Opt persoane au decedat din cauza gripei în acest sezon, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică, primul deces fiind în data de 14 ianuarie, iar ultimul, pe 28 ianuarie. Tot datele INSP arată că, la nivel național, au fost raportate 1.389 de cazuri de gripă clinică, mai puține cu 40% comparativ cu cele raportate în aceeași săptămână a anului precedent. Cu toate acestea, românii se înghesuie la camerele de gardă pentru a se testa de gripă, chiar dacă simptomele pe care le au nu indică așa ceva. În plus, se pare să medicul de familie, primul care ar trebui contactat de pacienți în caz de îmbolnăvire, este ocolit cu totul, ceea ce pune o presiune și mai mare pe gărzi. Medicul Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, a explicat pentru Reporter Global că sălile de așteptare sunt tot mai aglomerate, peste normalul din această perioadă. „Dacă pacientul are o formă ușoară de gripă, sfatul meu este să stea acasă, să sune medicul de familie, iar dacă acesta consideră că este un caz care trebuie internat în spital, îl va direcționa acolo și atunci are sens să vină la camera de gardă”, a explicat Apostolescu.
Și medicii de familie îi roagă pe oameni să vină mai întâi la ei, înainte să aglomereze sălile de așteptare. „În primul rând, majoritatea celor care ajung la spital nu au nimic. Pacienții care prezintă simptomele tipice de gripă, adică febră mare, dureri musculare, trebuie să sune medicul de familie, să ia antitermice cum sunt paracetamolul și nurofenul.
„Dacă dau semne că se agravează, trebuie neapărat să ajungă la medicul de familie, în special dacă au și alte boli, cum ar fi bolile cardiovasculare, obstructiv-pulmonare (astmul, spre exemplu), diabet sau dacă sunt paciente gravide ori copii foarte mici. În aceste cazuri este obligatoriu să se prezinte la medicul de familie, dacă au simptome de gripă. Apoi, medicul decide, în funcție de gravitatea simptomelor, care este starea generală a pacientului și dacă acesta poate fi tratat la domiciliu sau dacă trebuie să fie internat. În orice situație, pacienții cu gripă trebuie să aibă grijă să se izoleze, să nu iasă din comunitate și să poarte măști. Toată populația trebuie să păstreze strict regulile de igienă și să evite aglomerațiile”, a declarat Rodica Tănăsescu, fosta vicepreședintă a Societății Naționale de Medicină a Familiei.
În ceea ce privește isteria gripei din China, până la închiderea acestei ediții niciun caz nu a fost confirmat pe teritoriul României. Tănăsescu spune că, în momentul de față, nu este niciun pericol pentru România. În plus, „prezentarea fără nicio noimă la camera de gardă pentru o suspiciune de gripă venită din China nu face decât să expună și mai mult populația la gripă”.
„Nu există vaccin sau test pentru grupa de la coronavirus. Trebuie să nu creăm o panică generalizată. Deja s-au luat măsuri la nivel planetar, iar această îngrijorare excesivă nu face bine nimănui”, a spus Tănăsescu.
Gripa din China, monitorizată atent
În cazul în care există suspiciuni reale de gripă de la coronavirus, atunci sunt alte proceduri, a explicat medicul Apostolescu de la „Matei Balș”. „Dacă ai venit din China, declari la aeroport când aterizezi în țară, iar direcțiile de sănătate publică din fiecare județ au o procedură prin care monitorizează acești pacienți. Acum, la camera de gardă apar inclusiv situații de pacienți care nu au venit din China, dar care ne cer să le infirmăm că ar fi infectați cu coronavirus”, a explicat Apostolescu.
Antiviral folosit în tratarea infecției cu „HIV”, eficient împotriva coronavirusului
Comitetul interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus a avut o întâlnire de lucru pe 27 ianuarie, la Ministerul Sănătății, la care a participat şi ministrul Victor Costache.
Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat la finalul ședinței Comitetului că medicii chinezi testează eficiența unui antiviral folosit împotriva infecțiilor cu HIV în lupta cu coronavirusul. Cel puțin 51 de persoane s-au vindecat până acum cu acest antiviral.
„Majoritatea s-au vindecat, chiar dacă nu au fost diagnosticați, pentru că formele au fost ușoare și nici măcar nu au apelat la diagnostic. Deci din cele 80 la sută (de cazuri) forme ușoare și medii, ele se vindecă în totalitate, spontan, nu trebuie un tratament, decât simptomatic. Tratamentul la care făcea referire, un antiviral folosit în infecția HIV, este în momentul de față testat de autoritățile chineze și în momentul în care se constată că beneficiul terapeutic există, probabil că o să avem și noi protocoale la dispoziție. Tratamentul acesta etiologic este în momentul de față în studiu, nu este confirmat”, a declarat Rafila.
Astfel, conform măsurilor luate de Comitetul interministerual, la sosirea pe aeroporturi, pasagerii completează chestionare privind starea de sănătate. În cazul în care la bordul unui avion există pasageri cu simptome de gripă, comandantul navei trebuie să avertizeze turnul de control, avionul este tras pe o pistă secundară, unde sunt debarcați pasagerii bolnavi. Aceștia vor fi preluați imediat de echipe medicale formate din medici specializați. Exact asta s-a întâmplat marți, la Cluj-Napoca. Autoritățile au intrat în alertă după ce au apărut informații că, într-un avion care venea de la Varșovia, este o pasageră care a fost în Asia de Sud-Est, în zona contaminată cu coronavirus. Pasagera a anunțat anterior că este posibil să fi fost în contact cu o persoană suspectată de infecție cu coronavirus.
„A fost alertat aeroportul și, conform procedurii, aeronava a fost garată. Medicul epidemiolog din DSP a efectuat ancheta epidemiologică conform procedurilor. În urma anchetei s-a decis, ca măsură profilactică, persoana fiind asimptomatică, izolarea în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca pentru o perioadă de până la 14 zile și prelevarea de probe conform metodologiei. În urma consultului de specialitate efectuat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, medicii specialiști consideră puțin probabil ca persoana să fie infectată cu coronavirus”, se arată într-un comunicat al DSP Cluj.
China a început să dezvolte un vaccin pentru noul coronavirus
China a reușit să izoleze o tulpină a noului coronavirus și a început să dezvolte un vaccin, a declarat Xu Wenbo de la Centrul pentru Prevenția și Controlul Bolilor de la Beijing. Noul coronavirus este contagios și în perioada de incubație, înainte de apariția simptomelor, lucru ce îngreunează eforturile de stopare a răspândirii bolii, au declarat oficialii chinezi. Perioada de incubație a noului coronavirus este de la una până la 14 zile. Neavând simptome, persoana ar putea să nu știe că este infectată și să transmită boala și altor oameni. Autoritățile din toată lumea au luat măsuri de precauție, cum ar fi instalarea de camere termice în aeroporturi, pentru a depista măcar persoanele cu febră. ■