Avalanșe festivaliere
Am mai explicat de ce timp de câteva luni bune a fost vorba în „Jurnalul cultural” mai ales despre expoziții: în vacanța de vară și către începutul toamnei nu sunt programate spectacole, deci n-au cum să aibă loc premiere, nici nu apar multe cărți noi, doar muzeele și galeriile rămân deschise – și s-au dovedit de-a dreptul efervescente! Între timp teatrele s-au redeschis, au fost lansate la apă primele noutăți ale stagiunii și s-a pornit o avalanșă de festivaluri, suprapuse câte două, trei sau chiar patru (!): Excelsior TEEN-FEST, al teatrului bucureștean din titulatură (28 septembrie-7 octombrie), 100, 1.000, 1.000.000 de povești, pentru copii, al Teatrului „Ion Creangă” (6-13 octombrie), TES FEST, cu specific idiș, al Teatrului Evreiesc de Stat (7-14 octombrie), Întâlnirile Internaționale de la Cluj, ale Naționalului de acolo (9- 14 octombrie), Fest(IN) pe Bulevard al bucureșteanului Nottara (12-21 octombrie) și se- adaugă curând marele Festivalul Național de Teatru (19-29 octombrie). Nu le-am putut urmări cap-coadă pe toate, dar câte ceva am ales din fiecare, am fost un weekend și la Cluj, iar bilanțul anual din FNT îl voi urmări mai atent, după care voi povesti ce-am văzut peste tot.
În paralel, încă o avalanșă culturală de toamnă, cea a festivalurilor literare și „de carte”:Transilvania de la Cluj, al Asociației Eikon (2-7 octombrie), FILIT, de literatură și traducere, de la Iași, organizat de Muzeul Literaturii Române din Casa Pogor (3-7 octombrie), plus, în același interval, un mic Bookfest Iași, după care urmează alt mini-Bookfest la Brașov, ambele ale Asociației Editorilor din România (18-21 octombrie), și Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, organizat de Fundația Politehnica și de firma de consultanță culturală Headsome Communication (23-27 octombrie), toate prefațând marele Târg Internațional de Carte Gaudeamus, devansat în acest an cu două săptămâni, la mijlocul lui noiembrie (14-18), pentru degajarea perioadei obișnuite, din ultimele zile ale lunii, când toată lumea se va pregăti – nu-i așa?! – pentru ceremoniile de celebrare a Centenarului Marii Uniri. La Gaudeamus, punct de vârf al anului editorial românesc, se lansează masiv titluri noi și, printre ele, și cărți importante, pe care – firește – le voi consemna.
Până una-alta, am făcut promisiunea că voi reveni asupra recentei Nopți Albe a Galeriilor(NAG) și că voi descrie… tot expoziții, completând peisajul. Parțial îndeplinită în secvența următoare!
2 din 3 sinteze / panorame la NAG
Cum se obișnuiește în asemenea împrejurări și în ton cu statutul galeriilor, care reprezintă grupuri limitate de artiști, majoritatea spațiilor participante la NAG 2018 au prezentat expoziții „personale” sau „colective” restrânse. Am remarcat trei operațiuni mai ample, de sinteză, panorame mai mici ori mai cuprinzătoare: a activității unei galerii, a unui tip de spații artistice și a două culturi vizuale puse față în față.
La Carol 53 (numărul casei de pe bulevardul cu nume regal) merită să intri fie și numai pentru a vedea locul. Fostă reședință elegantă, aristocratică, astăzi decăzută rău, efectiv delabrată, dar lăsând în continuare la vedere contururile nobleței de altădată: intrare cu câteva trepte de piatră, printr-o marchiză, continuate cu altele de lemn către Hochparter, resturi ale unei decorațiuni interioare somptuoase, lambriuri, o scară interioară tot din lemn, desfășurată fastuos în sus, către etaj, lumină naturală printr-o porțiune de tavan-vitraliu ș.a.m.d. Mai văzusem aici, cu câțiva ani în urmă, o singură expoziție, o „efemeră” de-o seară – pe care am și vernisat-o! – a fantezistului grafician și artist de toate tehnicile Ion Barbu (omonimul contemporan, din Petrila, al poetului ermetic dintre cele două mari războaie și de după ultimul). Deschisă – e de presupus – până la restaurarea-renovarea spațiului pentru reintegrarea în circuitele comerciale sau locative, galeria cultivă, în contrast cu prosperitatea „clasicizată”, arta cât mai liberă, cât mai nonconformistă, propusă nu neapărat de nume sonore. Acum – o recapitulare de galerie de un an, dar nu a întregii operațiuni, ci doar a Celulei de artă, o gheretă construită în curte, cu vitrină spre stradă, „ieșind” în bulevard, unde se expune câte o lucrare sau un ansamblu mic. Toate, de la momentul inaugurării – reunite în casă, în plăcută desfășurare eclectică: obiecte, asamblaje în trei dimensiuni, colaje în două, câteva desene, câteva picturi. Afară, în „Celulă” – omul metalic pe care l-am descris data trecută, al lui Sasha Meret. Din urmă, din interior, mi-au atras atenția propunerile lui Daniel Loagăr, care pare să joace rolul de animator rebel al echipei: o „sculptură” asamblată din multe și mărunte, portret uman post-dadaist, și o chiuvetă expusă duchampian, de mai largă suprafață decât faimoasele pisoare-Fântâni ale înaintașului, drept care se cheamă Lac!
