Iranul, suspectat de SUA că a capturat un petrolier. Versiunea Teheranului

15
4 minute de lectură

ACTUALIZARE. Mai multe ambarcațiuni ale marinei iraniene au asistat un petrolier străin care avea nevoie de reparații, în Golful Persic, a transmis marți purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Iran, citat de agenția de presă semioficială ISNA și Reuters, preluate de Mediafax.

„Purtătorul de cuvânt Abbas Mousavi a transmis că un petrolier internațional a avut probleme tehnice în Golful Persic. După ce au primit cererea de asistare, forțele marine iraniene l-au tractat în apele teritoriale iraniene pentru a efectua reparațiile necesare”, conform ISNA.

Știrea inițială. Un petrolier din Emiratele Arabe Unite este dispărut de două zile în Strâmtoarea Hormuz, iar Administraţia Donald Trump suspectează că nava a fost capturată de Iran, afirmă un oficial american, informează Mediafax.

Petrolierul MT Riah, deţinut de Emiratele Arabe Unite şi aflat sub pavilion panamez, este dispărut de două zile în Strâmtoarea Hormuz, situată la intrarea în Golful Persic, informează cotidianul The Washington Post.

Ultima dată, petrolierul a fost observat în apropierea Insulei iraniene Qeshm, unde se află o bază militară a Gardienilor Revoluţiei. Nu este clar ce s-a întâmplat cu nava, care se îndrepta spre Portul Sharjah, situat în Emiratele Arabe Unite, înainte de a vira brusc spre apele teritoriale iraniene.

Guvernul din Emiratele Arabe Unite a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

Flota militară a 5-a a SUA, aflată în Bahrain, a anunţat că este “la curent” cu informaţiile despre dispariţia petrolierului.

Un oficial militar american a declarat sub protecţia anonimatului pentru agenţia Associated Press că Administraţia de la Washington “are suspiciuni” că petrolierul dispărut a fost capturat de Iran. “Este posibil să se fi defectat şi să fi fost tractat spre port. Dar, cu cât mai mult este timpul în care nu există contacte, cu atât sunt motive de preocupare”, a subliniat oficialul american.

Cel puţin şase nave comerciale au fost atacate în ultimele luni în Strâmtoarea Hormuz, iar Statele Unite au atribuit incidentele Iranului, care a negat orice implicare.

Iranul a avertizat Statele Unite şi Marea Britanie după capturarea unui petrolier în largul Gibraltarului

Statele Unite şi Marea Britanie “vor regreta puternic” că au capturat un petrolier în largul Gibraltarului, au avertizat Gardienii Revoluţiei iraniene, conform agenţiei semioficiale Fars. “Statele Unite şi Marea Britanie vor regreta puternic capturarea petrolierului” în largul Gibraltarului. “Dacă inamicul ar fi făcut măcar o mică analiză, nu ar fi recurs la aşa ceva”, a declarat amiralul Ali Fadavi, adjunct al comandantului Gardienilor Revoluţiei din Iran. “Capturarea petrolierului a fost un act de stupiditate, o trăsătură pe care o are preşedintele SUA şi, într-o anumită măsură, şi britanicii”, a adăugat Ali Fadavi. Gardienii Revoluţiei din Iran au negat că ar fi încercat să captureze săptămâna trecută o navă britanică în Strâmtoarea Hormuz.

Membri ai Forţelor navale regale britanice au capturat acum două săptămâni petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană. Administraţia de la Teheran a avertizat că ar putea captura o navă britanică în cazul în care Marea Britanie nu eliberează petrolierul sechestrat în Gibraltar.

Capturarea petrolierului Grace 1, cu lungimea de 330 de metri, intervine într-un moment sensibil, riscând să amplifice criza dintre Iran şi Occident pe tema Acordului nuclear din 2015, contestat vehement de Administraţia Donald Trump. Petrolierul a fost capturat la circa patru kilometri sud de Gibraltar, într-o zonă pe care Marea Britanie o consideră că îi aparţine, deşi Spania, ce revendică Gibraltarul, susţine că incidentul a avut loc în apele teritoriale spaniole. “Avem motive să credem că nava Grace 1 transporta petrol spre Rafinăria Banyas din Siria. Rafinăria este proprietatea unei entităţi aflate pe lista de sancţiuni a UE impuse Siriei”, a declarat şeful Guvernului regional din Fabian Picardo. Ministrul spaniol de Externe, Josep Borrell, a declarat că petrolierul a fost capturat la solicitarea Statelor Unite.

Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene. Tensiunile s-au amplificat după ce Iranul a doborât o dronă militară americană.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele