Jurnal cultural. Noaptea Albă a Galeriilor și, din nou, Cumințenia pământului

64
11 minute de lectură

Vinerea trecută, pe 5 octombrie 2018: ediția a 12-a a Nopții Albe a Galeriilor. O mică echipă condusă de pictorița Suzana Dan organizează evenimentul din 2007 încoace. Programată mai întâi primăvara, în luna mai, apoi strămutată toamna, la final de septembrie- început de octombrie, inițial doar în București, ulterior extinsă și în alte orașe, Noaptea Albă a Galeriilor oferă acces liber în spațiile de expunere a artei contemporane de seara devreme și până către orele mici de dinaintea dimineții (3-4). Ideea circulă prin lumea largă ca soluție de atragere a publicului în muzee și galerii, dincolo de programele obișnuite, cu închidere în pragul serii, făcând imposibilă descinderea pentru mulți vizitatori potențiali, ocupați cam tot până atunci, în jurul orelor 18-19, cu slujbele. Mare succes pretutindeni. Versiunea pentru instituțiile patrimoniale de stat, Noaptea Albă a Muzeelor, înregistrează și la noi o afluență considerabilă de amatori. Există și o Noapte Albă a Institutelor Culturale, British Council, Goethe Institut, Cervantes și celelalte, o Noapte a Bibliotecilor ș.a.m.d. Fiecare cu profilul și cu mușteriii săi.

La cozile de la intrările în muzeele de artă, de istorie, de științe naturale, de toate felurile deschise o dată pe an în toiul nopții se așază public divers, mai degrabă „generalist”, inclusiv familii sau grupuri de elevi de liceu. La galerii, unde „marfa” presupune oarecare familiarizare cu căutările creative recente, vine lume în cunoștință de cauză, cu nivele de instrucție și de inițiere mai ridicate: intelectuali interesați de formele culturale noi, studenți, mai ales de la universitățile sau facultățile cu profiluri plastice, artiști, „public de vernisaje”. Atmosfera, mai ales dacă vremea e îngăduitoare, e foarte agreabilă. Acum, în întunericul destul de răcoros, însă încă într-o perioadă de toamnă frumoasă, cu soare, cer albastru și temperaturi plăcute peste zi, cârdurile de amatori s-au putut desfășura în voie pe străzi și pe bulevarde, pe traseele serii și ale nopții. Îi recunoști de la distanță după aerul intelectual-și- vag-boem, mai ales pe studenții artiști, grupați la locurile faptelor în jurul profesorilor lor, și ei migratori de colo-colo. În galerii e un simpatic du-te-vino permanent. În anumite puncte, la anumite ore se adună lume mai multă, când sunt anunțate vernisaje speciale, programate în cadrul Nopții Albe, sau alte evenimente speciale, performance-uri artistice, „ateliere” și demonstrații practice, confesiuni de autori și ce mai imaginează expozanții, galeriștii, curatorii ca soluții de atracție.

Numărul de spații înscrise a crescut de la an la an, ajungând acum la un neverosimil total de 69 de locații bucureștene. Nu strict galerii, ci și – recurgând la categoriile indicate pe site-ul evenimentului – „spații alternative”, „huburi creative” și „ateliere de creație”. Aș aprecia cam la 15-20 galeriile cu programe expoziționale constante. La NAG 2018 au participat 35, altele 3, plus Rezidența BRD Scena9, sediu de-o noapte al operațiunilor, cu un set de încăperi dedicate, oferind evenimente speciale, sub genericul „Focus NAG”.

Am spus deja: formula se activează mai nou și în alte orașe, 12 la număr, în afară de București. În ordinea descrescătoare a participării la NAG 2018: Brașovul cu 24 de galerii și spații diverse, Timișoara cu 15, Aradul și Clujul cu câte 12, Iașiul cu 11, Sibiul cu 7, Craiova și Târgu Mureșul cu câte 5, Miercurea Ciuc, Petrila, Reșița și Sfântu Gheorghe cu câte 1. În total 95 de entități participante, plus cele 69 din Capitală – 164. Multe, puține pentru viața expozițională a unei țări destul de mari (a șaptea ca teritoriu și populație din Uniunea Europeană!)? De reflectat, de discutat. La o primă, repede ochire, aș zice că surprinde plasarea Clujului, pe care l-am fi presupus al doilea după București, pe locurile 4-5 (din cele 12 înscrieri, 2 sunt sub „brand”-ul Galeriei Quadro și doar altele 2 de la Fabrica de pensule!), ori neparticiparea altor orașe cu pretenții și cu oarecari tradiții artistice, precum Bacăul, Bistrița, Constanța, Ploieștiul, Oradea, a altora mai mici, dar organizatoare cunoscute de evenimente expoziționale, precum Lugoj, Sângeorz-Băi, Târgu Jiu etc. Bravo Brașovului și Timișoarei, ocupantele locurilor 2 și 3 în clasament!

Sigur, n-am putut „acoperi” decât Bucureștiul, și doar parțial. Oricât de agil ai alerga de colo- colo, e imposibil să vizitezi 69 de spații într-o singură seară-noapte! Măcar un sfert de oră e de stat și de văzut în fiecare, dacă nu mai mult, drumurile consumă și ele timp, așa că… am reușit să ajung în 15-20 de locuri. Câteva galerii au participat cu expoziții deschise de ceva vreme și pe care le văzusem deja, în altele erau anunțate vernisaje ale unor proiecte vizitabile și în zilele și săptămânile următoare, deci… am amânat. Una peste alta, să zicem că am luat act de cam o jumătate din oferta bucureșteană a NAG 2018.

Detalii, descrieri de expoziții – săptămâna viitoare. Tot atunci – despre marea problemă a slabului rulaj financiar din galeriile autohtone, care fac mai degrabă promovare a creativității artistice în sine, pe filieră mai ales experimentalistă, în descendență Brâncuși & avangardele, în orizontul postmodern al zilelor noastre, decât operațiuni comerciale.

În „avanpremieră” – o listă scurtă de „puncte de vârf” de la NAG 2018: ampla desfășurare româno-coreeană (de Sud) de la Muzeul Național al Literaturii Române (Calea Griviței), cu 34 de artiști ai noștri și 27 de asiatici; o „colectivă”-bilanț a Celulei de artă de la Carol 53; cel puțin 2 dintre propunerile din „colectiva” de 6 de la Eastwards Prospectus: fotografiile lui Michele Bressan și cea a lui Andrei Nacu; expoziția de grup de 5, cu Doru Covrig, Ioan Iacob, Mircea Roman, Aurel Vlad și Florentina Voichi, de la Galeriile „Carol”; „tripla” Andrei Cădere-Doru Bucur-Virgil Preda de la Muzeul de Artă Modernă și Contemporană Pavel Șușară; „personalele” Judit Crăciun la Galateea, Gheorghe Fikl la AnnArt, Ciprian Paleologu la LABORNA, Larisa Crunțeanu la Galeria Anca Poterașu și, vernisate chiar în cadrul NAG, Mircea Roman la Rotenberg-Uzunov, Cosmin Păulescu-Cozo la Contemp și Mihai Zgondoiu la ALERT Studio; plus expoziția principală a NAG 2018, produsă de organizatori, o „panoramă” a Culturii artist-run – critică, rezistență, evadare, la Scena9. Și doar 2 lucrări percutante, în selecție – firește – foarte subiectivă: silueta metalică, postindustrială, cu sugestii science fiction, instalată de Sasha Meret în vitrina Celulei de artă, culcată, de proporții omenești obișnuite, și Barbarul enorm al lui Alexandru Rădvan, amplasat în holul Institutului Francez, înalt de 5-6 metri, asamblat tot din bucăți metalice și din fragmente de plăci umile, plin de haz și totodată înfiorător, copleșitor.

Bonus: filmul video al Anei Constantinescu-Dripăl cu acțiunea unui grup de artiste care au reconstituit o recentă fotografie de grup a Catedrei de pictură de la Universitatea Națională de Arte, exclusiv cu profesori bărbați!

O scrisoare deschisă

La Brâncuși, invocat adineaori, m-am referit de câteva ori în episoadele precedente ale acestui Jurnal cultural, apropo de expoziții, publicații și de campania din 2016, nefinalizată, de achiziție de către stat a Cumințeniei pământului, cu bani de la buget și din subscripție publică. Găsesc nimerit să reiau acum, la vremuri de paradă a galeriilor de artă, scrisoarea deschisă pe care i-am adresat-o pe 31 ianuarie 2017 ministrului de atunci al Culturii, Ionuț Vulpescu, sub titlul Cumpărați-l pe Brâncuși pentru noi toți!:

Domnule Ministru,

Vă scriu – desigur – și în calitatea mea de intelectual activ în cultura română, dar mai ales în cea de donator în cadrul campaniei de strângere de fonduri pentru achiziționarea de către statul român, prin Ministerul Culturii, a faimoasei sculpturi Cumințenia pământului a lui Constantin Brâncuși, prin alocare bugetară completată prin subscripție publică. Împreună cu soția mea, scriitoare, am donat câte 2 euro prin mesaje telefonice (SMS), alăturându-ne astfel unui număr impresionant de mare de cetățeni care consideră că e o datorie majoră a statului să achiziționeze opere de artă valoroase, sporind continuu patrimoniul nostru cultural public, și că susținerea noastră cetățenească are o valoare simbolică importantă. Am urmărit cu mare regret transformarea subiectului într-unul de polemică politică și electorală. Și am constatat cu și mai mare regret că ne apropiem de perspectiva rușinoasă a stopării acțiunii de achiziție a Cumințeniei pământului și a returnării donațiilor către donatori, fără consultarea acestora.

Iată!: nu dorim să ne primim banii înapoi!; în schimb, vă cerem să-l cumpărați pe Brâncuși pentru noi toți! Renunțarea ar presupune abdicarea statului de la una dintre misiunile sale fundamentale, căci patrimoniul cultural e definitoriu pentru o națiune. Mai mult decât atât, statul e obligat să-și reia rolul cvasi-abandonat de achizitor de opere de artă în patrimoniul public la scară extinsă, nu doar în cazul unei singure capodopere. Vă cer și vă rog, Domnule Ministru, să vă asumați responsabilitatea pe care funcția v-o impune!

Valabil și azi, după un an și peste opt luni și după numirea altor doi titulari ai portofoliului Culturii.

Scrisoarea și-a avut mica ei poveste. Am expediat-o la cabinetul ministrului într-o zi de marți, în jurul orei 5 după-masă, și am anunțat pentru a doua zi, miercuri 1 februarie, o discuție despre achiziția Cumințeniei pământului la Cafeneaua critică (proiectul de dezbateri publice de actualitate culturală pe care-l desfășor de mulți ani). La intrarea în noapte, încă pe 31 ianuarie, s-a anunțat adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 13, prin care coaliția câștigătoare cu doar o lună în urmă a majorității în Parlament și a guvernării încerca să rezolve rapid problemele din justiție ale liderilor și ale clientelelor lor politico-administrative. Piața Victoriei s-a umplut într-o oră de manifestanți indignați și protestele au continuat zi de zi, multă vreme, practic până azi. În atmosfera foarte tensionată de atunci, am amânat – bineînțeles – dezbaterea de la Cafeneaua critică: tema stârnise deja – am spus-o mai înainte – polemici preelectorale, drept care conjunctura ar fi politizat-o și mai mult, cu pericolul ca subiectul în sine să nu mai fie discutat. Și cum să stai la o Cafenea critică de vorbă pe teme culturale în timp ce mii, zeci de mii, sute de mii de compatrioți protestează în piețe și pe străzi, în toată țara! Până să mă decid să reiau Cafeneaua și tema aveau să treacă nici mai mult, nici mai puțin decât patru luni!

Iar de-atunci încoace… alte și alte minuni, 10 augustul cel lacrimogen, referendumul eșuat „pentru familia tradițională” și… cât să mai așteptăm Cumințenia pământului?!

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele