

O rachetă a căzut, joi seară, în apropierea unei baze din Irak în care sunt staţionaţi militari americani, afirmă surse locale citate de agenţia de presă Reuters, preluate de Mediafax.
Racheta a căzut în zona Fadhlan (districtul Dujail), la aproximativ 60 de kilometri nord de Bagdad, în apropierea bazei aeriene Balad.
Incidentul nu s-a soldat cu victime.
Nu se ştie cine a lansat racheta, dar incidentul intervine după ce Iranul sau grupuri islamiste pro-iraniene au atacat baze militare din Irak în care sunt staţionaţi militari americani, ca ripostă la asasinarea de către Statele Unite a unui comandant militar iranian.