2019 este, probabil, pentru Klaus Iohannis cel mai bun an. Mai bun chiar decât 2017, când defila în celebra geacă împreună cu protestatarii în Piața Universității. Summitul de la Sibiu, vizita Papei și rezultatul zdrobitor de la referendumul pe teme de justiție l-au relansat practic la momentul potrivit. Or, cu mai puțin de jumătate de an înainte de alegerile prezidențiale, dacă nimic spectaculos nu intervine, Klaus Iohannis are în mână al doilea mandat. Sigur, la asta contribuie din plin și situația în care se află PSD-ul, momentan mai departe ca oricând de probabilitatea de a da un președinte al României.
Președintele, a cărui absență din viața publică îi irita într-o vreme nu prea îndepărtată chiar și pe susținătorii săi cei mai fideli, a devenit extrem de prezent. Din momentul în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat, dar și pe măsură ce discursul suveranist al PSD se întețea, a început, pas cu pas, să joace. A setat agenda publică și a plusat cu referendumul. În felul acesta, a adus tema justiției, cel mai vulnerabil punct al social-democraților, în fruntea temelor de dezbatere. Totul, în timp ce și Liviu Dragnea era cu ochii pe justiție, dar din alte motive.
Klaus Iohannis are nevoie de PNL și PNL de Klaus Iohannis, iar președintele a început să joace și pe acest front. În campanie s-a afișat cu ei, iar pasul următor l-a făcut după alegerile europarlamentare. „Este remarcabil rezultatul obținut de Alianța USR – PLUS, care arată că în România se poate construi o alternativă serioasă, credibilă la actuala majoritate falimentară și s-a văzut foarte clar că românii cred în așa ceva și își doresc o astfel de alternativă. Dacă adunăm voturile, atunci ne dăm seama că PNL, împreună cu USR – PLUS, poate pune baza unei colaborări care vine ca o alternativă la actuala guvernare eșuată a PSD-ului”, declara președintele chiar a doua zi după alegeri. Iar îndemnurile mai mult sau mai puțin voalate cu privire la necesitatea unei moțiuni de cenzură și a conturării unei noi majorități nu au contenit.
Până la construirea unei eventuale majorități și până la votul pe moțiunea de cenzură, președintele și-a concentrat tirul pe guvern. Și dacă schimbarea incredibilă de atitudine a premierului Dăncilă părea să creeze premisele unei relații măcar ceva mai calme Cotroceni-Victoria, președintele n-a marșat. Sau, poate, da, dacă privim lucrurile într-o anumită cheie. A cerut demiterea miniștrilor de interne, Carmen Dan, și, respectiv externe, Teodor Meleșcanu, pentru situația de la alegeri. Cine știe dacă nu i-a făcut un serviciu șefei Executivului, aflată în plin proces de îndepărtare din structurile guvernului a rămășițelor lui Liviu Dragnea. Oricum ar fi, l-am văzut pe președinte jucând în stilul consacrat și acceptându-i pe cei trei miniștri, ai justiției, fondurilor europene și românilor de pretutindeni în ultima zi de interimat.
Succesul de la referendum este, până la urmă, structura de rezistență pe care Klaus Iohannis își clădește accesul al cel de-al doilea mandat. Și bate fierul cât e cald. Consultările cu partidele politice pe tema aplicării rezultatelor referendumului sunt un exemplu clar. Dar dincolo de aceste consultări, din care fiecare a înțeles ce a vrut, Iohannis a demonstrat, practic, că tema justiției, pe care a privilegiat-o pe agenda publică, a avut câștig de cauză. Și până la proba contrarie, pare că reușește ceea ce Traian Băsescu nu a reușit, și anume să transpună în practică răspunsurile la un important referendum consultativ.
Klaus Iohannis adoptă o tactică a pașilor mărunți. La consultări, a strecurat ideea referendumului de modificare a Constituției care să consfințească aplicarea plebiscitului din 26 mai odată cu prezidențialele. O idee care a condimentat și mai rău relația pe care o are cu ALDE și pe care nici social-democrații nu o agreează. Apoi, pe când Viorica Dăncilă nici nu plecase bine de la negocierile de la Cotroceni, președintele a ieșit în fața presei cu o propunere de pact cu partidele pentru parcursul european al României. Un pact prin care Klaus Iohannis face pasul la ofsaid împotriva coaliției la guvernare. Acordul pe care șeful statului îl propune spre semnare partidelor parlamentare vorbește despre chestiuni cel puțin delicate: revizuirea legilor justiției, inclusiv a ordonanțelor de urgență prin care au fost modificate, în deplin și strict acord cu avizele Comisiei de la Veneția, respectiv al Consiliilor Consultative ale Judecătorilor și Procurorilor Europeni, al rapoartelor Comisiei Europene și GRECO;
Adoptarea modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală numai cu respectarea deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneția și Comisiei Europene.
Răspunsurile sunt previzibile, numai de bine de la PNL, contrapropuneri de la PSD și ALDE. Meciul se joacă, încă, și se anunță cu prelungiri. Până una, alta însă, dau năvală evenimentele din Republica Moldova, iar aici jucătorul Klaus Iohannis încă e la încălzire. Un comunicat prudent a fost primul răspuns. Altădată extrem de prezent în chestiuni de politică externă, șeful statului a reintrat în starea în care urmărește evenimentele cu îngrijorare.
