

Președintele Klaus Iohannis a declarat că majorarea alocațiilor copiilor nu se poate aplica imediat, dar în câteva luni se vor găsi resursele necesare, transmite Mediafax.
„Partea mea a fost de a analiza legea și de a decide promulgarea sau nepromulgarea. Legea este în regulă, de aceea am promulgat-o. Guvernul își dorește majorarea alocațiilor, însă problema care trebuie acum rezolvată este una care ține de bugetul național, care a fost aprobat înainte să se aprobe această lege care mărește alocațiile și sunt convins că guvernul va găsi soluția cea mai bună. Probabil nu se poate aplica imediat, dar în câteva luni se vor găsi soluțiile”, a declarat Klaus Iohannis.
Șeful statului a mai spus că Executivul „își face ultimele calcule”.
„Vreau să subliniez o chestiune foarte importantă fiindcă am observat câteva interpretări neconforme – și eu, și Guvernul ne dorim creșterea alocațiilor pentru copii”, a mai spus șeful statului.
Guvernul ar putea adopta, în ședința de joi, ordonanța de urgență care va amâna termenul intrării în vigoare a legii privind dublarea alocațiilor pentru copii, promulgată de președintele Klaus Iohannis, potrivit unor surse.
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, marți pentru Mediafax, că legea promulgată de președintele Iohannis va fi completată de o ordonanță de urgență a Executivului pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a măsurii privind dublarea alocațiilor pentru copii până la prima rectificare bugetară din acest an.
Ea a adăugat că toate majorările alocațiilor pentru copii sunt legate de PNL, iar datorită partidului acestea au fost indexate, începând din acest an, cu rata inflației.