KOMMERSANT: SUA și Belarus fac o incursiune în trecut

18
7 minute de lectură
Sursa: Sean Gallup/Getty Images

SUA și Republica Belarus ar trebui “să înceapă legăturile reciproce de la o nouă pagină” – a declarat președintele belarus, Aleksandr Lukașenko, la întrevederea avută cu consilierul președintelui SUA pentru securitate națională, John Bolton, primul oficial american de rang atât de înalt care a vizitat republica în secolul al XXI-lea.

Pe ordinea de zi a vizitei oaspetelui american s-au aflat sancțiunile impuse republicii, aflate încă în vigoare, precum și diverse amenințări la adresa “suveranității și integrității teritoriale” a acesteia.

Deși întrevederea nu a avut ca rezultat realizarea unor hotărâri concrete, faptul că vizita s-a produs a fost apreciat de experți drept o dovadă a faptului că conflictul dintre Washington și Minsk, început în 2006, rămâne de domeniul trecutului – nu în ultimul rând dn cauza “amenințării rusești”, la care John Bolton a făcut referire pe 29 august.

Informația referitoare la faptul că un înalt reprezentant al administrației lui Donald Trump va vizita Minskul a fost confirmată cu mai puțin de 24 de ore înainte de începerea vizitei. Prima care a informat la începutul acestei săptămâni despre planurile lui John Bolton a fost revista americană “Foreign Policy”.

Chiar și miercuri după-amiază, șeful Ministerului de Externe al Republicii Belarus, Vladimir Makey, refuza să comenteze această informație. Numai în seara aceleiași zile Bolton însuși și-a confirmat vizita, scriind pe Twitter că intenționează să vină la Minsk și “să discute problemele ce țin de securitatea regională”.

“Important este să avem un dialog cu conducerea Republicii Belarus. Autoritățile belaruse se află sub impactul sancțiunilor din motivele pe care le cunoașteți. Și ne-am gândit că, în lumina a ceea ce auzim de la Moscova, este important să mergem în Belarus și să discutăm despre suveranitatea și integritatea ei teritorială”, a spus domnul Bolton.

Reamintim faptul că sancțiunile occidentale au fost introduse împotriva autorităților belaruse în 2006. Acest lucru s-a produs în legătură cu alegerile prezidențiale, după care SUA și UE au acuzat conducerea țării de “încălcarea drepturilor omului” și “subminarea instituțiilor democratice”. Atunci președintele american George W. Bush Jr. a dispus blocarea conturilor financiare ale lui Aleksandr Lukașenko și a unor oficiali belaruși.

De asemenea, în perioada 2007-2008, SUA și Uniunea Europeană au introdus sancțiuni economice în ceea ce privește concernul “Belneftehim” și un număr de opt întreprinderi conexe. Cu toate acestea, în 2015, după ce în republică au avut loc alegeri prezidențiale și au fost eliberați deținuții politici, multe sancțiuni au fost suspendate.

Încă înainte de a se întâlni cu Aleksandr Lukașenko, Bolton, la fel cum făcuse în Ucraina cu o zi înainte, a făcut un gest simbolic, care are legătură cu momentele dificile din istoria statului: la Kiev, Bolton a depus flori la Memorialul închinat ostașilor ucraineni căzuți în estul Ucrainei, în capitala belarusă a vizitat Memorialul “Jama” (Groapa), înălțat în memoria victimelor ghetoului de la Minsk. În cadrul întâlnirii cu Lukașenko, John Bolton a făcut din nou referire la istorie și a afirmat că situația geopolitică s-a schimbat, ceea ce înseamnă că Minskul și Washingtonul vor reuși să găsească înțelegerea reciprocă.

“Există câteva probleme de care SUA sunt foarte interesante: drepturile omului, neproliferarea armelor”, a declarat Bolton și a adăugat: “Cred că vom putea găsi un limbaj comun”.

La rândul său, Aleksandr Lukașenko a propus să se discute “sincer, chiar prietenește” problemele ce țin de legăturile bilaterale, inclusiv o serie de teme “neplăcute” pentru Republica Belarus.

După încheierea întâlnirii, John Bolton a atras atenția asupra faptului că discuția a fost “foarte lungă”: “A durat două ore și 15 minute, a acoperit subiecte foarte largi: politică, economie, probleme de securitate atât în regiune, cât și în întreaga lume. A fost o întâlnire foarte importantă”, a declarat un membru al administrației lui Donald Trump; după care a recunoscut faptul că John Bolton și Aleksandr Lukașenko “nu au ajuns la niște hotărârii concrete”. După cum a afirmat directorul Centrului pentru problemele de integrare europeană din Republica Belarus, Iuri Șevțov, în orice caz, vizita lui John Bolton “a devenit un eveniment fără precedent, care demonstrează foarte multe lucruri”.

“Noi nu avem nici măcar ambasadori, până acum avem doar însărcinați ad-interim cu afaceri. Numărul diplomaților este foarte redus, câte cinci-șase persoane la fiecare ambasadă”, amintit Șevțov pentru “Kommersant”.

Și, cu toate că după vizită nu s-a afirmat nimic despre luarea unor hotărâri concrete, acum lucrurile se pot mișca din punctul mort. Posibil să se accelereze și dezvoltarea cooperării economico-comerciale. Reamintim faptul că Republica Belarus analizează în prezent posibilitatea de a cumpăra petrol american pentru rafinăriile sale.

După părerea lui Andrei Suzdalțev, prodecan al Facultății de economie mondială și politică mondială din cadrul Universității naționale de cercetare “Școala Superioară de Economie”, vizita lui John Bolton la Minsk are legătură în special cu politica Rusiei în ceea ce privește Republica Belarus. “Când occidentalii aud cuvântul ‘Putin’, intră în panică. De aceea Bolton a apărut la Minsk la timp, iar Lukașenko va folosi acest lucru ca pe o presiune exercitată asupra Rusiei: Adică, dacă ea nu ne va da de mâncare, vom amplasa o bază NATO în apropiere de Smolensk”, a afirmat Suzdalțev, pentru “Kommersant”. Expertul a atras atenția asupra faptului că Rusia a pus în fața Republicii Belarus problema integrării economice mult mai profunde, lucru considerat de Occident și de Republica Belarus ca fiind o ofensivă asupra suveranității ei.

“Occidentul s-a înarmat cu un asemenea scenariu, dar mai ia în considerare și un alt scenariu: acela că după 2024 va fi creată o formațiune statală unită, având la bază Rusia și Belarus, și care va fi condusă de Vladimir Putin”.

În acest context, după părerea experților, este important ca Minskul să arate că Washingtonul se poate număra printre aliații săi. Cu toate acestea, o asemenea apropiere între Republica Belarus și SUA nu va însemna automat îndepărtarea de Moscova; și în continuare se va vorbi de păstrarea unui echilibru.

De faptul că este convins de acest lucru o arată și Kremlinul: încă înainte de începerea vizitei lui John Bolton la Minsk, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a comentat informația referitoare la o posibilă tranzacție de petrol americano-belarusă, afirmând că aceasta este “o chestiune de oportunitate economică și fiecare țară decide singură”. Aleksandr Lukașenko însuși pe 29 august a făcut un gest la adresa Moscovei și a refuzat să meargă la Varșovia, manifestările consacrate aniversării a 80 de ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial.

După cum a informat publicația poloneză “Rzeczpospolita”, citând o sursă informată anonimă, liderul belarus a luat această decizie pe motiv că nu i s-a trimis și președintelui Putin o invitație similară.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele