Într-o lume debusolată, mica pasăre colibri este salvarea

417
6 minute de lectură

Nimeni nu ar vrea acum să fie în pielea liberalilor, care au făcut eforturi peste limite să ajungă la guvernare, și îmi place să cred că nimeni nu se bucură că nu sunt ei în locul lor.

Acum, singurul cuvânt și unicul gând al tuturor, politicieni și toți ceilalți, ar trebui să fie doar „solidaritate”.

Prioritățile în acest moment sunt legate de sănătate, de siguranța economică și de siguranța fizică. Și, așa cum este firesc, toate depind de cei care ne guvernează, de măsurile pe care le iau, de interes și de implicare.

Sistemul de sănătate este la pământ, dar avem și vârfuri care excelează. Și este la pământ și cu complicitatea noastră. Pentru că noi am făcut intervenții să intrăm în față, pentru că noi am dat șpăgi, pentru că noi am încălcat regulile.

Și este la pământ și din cauza politicienilor. Pentru că prima grijă a celor care ajung la guvernare, indiferent care, este să-și pună oamenii lor în funcții, inclusiv la conducerile spitalelor. Atât de căpușat a fost acest sistem, încât a fost stors până la ultima picătură. Pentru pușculița de partid, pentru darul dus la București, pentru interesul propriu.

Am fost odată într-un spital, pe o secție unde asistentă-șefă era o fostă colegă. La un moment dat, s-a iscat panica. La cum se agitau toate asistentele și infirmierele, eram sigură că a murit un om. După ce s-au potolit, fosta mea colegă s-a întors în cabinet zâmbind fericită. „L-am găsit”, a exclamat ea. Am întrebat-o dacă a fugit cineva din spital. A început să râdă și mi-a explicat că a găsit stativul pentru perfuzii. Avea pe inventar, printre altele, și stativele pentru perfuzii, iar unul costa 1.200 de lei. Dacă dispărea, pentru că l-a dus cineva în altă parte (mi-ar fi greu să cred că ar fura cineva un vrej de plastic), ea plătea. Am întrebat-o, să fiu sigură că am auzit bine, dacă prețul era de 1.200 de lei. Un băț din plastic cu patru brațe scurte de care se agață punga pentru perfuzie. Mi-a spus că da, că este afacerea șefului de secție, le aduce din China. 

Acesta este doar un exemplu, o găinărie aș putea spune, dar cu câteva zeci de mii (nu știu cât de extinsă era afacerea, dar sigur nu a adus doar un stativ), cu siguranță a sifonat greu bugetul spitalului. Acel spital în care li se cere pacienților să aducă totul de acasă.

Revenind la zilele noastre, suntem revoltați că medicii, cadrele medicale au intrat „cu pieptul gol” să se lupte cu noul coronavirus. Nu mă voi alătura corului care-i acuză pe cei de bună-credință din sistem că nu s-au ridicat. Știu câțiva care s-au ridicat și imediat sistemul i-a compromis. Până să explice ei că nici măcar nu au o soră, erau puși la zid pe motiv că sora e o panaramă. Unii s-au resemnat, alții s-au adaptat.

Așa că am ajuns, în aceste zile, să așteptăm materialele sanitare de afară cum i-au așteptat bunicii noștri pe americani. 

Ne va aștepta și o criză economică, ne va secătui și ne va aduce la disperare. Și ne va expune unui pericol imens.

Nu trebuie să ne ferim să spunem că în țară au intrat zeci de mii de persoane care, în țările unde au stat, au cerșit, au furat, au înșelat. Asta vor face și aici și mi-e teamă că această situație va fi una extrem de gravă.

Am auzit zilele trecute de cazuri în care au intrat peste oameni în case, alții au fost jefuiți pe stradă. La o bancă, timp de câteva ore, s-au făcut 5 cereri de blocare a cardurilor furate. Pe stradă, tâlhărie. Și suntem încă în perioada în care ei mai au rezerve și, teoretic, sunt și descurajați de starea de urgență.

De aceea cred că acum, și nici în viitorul apropiat, nu este loc de răfuieli politice și de reproșuri. Poate că ar trebui să ne uităm și la ce fac alții, poate că înainte de toate, politicienii ar trebui să se gândească și să facă tot posibilul ca și cetățenilor să le fie respectate drepturile elementare: la sănătate și la siguranță.

După aceea, este timp destul pentru lupte și încleștări politice.

Cât despre liberali, pentru ei este marea încercare. Din toată treaba asta vor ieși pe scut sau sub scut.

Totul este incertitudine și asta este cumplit. Știu, ar trebui să dăm mesaje optimiste, însă nu mai suntem la ședințe motivaționale, unde țopăim ridicol și batem din palme strigând la unison: Suntem fericiți, viața e frumoasă!

Nu, suntem, la grămadă – săraci, bogați, inteligenți, cretini – în aceeași situație. De aceea, pe lângă cei pe care-i împovărăm cu așteptările noastre, noi, fiecare, avem o mică parte de făcut.

Voi încheia cu o poveste, o pildă care ne-ar fi de mare folos să o aplicăm fiecare acum:

Se spune că într-o pădure izbucnise un incendiu devastator, toate animalele, înnebunite de spaimă, fugeau care încotro, pe unde nimereau. Doar pasărea colibri tot aducea apă în cioc, de la un râu, ca să stingă focul.
Un tigru, conștient de zădărnicia efortului ei, i-a spus: ești nebună? Tu crezi că poți să stingi focul ăsta imens cu stropul de apă pe care-l aduci tu?
Pasărea colibri, supranumită și gingașa minune a lui Dumnezeu, i-a răspuns: Eu îmi fac partea mea… ■

[adrotate group="1"]

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele