Iranul refuză „vizita ipocrită“ a lui Mike Pompeo

74
1 minut de lectură

Administrația de la Teheran a transmis miercuri că dorința secretarului american de Stat Mike Pompeo de a vizita Iranul și de a se adresa cetățenilor iranieni este „un gest ipocrit“, informează Mediafax.

„Nu este nevoie să vină în Iran“, a declarat Javad Zarif, ministrul iranian de Externe, menționând că dorința lui Pompeo de a vizita Iranul este „un gest ipocrit“.

Mike Pompeo a transmis luni că Administrației de la Washington „nu îi este frică“ de o vizită a lui Javad Zarif în Statele Unite, unde ministrul iranian „ar avea posibilitatea să vorbească liber“.

„Sunt lucrurile atât de rele în Iran încât nu aș putea să fac același lucru în Teheran? Cum ar fi ca cetățenii să audă adevărul?“, a declarat secretarul american de Stat.

Vineri, Mike Pompeo a declarat într-un interviu că s-ar duce în Iran pentru discuții, dacă ar fi necesar, în contextul escaladării tensiunilor dintre Statele Unite și Iran.

Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene. Tensiunile s-au amplificat după ce Iranul a doborât o dronă militară americană.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele