Anul viitor pare să stea sub zodia incertitudinii. Trăim sub amenințarea unui război comercial, declanșat de președintele Trump, cu un potențial distructiv pentru economia mondială. Urmărim haoticul Brexit, care, în principiu, s-ar fi finalizat în primăvara lui 2019. În plus, vom avea alegeri europene, în timpul în care România asigură președinția Consiliului European. Sunteți implicat în evenimentele din calendarul președinției? Cât de pregătită vi se pare că este administrația de la București pentru a face față misiunii? 

Kelemen Hunor: Sunt prea puțin implicat în etapa de pregătire a preluării președinției, dar pot să vă spun că am avut câteva întâlniri cu fostul ministru, Victor Negrescu, am avut propuneri, iar câteva dintre acestea s-au regăsit într-una dintre variantele de lucru. O implicare directă și profundă, din partea mea, nu există. Fiind vorba despre o președinție atipică, nu cred că administrația de la București nu va face față, sunt convins că, în cea mai mare parte, lucrurile vor decurge în parametri normali, dosarele fiind pregătite de tehnicieni și experţi, iar întâlnirile politice nu vor avea teme de discuție foarte dificile. Spuneam că este o președinție atipică pentru că, în acea perioadă, vor avea loc alegerile europarlamentare, practic, vom fi în campanie electorală pentru acest scrutin, ne vom afla spre finalul mandatului Comisiei și al Parlamentului European, dar, în același timp, și în perioada în care Brexit-ul va deveni operațional, pe de o parte, pe de altă parte bugetul pentru perioada următoare se va contura, dar încă nu se știe dacă va exista o înțelegere cu Marea Britanie care poate fi parafată în această perioadă de 6 luni, cât timp vom deține președinția Consiliului Uniunii Europene.  

Ați finalizat lista de candidați pentru alegerile europarlamentare? Care sunt criteriile de selecție? 

Nu am finalizat lista de candidați pentru alegerile europarlamentare. Vom face acest lucru cândva, la începutul lunii martie 2019. Cei care doresc să candideze își vor depune candidatura până la sfârșitul lui ianuarie. Există o listă și o competiție deschise. Avem câteva criterii de bază, precum cunoașterea unei limbi străine și, desigur, pregătire profesională temeinică într-un anumit domeniu. UDMR, în cel mai bun caz, va avea doi-trei europarlamentari, deci nu putem acoperi toate domeniile economice și sociale, de aceea candidații noștri trebuie să gestioneze mai multe sectoare de activitate, având astfel, poate, o responsabilitate în plus. Nu cred că există un candidat ideal, ar fi greu de conturat un astfel de portret, pentru că acest lucru ar însemna să ai posibilitatea să cuprinzi  aproape toate domeniile economice și sociale. Dacă mă gândesc la politica externă, acest lucru ar însemna un anumit tip de candidat, dar dacă mă gândesc la aspectele comerciale, avem, un alt tip de profil, iar dacă mă gândesc la reforma UE – care este extrem de necesară, urgentă și de actualitate – atunci, din nou, trebuie să ai oameni care au capacitate de sinteză și care să poată analiza în ansamblu, nu doar anumite detalii, practic toate elementele componente ale tuturor problematicilor UE. 

Vă așteptați ca alegerile europene să recalibreze politicile Comisiei? Și dacă da, în ce sens? 

Sigur, după alegerile europarlamentare se vor recalibra și politicile Comisiei Europene, va fi un parlament mult mai fragmentat – cel puțin în acest moment, așa se vede – va fi un parlament în care poate că nici două grupuri politice nu vor reuși să asigure o majoritate confortabilă. Nu se știe cum și în ce măsură vor intra partidele așa-zise „populiste” de extremă stângă sau dreaptă, dar, cu siguranță, partidele din mainstream-ul politic vor avea mai puține locuri decât au avut în acest mandat. De aceea și Comisia va avea o altă componență. Dacă ne uităm la peisajul politic din statele membre, este foarte clar că schimbările care s-au produs la nivelul guvernelor, parlamentelor naționale se vor regăsi și la nivelul instituțiilor europene, inclusiv la nivelul CE. Intenția și interesul nostru este ca Partidul Popular European să dea grupul politic cel mai numeros și să aibă posibilitatea de a propune președintele Comisiei Europene. Cel care va conduce această Comisie va avea și responsabilitatea de a iniția reforme substanțiale, importante în mandatul care va începe în toamna anului viitor. 

Credeți că populismul va înflori în perioada alegerilor europene? 

Nu știu dacă populismul va înflori sau nu în acea perioadă, dar trebuie să vedem care sunt cauzele reale ale acestui fenomen și să nu lăsăm impresia că lucrurile merg bine. Trebuie să vedem unde am greșit, cine a greșit, pentru că, dacă ne uităm cum au fost rezolvate problemele crizei financiare din 2009-2010-2011, atunci poate că vom găsi acolo esenţa problemei, aspectele care stau la baza adevăratelor nemulțumiri. Costurile crizei financiare nu au fost plătite de cei care au creat această criză, mai mult, ei au avut parte de beneficii și în urma rezolvării crizei. Costurile au fost plătite de clasa de mijloc, atât în Europa, cât și în SUA, o clasă de mijloc care, în ultimii 15-20 de ani, a fost permanent perdantul schimbărilor din societățile respective şi, în plus, a plătit prețul crizei financiare. Este aproape inevitabil ca în aceste situații societatea să își piardă încrederea în liderii politici și să fie mult mai receptivă la mesaje populiste, care până în 2009 nu aveau priză la populație. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că mainstream-ul politic nu a avut răspunsuri corecte, sincere şi transparente la așteptările oamenilor. Dacă în continuare ne vom ascunde după deget și vom arunca sub preș problemele reale, atunci să nu ne mirăm că partidele de extremă stângă sau extremă dreaptă și mesajele considerate populiste vor avea susținere și în state unde, cel puțin până în prezent, lucrurile păreau că merg într-o direcție consolidată. 

Se va observa o repulsie a occidentalilor față de emigranții din țările central și est-europene? 

Nu cred că acolo vor fi schimbări foarte mari, nu cred că va exista o repulsie mai mare decât s-a observat în această perioadă, fiindcă cei care vin din țările central și est-europene se integrează ușor, rapid și fără mari probleme în societățile în care își caută loc de muncă sau o carieră în diferite domenii. 

Cum credeți că va evolua Brexitul? Care ar fi efectele unui Brexit brutal, fără acord, pentru economia noastră? 

Un Brexit fără un acord ar avea consecințe grave pe termen scurt și pe termen mediu, dar eu cred că pe termen lung Marea Britanie ar avea posibilitatea de a discuta bilateral aspectele care sunt vitale pentru britanici. Desigur, rămâne problema Irlandei de Nord și a Scoţiei, care, în lipsa unui acord, probabil că ar încerca o soluție de a rămâne mai aproape de UE decât de Marea Britanie. De aceea, pierderile în acest moment nu pot fi evaluate, putem crea doar diferite ipoteze. Din punctul meu de vedere, poate cea mai bună soluție pe termen lung – atât pentru Marea Britanie, cât și pentru UE – ar fi un nou referendum și eventual o recalibrare, o regândire, o resetare a tot ceea ce înseamnă Brexit. Dar acest lucru nu se poate fără un nou referendum. Pe termen lung, Marea Britanie are nevoie de UE, la fel cum UE are nevoie de Marea Britanie, pentru că, în contextul acestei competiții globale în care SUA se luptă în acest moment cu China, iar Rusia are în continuare tendințe de a recupera din teritoriile și influențele pierdute, UE trebuie să fie puternică nu numai economic, ci și politic, și militar. Noi trebuie să ne regăsim în această competiție globală și trebuie să ne găsim și aliați. Aceștia se găsesc permanent dacă ești puternic și din punct de vedere politic, nu doar economic. Referitor la problemele pe care le-ați enumerat în introducerea acestui interviu, într-adevăr, există șanse ca în 2019 acest conflict, război comercial, această tensiune – indiferent cum îl numim – între SUA și China, să schimbe regulile jocului. Însă acest lucru nu este deloc surprinzător, deoarece vorbim despre două economii uriașe, două puteri foarte mari, China are tendința și obiectivul de fi recunoscută și ca o putere politică, nu doar una economică, o putere globală care să influențeze deciziile la nivel global, iar SUA nu își pot permite să piardă și economic, și politic – și, eventual, pe termen lung, chiar și militar – această competiție cu China. Deci lucrurile sunt extrem de complicate, întrebarea rămâne dacă acest conflict se poate menține în limitele diplomației sau va depăși mult limitele acesteia. 

Se discută în spațiul public despre reintroducerea impozitului progresiv, care ar taxa mai mult veniturile mari. Ați susține o asemenea idee? Credeți că populația ar suporta o majorare a poverii fiscale, care oricum este mare din cauza introducerii contribuțiilor sociale exclusiv în sarcina angajaților? 

Eu nu susțin ideea reintroducerii impozitului progresiv deoarece cred că, dacă în România sistemul de impozitare introdus în 2005 și-a arătat efectele pozitive, în continuare trebuie să mergem cu acest tip de impozit de cotă unică și să lăsăm în continuare – cel puțin în ceea ce privește această taxă – lucrurile așa cum sunt, să păstrăm acest nivel de stabilitate. Întrebarea este corect formulată, și anume, dacă populația ar suporta o majorare a poverii fiscale: probabil că nu și nici nu ar trebui testată o astfel de modificare, nu avem nevoie de o asemenea aventură în domeniul fiscalității și trebuie să lăsăm cel puțin pentru o perioadă de patru-cinci ani o stabilitate fiscală, o predictibilitate în acest sens. În caz contrar, schimbând permanent regulile jocului, ne pierdem credibilitatea și atractivitatea pentru investitorii străini. 

De ce România alocă atât de puțini bani pentru educație? Dar pentru cultură? Cum ar trebui să drămuim banii pentru a finanța optim educația și cultura? 

În primul rând, ar trebui să existe un acord anual la nivel politic, pe un termen de trei-patru ani, prin care să creștem sumele alocate pentru educație și cercetare. Ar trebui să fim cu toții de acord că viitorul României, al societății românești, depinde de calitatea educației și a cercetării. De ce nu avem un astfel de acord? Mi-e greu să răspund. Nu am un răspuns la această întrebare. Eu știu doar că noi susținem permanent creșterea alocărilor de fonduri pentru educație și cercetare, dar și pentru cultură, și ne lovim permanent de un refuz, mai ales din partea celor de la Ministerul de Finanțe. Din punctul meu de vedere, dacă există priorități în următorii ani pentru România, acestea vizează educația și cercetarea, infrastructura mare, dezvoltarea regională. Eu aș orienta aproape toate investițiile publice în aceste trei-patru domenii. 

Plutește o impresie falsă că lectura e desuetă, că internetul și rețelele sociale sunt suficiente pentru a asigura o bună informare. Ce viitor are cartea tipărită? Și mă refer aici la un orizont dincolo de 2019.

Din punctul meu de vedere, întrebarea nu este dacă formatul de carte tipărită are, sau nu, un viitor, deoarece, cu siguranță, va exista și carte tipărită, va exista și carte în format digital, iar evoluția tehnologică este atât de rapidă, încât nici nu ne dăm seama ce alte mijloace de informare și de suport vor apărea în viitorul foarte apropiat. Întrebarea este, mai degrabă, dacă vom avea capacitatea ca generațiile viitoare, inclusiv cei care intră acum în băncile școlii, vor avea posibilitatea și instrumentele necesare de a face diferența între informația corectă și cea falsă, de a se proteja de intențiile de manipulare, dacă realitatea virtuală va domina realitatea fizică. De aceea, eu cred că oamenii ar trebui să se obișnuiască cu creșterea cantității de informație, dar, în același timp, trebuie să fie conștienți – iar aici intervine desigur și responsabilitatea statului, a instituțiilor și a formatorilor de opinie – și să se pregătească foarte repede în acest sens, pentru a face diferența între informațiile reale și fake news, pentru a verifica informațiile pe care le primesc. Presa mainstream ar trebui să găsească foarte rapid soluții și să se adapteze acestor realități digitale, prin care va ajunge și poate să ajungă la utilizatori la fel de repede precum știrile alternative.