fost uşoară pentru că în unele cazuri, în trecut, s-a preferat mușamalizarea acestor infracțiuni ocolirea responsabilităţilor şi intimidarea victimelor.

Desigur, nu toate acuzaţiile sunt neapărat şi adevărate, aşa cum s-a văzut în unele cazuri. Dar, prin eforturile anilor din urmă, s-a ajuns la conştiinţa unanimă că este nevoie de toleranţă zero în asemenea cazuri, că suspiciunile de abuz trebuie raportate pentru a fi investigate şi sancţionate atunci când se dovedesc reale.

Avem acum reguli clare de urmat pentru a asigura un ambient atent în a preveni orice formă de violenţă.

La acest punct, azi,  Biserica Catolică este instituţia cea mai adusă la zi în ceea ce priveşte normele de prevenire şi de combatere a abuzurilor sexuale.