

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la conferința de presă de miercuri seara, că în prezent nu are de gând să refuze promulgarea legii care vizează majorarea alocațiilor pentru copii.
„Proiectul de lege a ajuns la mine și are termen la 18 ianuarie. La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar ea se află în analiză și necesită lămuriri de la Guvern, pentru că vorbim de niște sume care nu sunt cuprinse în buget. Există variante, cu siguranță, dar trebuie să fim foarte realiști. Prima rectificare de buget se poate face abia la jumătatea anului”, a declarat Iohannis.