Juncker: Este nevoie de negocieri suplimentare privind granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord

36
1 minut de lectură
Foto: Agerpres / EPA

Președintele în funcție al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat joi că ultimele propuneri ale Marii Britanii privind Brexit conțin unele aspecte problematice și este nevoie de continuarea discuțiilor în acest sens, relatează Reuters, citat de Mediafax.

„Acceptarea unor asemenea propuneri nu ar respecta obiectivele referitoare la graniță: prevenirea unei frontiere fizice, menținerea cooperării între nord și sud, susținerea economiei insulei și protejarea pieței unice și a locului Irlandei în cadrul acesteia”, a spus Juncker.

Declarațiile acestuia au fost făcute după o convorbire telefonică cu premierul Irlandei, Leo Varadkar.

Premierul Boris Johnson a formulat miercuri propuneri propuneri generale privind frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziţie limitată şi anunţând că aşteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene.

„Compromisul propus de noi elimină aşa-numitele garanţii din fostul Acord de retragere din UE. (…) Aceste propuneri respectă decizia luată de poporul britanic în sensul ieşirii din UE, abordând pragmatic consecinţele acestei decizii asupra Irlandei de Nord şi Irlandei”, a afirmat Boris Johnson într-o scrisoare trimisă lui Jean-Claude Juncker.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele