Jurnal cultural. Bilanţ FNT: piese, piese…

53
5 minute de lectură

Câte spectacole de teatru poţi să vezi în cele zece zile ale Festivalului Naţional de Teatru, dat fiind că mai ai de făcut faţă şi alergăturilor cotidiene, cursurilor de la Universitate, angajamentelor mediatice şi altor angarale?! E-adevărat că unele montări selectate în FNT erau deja „bifate”, de pildă Pescăruşul lui Andrei Şerban de la unteatru (despre care am şi scris nu demult în Jurnalul cultural). Procedezi şi la eliminări din start. Nu m-am mobilizat pentru cele câteva spectacole străine invitate: Miss Julie, după Strindberg, pusă în scenă de tandemul Katie Mitchell-Leo Warner la Schaubühne am Lehniner Platz din Berlin; tot de acolo, în coproducţie cu Complicité, Londra, Suflete zbuciumate, după Stefan Zweig, montare a lui Simon McBurney; şi Prima piesă a lui Cehov, în regia altui tandem, Ben Kidd-Bush Moukarzel, de la Dead Centre din Dublin. N-am „vânat” nici reprezentaţiile de dans din festival. În continuare – glose pe marginea selecţiei mele din selecţia anuală a Festivalului Naţional, despre care am omis săptămâna trecută să reamintesc că e organizat de Uniunea Teatrală din România – UNITER.

Primele spectacole, în ordinea vizionării:

Scufiţa roşie şi lupul hamletian

O mică bijuterie e Scufiţa roşie montată de Felix Alexa la Ţăndărică, într-o combinaţie de teatru cu actori, marionete şi obiecte manevrate discret ori la vedere. Regizorul a rescris basmul după Fraţii Grimm şi după Charles Perrault, a inventat un „povestitor” care explică despre ce e vorba şi face legăturile dintre scene, a mai introdus ici şi colo simpatice anacronisme high-tech (mama „corporatistă” nu apucă să comunice cu fetiţa ei fiindcă vorbeşte mereu la telefonul mobil, dar găseşte un moment în care să-i arate ce e un lup… pe ecranul unei „tablete”, unde-l vedem şi noi, din sală, pe viitorul înghiţitor fioros-comic al bunicii şi al Scufiţei!), păstrând tot restul din poveste. Pădurea e alcătuită din copaci pictaţi pe panouri longiline, pe rotile, într-o dinamică interesantă, apar şi tot soiul de mici lighioane drăgălaşe, fluturi diafani, o omidă comică, o ciocănitoare care izbeşte cu foc trunchiul unui copac şi ce-o mai trăi în adâncul codrului. Înalt, masiv, manevrat de doi artişti-păpuşari, teoretic înspăimântător, lupul va fi şi el – de fapt – comic, în ideea mai generală de complicitate amuzată între trupă şi spectatorii mici şi mai mari care ştiu dinainte despre ce e vorba, căci ascultăm mai întâi Scufiţa roşie citită, „la gura sobei” sau la lumina veiozei, înainte de culcare, şi abia apoi venim s-o vedem la teatru, nu-i aşa?! Vivacitate, cursivitate, alternanţă plăcută de registre, când alert-vesel, când poetic-nostalgic, într-un grafic încântător, care te lasă emoţionat de-adevăratelea la final. O bună „poantă” pentru adulţi: lupul se plânge cu voce tare cum că el e singurul care iese prost din afacere, i se spune să se ducă într-altă poveste dacă asta nu-i place, drept care îşi face ultima ieşire din scenă declamând hamletian „A fi sau a nu fi… lup!”. Ca-ntotdeauna la Ţăndărică, echipa are energie, comunică foarte bine cu sala, joacă în mare veselie, cu poftă. Interpreţii: Olga Bela ca Scufiţă roşie, de fapt cu canadiană şi cizme la culoare, perfectă într-un soi de rol dublu, deopotrivă fetiţă ingenuă şi tânără actriţă care, jucând, se şi joacă, şi Daniel Stanciu, Liliana Gavrilescu, Dan Codreanu, Florin Mititelu, Ana- Maria Bălescu şi Adrian… Lefter.

Cele 10 porunci în zilele noastre

Pe scena de la Bulandra-Izvor – un 10 scris de Csaba Székely şi montat de Radu-Alexandru Nica la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu. Decalogul biblic transpus într-o naraţiune secvenţială, cu tematică şi problematică din zilele noastre: drame şi tragedii de familie, amoruri şi depravare, dependenţe de alcool şi droguri, bucurii şi tristeţi, bune şi rele – binişor mai multe din ultima categorie! Decor şi el modular, intrările şi ieşirile actorilor producându-se ca la trecerea prin barierele de acces la metrouri sau în alte spaţii publice. Scenografia, ca şi proiecţiile video şi aranjamentele de lumini i se datorează lui Andu Dumitrescu. Textul e scenarizat abil, dezvăluindu-şi treptat legăturile, ca-n reconstituirile detectivistice, abia către final devenind limpede că toate poveştile au fost părţi dintr-una singură. Radu-Alexandru Nica imprimă un ritm bun montării, personajele şi destinele se „rotesc” şi ele, ca-ntre nişte uşi batante. Rămâne o anume senzaţie de mizerabilism forţat, de promiscuitate strident afişată, în linia dramaturgiei presupus-insurgente a ultimei perioade. Actorii, merituoşi: Diana Fufezan, Andrei Gâlcescu, Raluca Iani, Serenela Mureşan, Cristina Ragos, Vlad Robaş, Ciprian Scurtea, Cristian Timbuş, Arina Ioana Trif, Marius Turdeanu.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele