
„Având în vedere că funcția de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu cea de ministru, iar cea de adjunct al Avocatului Poporului cu cea de secretar de stat, beneficiind de aceleași drepturi cu aceștia, considerăm că acordarea unor pensii speciale pentru Avocatul Poporului și adjuncții săi constituie un privilegiu nejustificat față de ceilalți demnitari cu același rang”, spune Klaus Iohannis în sesizarea făcută publică luni pe site-ul administrației prezidențiale.Președintele cirtică și faptul că pensia Avocatului Poporului se actualizează în raport cu indemnizația judecătorilor Curții Constituționale.
“Analizând aceste dispoziții în coroborare cu cele prevăzute la art. I pct. 8 referitoare la stabilirea și calculul pensiei de serviciu al Avocatului Poporului, considerăm că textele sunt neclare în ceea ce privește cuantumul pensiei rezultate, întrucât nu reiese dacă aceasta se va stabili și se va actualiza în raport cu indemnizația Avocatului Poporului sau cu indemnizația judecătorilor Curții Constituționale. În atare condiții, rezultă că art. I pct. 8 și pct. 9 din legea criticată sunt neclare în ceea ce privește condițiile și procedura de stabilire a pensiei Avocatului Poporului prin raportare la condițiile și procedura de stabilire a pensiei judecătorilor Curții Constituționale și, prin urmare, contravin cerințelor de claritate și previzibilitate instituite prin art. 1 alin. (5) din Constituție”, se mai spune în sesizarea către Curtea Constituțională.
Șeful statului se opune și acordării pensiei anticipate de care ar beneicia adjuncții lui Ciorbea.
“Legea dedusă controlului instanței constituționale stabilește, prin introducerea la art. 11 din Legea nr. 35/1997 a alin. (13), posibilitatea acordării adjuncților Avocatului Poporului a unei pensii anticipate, cu cel puțin 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. Nici în acest caz textul de lege nu precizează dacă acordarea acestui tip de pensie este posibilă și în situația încetării deținerii acestor funcții, în condițiile legii, ca urmare a revocării din funcție datorate încălcării Constituției și a legilor țării”, prevede documentul depus luni la Curtea Constituțională.