Dacă totul merge conform planului, iar geometria foarte restrictivă a Cortes-urilor spaniole nu va oferi nici o surpriză de ultimă oră, spaniolii vor avea începând de astăzi un nou șef de guvern – același care este la conducere de mai multe luni, socialistul Pedro Sánchez.

Dar, de aici şi până să se poată bizui pe un guvern stabil este o mare distanţă: legislatura care este pe cale să înceapă riscă să fie una dintre cele mai tulburi din ultimii ani de democrație spaniolă și nimeni, într-adevăr, nu poate spune că va ajunge la capătul activității sale sinuoase.

Din capul locului, pentru că noul guvern – format din PSOE și Unidas Podemos – se bazează pe o coaliție care nu a funcționat în urmă cu doar câteva luni. Formarea sa este, așadar, ultima soluție înainte de a fi necesare noi alegeri, ceea ce înseamnă că este un guvern creat între ‘prietenii politici’ cu o prietenie mult prea recentă pentru a putea transmite un grad înalt de sustenabilitate executivului însuși.

Faptul că cele două partide (sau trei) nu au reușit să se înțeleagă între ele după alegerile din 28 aprilie anul trecut atestă imensa rezervă cu care PSOE își privește partenerii de coaliție (Stânga Unită și Podemos) și gradul ridicat de incertitudine care stă la baza executivului.

Mai rău, ‘libertatea’ de care noul guvern se bucură din partea separatiştilor din Stânga Republicană din Catalonia (ERC) se bazează pe dorința de înțelegere care – toată lumea știe – este imposibil de realizat pe termen lung: separatiştii o doresc, independența, iar PSOE nu o dorește sub nici o formă (nici măcar ideologic), ceea ce implică, din start, faptul că negocierile dintre cele două partide nu au cum să ajungă la vreo bază de înțelegere. La rândul său, Constituția spaniolă impune că ceea ce dorește ERC nu poate fi ‘oferit’ de către PSOE – ceea ce înseamnă că întâlnirile dintre cele două partide reprezintă un mod de a amâna un dezacord anunțat.

În mijlocul atâtor forțe în mod clar antagonice, Pedro Sánchez a trebuit să aleagă să pună în fața spaniolilor și a reprezentanților lor în Cortes-uri un program la fel de cuprinzător și atât de asertiv pe cât era necesar pentru a nu transforma coaliția riscantă într-un fel de copil născut mort. Partidele de opoziție, dar și forțele economice spaniole se plâng de faptul că programul nu dispune de baze pentru o relansare a creșterii economice și că mizează pe creșterea sarcinii fiscale – ceea ce consideră a fi contrar celor necesare țării într-un moment în care criza economică internațională continuă să fie cea mai vizibilă fantomă de la următorul colț de stradă.

De aceea, și după atâtea luni fără guvern în funcţiune, spaniolii nu pot, nici pe departe, să respire uşuraţi.

Articol de António Freitas de Sousa

Traducerea: Iulia Baran/rcostea

Sursa: RADOR