La așa-numita „Rezidență BRD Scena 9” (banca asigurând susținerea financiară), într-o casă și mai elegantă, pe Strada I. L. Caragiale, lângă Școala Centrală, recuperată la un moment dat de Familia Regală, în perioada postcomunistă, restaurată și vândută, își are sediul, de câțiva ani, „staff”-ul de organizare NAG, Asociația Ephemair, care produce la fața locului o expoziție-„focus”, eveniment-fanion al fiecărei ediții. Anul trecut: o recapitulare a proiectelor înainte-numitului Ion Barbu (nu poetul!). În 2018 – bilanțul unei anumite categorii de „instituții” creative, sub titlul Cultura artist-run. Critică, rezistență, evadare. Imprecisă, dar cu circulație internațională, adoptată și la noi, în „romgleza” folosită fără riscul excesului de discernământ, formula „artist-run” se referă la spațiile „gestionate de artiști” (nu la… „alergăturile” lor!), și anume la cele private, independente, adeseori atelierele de lucru sau domicilii deschise vizitatorilor, mai ales prietenilor și colegilor, pentru proiecte varii (nu intră aici alte zone, de stat sau cu bugete mari, în care, nu rareori, „gestionari” pot fi tot artiștii, în roluri de directori, curatori, comisari de mari expuneri etc.). În sălile de la Scena 9 („poantă” lexicală de alt tip: nu e o a 9-a „scenă”, ci una „nouă”, cu intenții novatoare; cam uzată: a existat o „Direcție 9” proclamată în anii ’90 de junii echinoxiști clujeni ș.a.m.d.) au fost invitate să-și prezinte activitatea Arhiva de Artă Contemporană a Liei Perjovschi, așezată mai nou sub genericul Centrului pentru Analiza Artei, Galeria Nouă care a funcționat în București sub direcția Aurorei Király, 2020 Home gallery, începem și Școala generală inițiate de Vlad Nancă, Biroul de Cercetări Melodramatice al tandemului Alina Popa-Irina Gheorghe, Jumătatea Plină & Sâmbăta Sonoră animate de Anamaria Pravicencu și Octav Avramescu, Club Electroputere dirijat de Adrian Bojenoiu (dar într-un spațiu „de stat”: fostul club al uzinei craiovene), DEBUFET fondat de Mihai Cosma Gabriel (Blondu’) și Nicu Ilfoveanu (de fapt cafeneaua-terasă de la UNAgaleria, a Universității Naționale de Arte, deci tot „de stat”, de pe când se făceau acolo expoziții și se susțineau teze de doctorat, pe Strada G-ral Constantin Budișteanu), Paradis Garaj al lui Claudiu Cobilanschi (pe Batiștei) și, din – de fapt – alte zone artistice, Candidatul la președinție, proiectul dansatorilor și coregrafilor Ion Dumitrescu și Florin Flueraș, și Lorgean Theatre, spectacolele de apartament găzduite de prozatorul și jurnalistul Jean-Lorin Sterian. Mai ales primele două – reprezentate convingător la Scena 9, cu date, explicații, imagini concludente. Au fost considerate asociate acestui bilanț colectiv și câteva dintre spațiile din oraș participante pe cont propriu la NAG: Muzeul Benzii Desenate inițiat de Alexandru Ciubotariu / Pisica Pătrată, prezentat la A5 Studio Space, ALERT Studio, gestionat de Raluca Demetrescu, Alina Buga și Cătălin Burcea, unde, fără gesturi recapitulative, a fost vernisată în seara respectivă o „personală” a lui Mihai Zgondoiu, Atelier 030202 a acestuia din urmă, tot cu un singur nume în expunere, Diana Serghiuță (și tot într-un spațiu „de stat”: holul Sălii Noi a Teatrului de Comedie, în fosta clădire a atelierelor de decoruri și costume, lângă Sinagoga Mare a Bucureștiului), și „teatrul coop” MACAZ al regizorului David Schwartz. Pe ansamblu – o imagine de diversitate a inițiativelor, de „underground” artistic efervescent, cu idei și cu energii pozitive, importante pentru dinamizarea dinspre „margini” a unei culturi, dinspre creativitatea cea mai liberă, cea mai lipsită de constrângeri.
Pentru dublă panoramă a artelor vizuale din România și tocmai din Coreea de Sud, din cea mai amplă expoziție a NAG 2018, din sălile și de pe culoarele de la parterul Muzeului Național al Literaturii Române (sediul din Calea Griviței), nu mai am acum destul… spațiu. Rămâne deschisă până la finele lunii, ca și alte proiecte inaugurate în Noaptea Albă a Galeriilor sau de mai dinainte și pe care le-am enumerat data trecută. Revin!